Meditațiile, a doua taxă a educației. De ce Raportul QX, lansat de Ministerul Educației, evită subiectul
0Raportul QX, lansat recent de ministrul Educației, Daniel David, are meritul de a aborda frontal problemele critice ale sistemului educațional, însă multe altele, urgente, au rămas pe dinafară, atrage atenția organizația Salvați Copiii.

Organizația non-guvernamentală Salvați Copiii a făcut o analiză a Raportului QR, raport-diagnostic lansat săptămâna trecută de ministrul Educației, Daniel David. Salvați Copiii salută faptul că în raport sunt abordate frontal problemele critice ale sistemului educațional - abandonul școlar și analfabetismului funcțional considerate vulnerabilități majore; politizarea și ideologizarea managementului educațional; birocrația excesivă; violența în mediul școlar și consumul de droguri în rândul elevilor; planurile-cadru și curriculumul supraîncărcate; integrarea insuficientă a copiilor cu cerințe educaționale speciale în școlile de masă -, însă sesizează de asemenea că o serie de alte probleme care este necesar să fie urgent rezolvate nu se regăsesc în același document.
Extinderea națională a programelor de tip „Școală după Școală", transportul școlar garantat pentru zonele rurale și izolate, implementarea grupurilor de acțiune anti-bullying conform legislației existente și serviciile de sănătate mintală integrate în sistemul școlar sunt acțiuni considerate prioritare de către Salvați Copiii, pentru că experiența organizației a dovedit impactul lor pozitiv.
„Salutăm aspectele pozitive și relevante, subliniate de-a lungul anilor de societatea civilă, dar, cu intenția de a sprijini demersul, esențial în contextul sociopolitic actual din România, semnalăm câteva dintre aspectele omise, formulând propriile recomandări, bazate pe experiența îndelungată în promovarea dreptului la educație de calitate pentru toți copiii”, transmite Salvați Copiii.
Programul care a îmbunătățit frecvența școlară, uitat de raport
Primul program pe care Salvați Copiii îl menționează ca lipsind din Raportul QX este cel de alimentație sănătoasă în școli - „Masă caldă pentru toți copiii”. „Acest program-pilot, inclus în Planul Național de implementare a Garanției pentru Copil și derulat în ultimii ani în anumite unități de învățământ, s-a dovedit benefic în combaterea abandonului și absenteismului, îmbunătățind frecvența școlară și concentrarea elevilor (mai ales a celor proveniți din medii defavorizate, pentru care pachetul alimentar zilnic nu este garantat)”, se arată în analiză.
„Școală după școală”, un alt program eficient, dar care necesită pentru implementare fonduri bugetare, este amintit în treacăt. „Raportul oferă doar formulări generale despre modernizarea procesului de învățământ, fără detalii operaționale despre susținerea programelor after-school sau de recuperare a lacunelor. Menționarea că 25% din timpul fiecărei discipline trebuie utilizat pentru consolidare nu poate înlocui un program național coerent de educație remedială, în contextul în care un copil din doi este afectat de analfabetism funcțional. Salvați Copiii a implementat cu succes centre after-school în sute de comunități defavorizate, demonstrând că acestea reduc abandonul școlar și îmbunătățesc performanțele academice ale copiilor vulnerabili”, mai spun reprezentanții Salvați Copiii.
Transportul școlar garantat pentru zonele rurale și izolate este și acesta o problemă inegal rezolvată. „Propunerile de campusuri rurale și comasări de școli, măsuri necesare pentru anumite comunități, ar putea însă ridica probleme practice majore, în special din cauza nerezolvării transportului școlar gratuit pentru toți elevii, intrajudețean și interjudețean. Experiența Salvați Copiii în comunitățile rurale arată că distanța până la școală rămâne una dintre principalele cauze ale abandonului școlar timpuriu”, arată organizația.
Digitalizarea educației în mediul rural este o altă problemă la care raportul ministrului nu face referire, chiar dată sunt propuse soluții de învățământ-hibrid. Dotarea cu internet broadband, echipamente și dezvoltarea competențelor digitale ar trebui să fie o componentă explicită a strategiei, semnalează Salvați Copiii, arătând că organizația a constatat în programele de educație digitală implementate în aceste medii că există decalaje majore între urban și rural în ceea ce privește accesul la tehnologie și competențele digitale.
Extinderea rețelei de creșe și grădinițe în mediul rural ar trebui de asemenea să se regăsească printre soluțiile la problemele sistemice din educație. „Orice plan de reformă rurală trebuie să includă clar extinderea rețelei de creșe și grădinițe la sat, angajarea de personal calificat care să beneficieze de stimulente de rămânere în comunitate și programe de încurajare a participării la învățământul preșcolar și primar”, se menționează în analiză.
„Termenul <bullying> nu apare deloc în Raportul QX”
Reactivarea grupurilor de acțiune anti-bullying ar trebui să se regăsească și aceasta printre soluții, în schimb „termenul <bullying> nu apare deloc în Raportul QX”, evidențiază analiza, singura referință fiind mecanismul de sesizare anonimă a violenței. „Este necesară reactivarea grupurilor de acțiune anti-bullying prevăzute în normele metodologice din 2020, înlocuite în prezent de structuri birocratice, sub forma comisiilor, conform noii legislații, care s-au dovedit și în trecut ineficiente. Salvați Copiii a contribuit direct la elaborarea legislației anti-bullying și a format mii de cadre didactice în prevenirea și gestionarea violenței dintre elevi”, se mai arată în analiza menționată.
Salvați Copiii pledează de asemenea pentru introducerea educației sexuale în școli ca disciplină de sine stătătoare, aducând ca argument cifra îngrijorătoare de 65% mame minore care abandonează școala. „Deși raportul menționează introducerea disciplinelor „Stil de viață sănătos" și „Autoreglare psihologică", educația sexuală nu apare deloc menționată. România are rate ridicate de sarcini la minore - studiul Salvați Copiii din 2024 arată că 65% dintre mamele minore abandonaseră școala înainte de sarcină”, spune Salvați Copiii. Ministrul Daniel David a explicat la prezentarea raportului de ce nu pledează pentru o disciplină separată, explicând însă că noțiunile vor fi predate în cadrul altor discipline din programă.
Creșterea numărului de consilieri școlari la maximum 500 elevi per consilier este o altă bornă neasumată explicit în Raportul QX. „Raportul recunoaște subfinanțarea consilierii școlare, dar nu propune ținte clare pentru îmbunătățirea raportului elevi/consilier. Studiul nostru privind copiii cu părinți plecați la muncă în alte state arată nevoi acute de consiliere - consumul de alcool este de cinci ori mai ridicat, iar conflictele cu colegii de șase ori mai frecvente la această categorie. Este necesară alocarea urgentă de fonduri pentru atingerea unui raport de maximum 500:1, deși normative acceptate la nivel internațional sunt de 250 de elevi la un consilier școlar”, mai notează Salvați Copiii.
Serviciile de sănătate mintală integrate în sistemul școlar reprezintă o altă urgență, conform aprecierii organizației, care nu se regăsește în raportul-diagnostic. „Deși raportul menționează importanța asistenței psihopedagogice, nu propune integrarea serviciilor specializate de sănătate mintală. Fiecare școală sau grup de școli ar trebui să aibă fie colaborări stabile cu psihologi clinicieni care să preia cazurile complexe, fie propriii psihologi care să completeze munca consilierilor școlari, aceștia din urmă neavând, conform legii, atribuții de consiliere psihologică ori psihoterapie. Conform practicilor internaționale, școlile dispun de un psiholog școlar la 500 de elevi”, reamintește Salvați Copiii în analiza realizată.
Reprezentarea reală a elevilor în deciziile școlare, un subiect sensibil, este de asemenea ignorată în raport. „Raportul atinge superficial feedback-ul elevilor, fără propuneri concrete privind participarea lor la evaluarea calității educației. Cadrul normativ actual prevede participare doar simbolică, un elev major pe locul unui părinte în consiliul de administrație”, se menționează în analiză.
Necesitatea ca „politicul să se oprească la poarta școlii", contrazisă de Raportul QX
Salvați Copiii sancționează de asemenea măsura propusă de ministrul Daniel David de numire politică a inspectorilor școlari generali și adjuncți, semnalând că nu va duce la depolitizarea autentică a funcțiilor de conducere din educație. „Aceasta contrazice diagnosticul inițial despre necesitatea ca „politicul să se oprească la poarta școlii”, subliniază analiza.
Finanțarea educației, amintită în Raportul QX, dar fără ținte concrete și asumare multianuală este o altă hibă, în viziunea Salvați Copiii. Mai mult, se face comparație cu domeniul cercetare, pentru care se menționează clar în raportul QX intenția de a crește finanțarea până la minimum 1% din PIB, în timp ce pentru învățământul preuniversitar lipsesc cifre similare. „Salvați Copiii a demonstrat prin studiul privind costurile educației că, în fiecare an, cheltuielile pentru un copil pe care trebuie să le suporte părinții au crescut cu 44% între 2021-2025, iar povara meditațiilor a devenit al doilea cost ascuns al educației, simptom al calității insuficiente oferite la clasă”, arată ONG-ul care luptă pentru drepturile copiilor în România.
Finanțare diferențiată per elev pentru copiii din grupuri vulnerabile nu se regăsește nici aceasta cu date concrete în raport. Se recunosc disparitățile, dar nu se propun alocări bugetare diferențiate pentru școlile din mediul rural sau cu mulți elevi dezavantajați, deși este necesară finanțarea suplimentară per elev pentru compensarea dezavantajelor socio-economice.

În același raport se evidențiază că infrastructură școlară are nevoie de îmbunătățiri considerabile, însă nu se propune un plan cu ținte clare și monitorizare națională, care ar implica soluții bugetare. Salvați Copiii recomandă stabilirea unor obiective cuantificate și desemnarea unui rol strategic al Ministerului pentru coordonarea finanțării acestor investiții.
În privința analfabetismului funcțional, recunoscut drept o mare vulnerabilitate și menționat chiar ca o problemă de securitate națională, raportul conține procentul celor afectați – aproximativ 50% - fără a se concentra pe cum să se deruleze activitățile remediale. 47% din cadrele didactice consideră procedura pentru educație remedială „excesiv de birocratică", conform unui studiu realizat de Salvați Copiii, prin urmare este necesară simplificarea procedurilor și alocarea de resurse dedicate pentru recuperarea pierderilor de învățare.
Parteneriatului cu societatea civilă este o altă componentă a sistemului de educație ignorată în documentul lansat de ministrul Daniel David, în opinia Salvați Copiii. „Raportul QX nu face referire la contribuția organizațiilor neguvernamentale în domeniul educației, deși acestea suplinesc adesea lipsurile sistemului. Salvați Copiii derulează programe educaționale de care au beneficiat sute de mii de copii, de la „A Doua Șansă" la integrarea copiilor refugiați. Ignorarea potențialului parteneriatului dintre stat și ONG-uri sugerează o viziune incompletă asupra implementării reformelor”, se menționează în analiză.
„Este de apreciat și tonul autocritic al raportului”
Printre aspectele pozitive semnalate de Salvați Copiii în raportul QX se remarcă în mod special recunoașterea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional ca vulnerabilități majore, alături de celelalte probleme anterior menționate: infrastructura școlară deficitară; politizarea și ideologizarea managementului educațional; birocrația excesivă care împovărează activitatea cadrelor didactice; violența în mediul școlar și consumul de droguri în rândul elevilor; condițiile socio-economice precare din anumite comunități ce influențează negativ participarea școlară. „De asemenea, se recunoaște că planurile-cadru și curriculumul sunt supraîncărcate, cu prea multe materii, ore și conținuturi adesea inutile practic, manuale neatractive și metode de predare-învățare ineficiente (inclusiv tema pentru acasă în volum neadecvat). Raportul remarcă și integrarea insuficientă a copiilor cu cerințe educaționale speciale în școlile de masă. Prin enumerarea acestor probleme reale, documentul integrează în mod adecvat principalele obstacole din calea unei educații de calitate, aspect pe care organizația noastră îl consideră esențial ca punct de plecare pentru reforme. Este de apreciat și tonul autocritic al raportului față de politicile din ultimele decenii. Se corelează rezultatele slabe ale elevilor români la testările internaționale (PISA 2022) cu erorile de politică educațională din trecut, asumându-se că schimbările necesare sunt fundamentate de aceste concluzii”, mai remarcă Salvați Copiii.
Tot la aspecte pozitive remarcate în raport mai sunt menționate: propunerea privind generalizarea educației ante-preșcolare (0-3 ani) și integrarea completă a educației timpurii în învățământul obligatoriu; abordarea problemei subfinanțării și subdimensionării consilierii școlare și a asistenței psihopedagogice; sublinierea importanței incluziunii școlare; propuneri de reformă structurale în guvernanța și organizarea învățământului preuniversitar (transformarea inspectoratelor școlare în direcții și absorbirea caselor corpului didactic și a centrelor de asistență și resurse educaționale); intenția de regândire a politicilor de personal didactic, cu salarizarea cadrelor didactice orientată meritocratic (prin stimularea profesorilor debutanți și introducerea unui sistem de bonusuri bazate pe performanță, progresul elevilor și incluziune), formarea continuă, proceduri modernizate de recrutare și angajare în sistem, evaluarea periodică și participativă a profesorilor deja titularizați etc.
„Dacă aceste reforme vor fi implementate cu bugete adecvate, cu transparență și criterii clare, ele ar putea conduce la creșterea calității resursei umane în educație, aspect reclamat deseori de Salvați Copiii, de alte organizații neguvernamentale, de către copii sau părinți.
Un alt punct pozitiv este faptul că au fost subliniate provocările specifice ale educației în mediul rural. Faptul că se recunoaște explicit decalajul rural-urban și dificultățile cu care se confruntă copiii din sate, de la accesul precar la resurse educaționale până la migrația personalului calificat, este crucial pentru a putea vorbi despre un sistem care respectă dreptul la educație al tuturor copiilor”, se mai arată în analiza Salvați Copiii.
Organizația Salvați Copiii este unul dintre partenerii din societatea civilă activ implicați în susținerea sistemul de educație, printre programele derulate de-a lungul anilor evidențiindu-se: Programul „Școala după Școală” implementat în sute de comunități defavorizate prin centre de tip after-school unde copiii beneficiază zilnic de sprijin la efectuarea temelor, activități de recuperare educațională și o masă caldă; Programul „Grădinițe Estivale”, organizat de peste 10 ani - în care sunt pregătiți copiii neînscriși la grădiniță (în special cei din mediul rural sau din familii rome); Programul „A Doua Șansă” și reintegrarea școlară – în care sunt sprijinite școlile pentru implementarea programelor A doua șansă, care permit reînscrierea la cursuri a copiilor și adolescenților care au abandonat școala (mediere, suport educațional și material, consiliere); Progrramul Sprijin pentru copiii refugiați și migranți –asistență educațională și integrare școlară pentru copiii refugiați, cursuri de limba română, consiliere psihologică, facilitarea înscrierii copiilor în școlile publice; Programul Ora de Net - care pune la dispoziția tuturor o linie de consiliere, dar și raportare a conținutului ilegal și dăunător, mii de cadre didactice fiind instruite în domeniul siguranței pe Internet și al educației digitale; Inițiative legislative și formarea cadrelor didactice – în calitate de partener de advocacy, Salvați Copiii a contribuit la îmbunătățirea noului cadru legislativ și la protecția copiilor în mediul educațional, un exemplu fiind participarea directă la elaborarea și promovarea legislației anti-bullying. Organizația propune, de altfel, revenirea la normele metodologice din 27 mai 2020, aprobate prin Ordinul 4.343 și aflate încă în vigoare, care „introduceau în mod inovativ grupurile de acțiune antibullying, o structură flexibilă, informală și foarte eficientă de prevenire și identificare a situațiilor de bullying”.