Mai puţin de o treime dintre copiii cu dizabilităţi frecventează şcoala

Învăţământul ar trebui centrat pe elevi, nu pe profesori, şi ar trebui să fie favorabil incluziunii şi învăţării de-a lungul vieţii pentru toţi copiii şi tinerii, indiferent de situaţia lor. Acestea sunt unele dintre măsurile pe care le recomandă specialiştii pentru ca elevii să înveţe din şcoală să se integreze social.

Din cei peste 72.700 de copii cu dizabilităţi din România, aproximativ 24.100 frecventeaza învăţământul de masa, adică mai puţin de o treime, potrivit datelor din 2013 ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.

Pornind de la această realitate, Asociaţia RENINCO România în colaborare cu Fundaţia World Vision Romania şi Şcoala Gimnazială “Sf. Voievozi” au organizat săptămâna trecută o conferinţă naţională cu subiectul „Incluziunea şcolară între deziderate şi realitate”, se arată într-un comunicat de presă al celor trei parteneri.

Conferinţa a reunit specialişti din educaţie: profesori, logopezi, psihologi, directori de şcoli şi grădiniţe, specialişti în protecţia copilului din administraţie şi ONG-uri, profesori universitari, specialişti ai Institutului de Ştiinte ale Educaţiei şi Secretarul de stat pe preuniversitar Valentina Ştefania Duminică.

„Conceptul de educaţie incluzivă se referă la un proces educaţional care se focalizează pe nevoia de educaţie a celor vulnerabili, care nu etichetează, ci oferă şanse egale tuturor copiilor, reprezentând primul pas în incluziunea socială, ce e un deziderat al oricărei societăţi moderne”  a declarat Mariana Arnăuţu, manager de programe educaţionale la fundaţia World Vision Romania, unul dintre organizatori.

Modul în care se face educaţie incluzivă în România este determinat în mare măsură de atitudinile celor din jur - profesori, părinţi, copii, autorităţi locale, mass-media şi alţi factori - care decid sau nu să pună copilul şi nevoile lui în centrul familiei, al şcolii şi al comunităţii.

Soluţii pentru integrarea în şcoli a copiilor cu probleme

Ca o consecinţă a celor prezentate şi dezbătute, s-au identificat câteva direcţii care să ducă la îmbunătăţirea incluziunii şcolare în viitor:

1. Necesitatea continuării procesului de schimbare a atitudinilor individuale şi sociale ale profesorilor, copiilor, părinţilor, actorilor locali şi factorilor decidenţi cu privire la educaţia incluzivă prin continuarea acţiunilor care să ducă la schimbarea de mentalitate şi acceptarea diversităţii copiilor, adică acceptarea incluziunii celor vulnerabili în grădiniţă, şcoală, etc;

2. Necesitatea recunoaşterii dreptului copiilor la o educaţie incluzivă în propria lor comunitate şi întreprinderea tuturor măsurilor pentru a face posibil acest lucru;

3. Promovarea unui învăţământ favorabil incluziunii şi a învăţării de-a lungul vieţii pentru toţi copiii şi tinerii;

4. Găsirea unor soluţii pentru escaladarea barierelor din şcoală:

• Schimbarea de orientare a învăţământului din centrare pe profesori/ discipline / orar pe nevoile copilului;
• Acceptarea (nu doar declarativă) a copiilor cu dizabilităţi în şcoală şi crearea unei atmosfere care să ajute toţi elevii să beneficieze de serviciile educaţionale;
• Oferirea în şcoală a serviciilor de care au nevoie elevii cu cerinţe educative speciale (CES), astfel încat fiecare dintre ei să poată avea un traseu individualizat de învăţare şi dezvoltare centrat pe nevoile sale;
• Un curriculum naţional flexibil, creativ şi adaptat nevoilor copiilor.
• Formare cadrelor didactice şi a specialiştilor din serviciile educaţionale în perspectiva incluziunii.
• Implicarea şi participarea familiilor la viaţa şcolii.

5. Tratarea cu demnitate a părinţilor care au copii cu dizabilităţi înscrişi la şcoala de masă;

6. Necesitatea unor schimbări în legislaţie şi anume elaborarea unor metodologii de implementare coerente şi complete privind incluziunea şcolară şi socială, a căror aplicare să devină o obligaţie legislativă pentru toate şcolile, pentru a oferi astfel educaţie incluzivă;

7. Universităţile să ofere informaţii actualizate şi să includă în curriculă incluziunea socială şi cea educaţională. De asemenea, universităţile ar trebui să fie implicate prin specialiştii lor în stabilirea programelor de formare moderne şi creative, care să ofere şanse tuturor copiilor, la toate nivelele de învăţământ.

“Feedback-ul pe care îl dăm după conferinţa noastră este important. Considerăm că nu doar am structurat ce anume trebuie îmbunătăţit pentru a da şanse tuturor copiilor, dar împreună cu specialiştii am depistat şi direcţiile de schimbare şi chiar anumite soluţii pe care le vom propune mai departe forurilor competente”, a declarat doamna Prof. Univ. Dr. Ecaterina Vrăşmaş, Preşedinta Asociaţiei Reninco România.

În urma conferinţei s-a lansat o Rezoluţie care se referă la nevoia acută de a implementa modelul educaţiei incluzive la nivelul sistemului de învăţământ românesc şi precizează de asemenea linii de acţiune concrete necesare în acest sens precum şi responsabilităţile pentru realizarea acestora.