Locuri fără număr la privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile particulare şi cele de stat sunt pentru prima dată în istoria lor, într-o situaţie de concurenţă acerbă.

Toate se bat anul acesta pe un număr mai mic de candidaţi, în condiţiile în care numărul elevilor de clasa a XII-a care au luat Bacalaureatul este mult mai mic decât în alţi ani.

Site-urile universităţilor particulare au linkuri speciale pentru admitere, dar nu indică şi numărul de locuri pe care le au la dispoziţie. Potrivit specialiştilor, „particularele" profită de fapt de autonomia universitară, la maximum.

„Noi când analizăm un dosar stabilim o cifră de şcolarizare pe care ei o respectă până când obţin acreditarea. Apoi, jonglează cu admiterea în funcţie de cerere. Şi primesc studenţi până la începerea anului universitar", a declarat Ioan Curtu, preşedintele Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.

O situaţie din 2009 de la Ministerul Educaţiei arată că cei mai mulţi studenţi din anul I i-a avut Universitatea „Spiru Haret" din Bucureşti- aproape 10.000, urmează Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad- 3.322, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir" din Bucureşti- 2.520, Universitatea „Hyperion" din Bucureşti - 2.281, Universitatea Ecologică din Bucureşti-1.926.   

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite