Învățătoarea care a implementat la clasă cultura reușitei. „Doamna, tata a zis că mă iubește mai mult”
0Carmen Muntenița predă în funcție de nevoile elevilor săi, le construiește cu răbdare încrederea, dar și starea de bine și îi învață că greșelile sunt ceva firesc, cu condiția să învețe din ele. Îi încurajează să nu renunțe niciodată la școală, pentru că este șansa lor să scape de sărăcie.
Carmen Muntenița, învățătoare și director la Școala Gimnazială „Ene Patriciu” din comuna Smulți, județul Galați, are o carieră în învățământ de 24 de ani și s-a remarcat prin rezultatele obținute la clasă cu elevii săi.
Și-a dorit să devină învățătoare de când era în clasa a II-a grație dascălului care le preda atunci și care a avut meritul de a ști să se apropie foarte mult de elevii săi. A absolvit Academia Teach for Romania, o organizație care trimite profesori în zonele defavorizate ale României, și a implementat la clasă ceea ce se numește cultura reușitei.
Practic, le modelează elevilor comportamentele și a creat un cadru al siguranței, pornind de la nevoile elevilor, starea lor de bine, încrederea construită, dar și regulile pe care le urmează pentru a reuși împreună.
Le cultivă elevilor încrederea în ei, perseverența, faptul că fiecare are potențial să exceleze într-o anumită direcție, că e firesc să greșească și din greșeli au de învățat.
„La început erau foarte timorați. Le era teamă să vorbească ca nu cumva să dea un răspuns greșit și să fie certați. Acum zâmbesc când greșesc”, a explicat învățătoarea pentru „Adevărul” schimbarea care s-a produs la elevii ei.
Nevoia de afecțiune
Carmen Muntenița îi învață să se accepte reciproc, în special pe cei care asimilează mai repede materia față de colegii lor. A fost și o lecție despre răbdare, pentru că micuții au învățat să își aștepte colegii să termine lecțiile, dar și o lecție despre empatie, pentru că în pauze se ajută reciproc, indiferent ce fac.
„Copiii mai buni le explică celorlalți, dar cu modestie. Este ceva ce acum este firesc pentru ei”, spune dascălul. Elevii din clasa ei au nevoie în primul rând de afecțiune, dar și să se simtă văzuți și să se facă auziți.
Părinții lor muncesc cu ziua în marea majoritate și sunt preocupați în primul rând să facă rost de bani pentru a avea ce pune pe masă la sfârșitul zilei. Tocmai de aceea nu prea mai au timp să facă lecții cu proprii copii sau să se joace cu ei.
„Îi încurajez să spună ceea ce gândesc și ce simt, fără nicio critică sau judecată”, dezvăluie Carmen Muntenița metoda prin care îi face pe copiii să își deschidă sufletul, dar și să vindece eventualele traume pe care le-au suferit.
Unii dintre elevii săi nu pleacă din clasă până nu o iau în brațe. E forma lor de a-i mulțumi, dar și de a se simți iubiți.
Secretul succesului la clasă
Carmen Muntenița și-a adaptat metodele de predare la fiecare elev și a pornit de la problemele pe care le întâmpină acasă. Un copil care era la nivelul clasei pregătitoare avea mari dificultăți în reținerea literelor. Azi le învăța, iar până a doua zi le uita.
A făcut pregătire suplimentară cu el, iar acum elevul său este capabil să scrie cuvinte din trei sau patru litere. Este un progres uriaș la acest nivel, ținând cont că locuiește într-o casă cu două camere cu cei trei frați ai săi, un văr, mama cu probleme psihice, bunica și străbunica, iar niciunul dintre ei nu obține vreun venit.
„Nu îi pot cere mai mult, pentru că asta este limita lui, dar în schimb este un foarte bun desenator”, prefigurează învățătoarea un potențial domeniu unde acest copil atât de încercat de viață poate excela.
Un alt elev din clasa ei, o fetiță, știa literele, dar nu reușea să le lege în cuvinte. Dascălul a afla și de ce. Tatăl ei considera că nu poate mai mult și nu rata nicio ocazie să îi spună asta.
Cu multă muncă, răbdare și încurajări, Carmen Muntenița a reușit să o învețe pe elevă să scrie cuvinte de trei și patru litere, iar acum fetița împrumută cărți de la biblioteca școlii, avidă că citească tot ce prinde în mână.
„Într-o zi a venit la școală și mi-a spus <<doamna, tata a zis că mă iubește mai mult pentru că am început să citesc>>”, este momentul de bucurie sufletească pe care învățătoarea l-a trăit.
Norișorul de cuvinte
Dascălul își stimulează elevii să fie creativi, îi lasă să vină cu idei de activităţi, le stârnește curiozitatea și îi îndeamnă să caute informații despre ceea ce îi interesează. Caută mereu modalități atractive de prezentare a informațiilor și jocuri interesante ce includ elemente didactice.
Copiii sunt pasionați de WordArt, un joc unde introduc cuvinte pe o anumită temă și forma în care urmează să fie așezate, iar în final iese un desen sugestiv. Elevii îi spun „norișorul de cuvinte”. O altă metodă de predare prin joacă este „brainstorming-ul”, ce constă în adunarea ideilor pe care le au elevii pe un anumit subiect într-un „ciorchine” la începutul fiecărei lecții.
„Cvintetul” și „cadranele” sunt alte metode de predare a unor cunoștințe cu ajutorul copiilor. De curând i-a arătat unui elev comuna lor pe Google Maps și i-a explicat cum poate vedea străzile din localitate. De atunci, în fiecare zi îi cere să deschidă aplicația ca să poată explora diverse locuri de oriunde din lume.
Carmen Muntenița folosește muzica de relaxare la ore, iar elevilor săi le place atât de mult, încât acum caută ei pe laptopul din clasă și pun muzica care le place. În clasă are și o „insulă” de relaxare, un colț unde copiii joacă puzzle-uri sau cărți în pauzele dintre ore.
Foarte important pentru elevii săi este și „exit ticket-ul”, un album în care copiii scriu aproape zilnic cum s-au simțit și ce au reținut la ore, dar și ce le-ar place să facă pe viitor.
Directorul fără birou
Carmen Muntenița este și director de 16 ani în școala unde predă și secretul succesului său este că a reușit să creeze armonie în cancelarie, mai ales că sunt profesori care fac naveta de la Galați, reședința de județ fiind la 76 de kilometri de Smulți, ceea ce înseamnă un drum de trei ore pe zi.
„Când am venit eu în școală, am fost primită și privită ca o intrusă. Tocmai de aceea am vrut ca profesorii care vin să predea la școala noastră, să se simtă ca acasă și să își dorească să revină aici”, mărturisește învățătoarea.
Un alt lucru demn de remarcat este că directoarea nu are birou. Preferă să stea alături de colegii ei în cancelarie pentru a comunica mai bine cu aceștia, iar sala unde era vechiul său birou a transformat-o într-o magazie.
De când este director, școala a fost reabilitată și extinsă cu un corp de clădire, unde funcționează și biblioteca. Acum câțiva ani a fost nevoită să preia dirigenția la o clasă de a VIII-a, după ce părinții s-au revoltat, iar profesorul titular a fost nevoit să plece.
A făcut cu elevii inclusiv consiliere, iar din 14 copii, 10 au absolvit apoi și un liceu, cu toate cu jumătate dintre ei nu au văzut cu ochi buni insistența ei de a-și continua studiile. A adus la școală și foști elevi care le-au povestit propriile lor experiențe în liceu, iar asta i-a determinat să meargă mai departe.
„Ceea ce îmi doresc pentru elevii mei este să aibă încredere în ei. Pentru că dacă simt că se pot baza pe propriile forțe, chiar dacă nu au acumulat cunoștințele necesare în 8 ani de școală, o vor face ulterior”, este calitatea pe care Carmen Muntenița vrea să o dezvolte cel mai mult la elevii ei.
Se încarcă comentariile...
