Îngerul păzitor de la catedră. Cum a schimbat o profesoară destinele a zeci de copii abandonaţi
0
Lenuţa Tifrea salvează de un sfert de secol copii orfani sau abandonaţi de părinţi. Îi ajută să aibă un acoperiş deasupra capului, să nu ducă lipsă de hrană şi îi readuce pe băncile şcolii. Este de multe ori o luptă cu imposibilul, dar cu dragoste, răbdare şi perseverenţă face minuni cu fiecare din ei.
Lenuţa Tifrea, profesor de religie la şcoala gimnazială ”Scarlat Longhin” din comuna Dofteana, judeţul Bacău, are o experienţă la catedră de 25 de ani şi a fost nominalizată la Gala „profesorul anului în mediul rural”, la categoria „prevenirea abandonului şcolar”, organizată de Teach for Romania.
A terminat Liceul Industrial la Oneşti şi a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, pe specializarea Teologie-Asistenţă Socială, şi apoi Facultatea de Drept, specializându-se ulterior în pedagogia învăţământului primar şi preşcolar. Crede că pasiunea pentru profesorat este ceva înnăscut. Îi place foarte mult să lucreze cu copiii şi să fie aproape de ei.
„Mi-am dorit să devin profesor de Religie de când am dat la facultate. Mi-am ales specializarea Teologie-Asistenţă Socială şi m-am preocupat în mod deosebit de copiii cu risc de abandon şcolar sau care au abandonat şcoala”, îşi aminteşte dascălul cum a pornit pe acest drum.
Studentă fiind la Iaşi, găsea copiii ai străzii şi îi convingea să meargă la o casă destinată micuţilor abandonaţi sau fără părinţi, ce aparţinea de Mitropolie.
Micuţul care i-a marcat cariera
A dat în anii studenţiei peste un copil al străzii, care nu dorea sub nicio formă să continue şcoala. „Îmi spunea că şcoala nu are valoare. Am lucrat foarte mult cu el şi l-am dus la examenele de corigenţă. A continuat să meargă la şcoală, iar după 18 ani, după ce am revenit în localitatea mea de baştină, am fost la un curs la Iaşi şi un tânăr m-a salutat. Nu l-am recunoscut, dar după ce m-a strigat pe nume, am realizat că este acel copil pe care l-am luat de pe stradă şi l-am convins să continue şcoala”, povesteşte cu emoţie profesoara despre reîntâlnirea cu copilul străzii devenit între timp un tânăr cu un viitor promiţător în faţă.
Copilul rebel de pe străzile Iaşiului, care nici nu voia să audă de şcoală, ajunsese între timp student la Facultatea de Istorie din Iaşi. Povestea lui i-a marcat cariera şi într-o bună măsură şi viaţa Lenuţei Tifrea. Îşi aminteşte că cei din jurul ei îi spuneau atunci că acel copil este o cauză pierdută, mai ales că mai fusese la casa de copii şi plecase de fiecare dată de acolo.
Dascălul nu a renunţat să creadă în acel micuţ murdar şi încăpăţânat, l-a ajutat cu tot ce i-a stat în putinţă, iar peste ani s-a dovedit că efortul ei nu a fost în zadar. Mai mult decât atât, i-a demonstrat că totul este posibil dacă investeşti dragoste, răbdare, perseverenţă şi multă muncă în aceşti copiii uitaţi de soartă.
Lucrează cu cei mai dificili copii
Îşi aminteşte de prima ei oră de Religie ca profesor suplinitor la o clasă de a VIII-a, unde erau mulţi elevi repetenţi şi apropiaţi ca vârstă de ea. După ce a terminat lecţia şi a închis uşa clasei, s-a sprijinit de perete şi s-a întrebat uimită: „oare eu am vorbit?”. A înţeles atunci că educaţia este vocaţia ei şi a ales să se întoarcă în comuna natală ca să salveze cât mai mulţi copiii care au abandonat şcoala.
Lenuţa a reuşit de multe ori imposibilul, readucând pe băncile şcolii zeci de copii abandonaţi de părinţi care trăiau pe stradă şi riscau să devină infractori. Cu dragoste, răbdare şi perseverenţă s-a ocupat de-a lungul anilor de fiecare din ei, iar aceştia au revenit la şcoală şi în familie.
„Lucrez cu cele mai dificile cazuri. Este o muncă foarte grea, dar în egală măsură şi foarte importantă, pentru că dacă reuşeşti să aduci din nou un copil în mediul şcolar, îţi salvezi practic comunitatea. Acel copil poate deveni infractor când creşte şi ajunge adult, dacă nu primeşte la timp ajutorul de care are nevoie”, spune profesoara.
FOTO arhiva personală
Îmbină munca de profesor cu cea de mediator şcolar, ce presupune să identifice copiii în situaţii vulnerabile şi să îi ajute să depăşească momentele dificile prin care trec. Unii sunt trişti, alţii au semne vizibile de violenţă pe corp sau nu au mai dat cu săptămânile pe la şcoală.
„Înţelegi cu adevărat care este situaţia când ajungi în casa omului. Dintr-o privire îţi dai seama de ce copilul este trist sau de ce lipseşte de la ore. Înţelegi că elevul nu şi-a făcut temele pentru că a dormit azi-noapte în pod, tatăl lui a consumat alcool sau a bătut-o pe mama lui şi a alungat-o”, enumeră dascălul câteva dintre realităţile cutremurătoare cu care s-a confruntat de-a lungul anilor.
Patru copile şi un bebeluş
Unul din cele mai şocante cazuri pe care le-a gestionat a fost cel al unei eleve de clasa a II-a. Fetiţa a lipsit de la şcoală, iar Lenuţa s-a dus la ea acasă într-o zi geroasă de ianuarie ca să vadă ce se întâmplă. De cum a intrat în curte a realizat că în şopron nu erau lemne, iar când a deschis uşa casei, în faţa ochilor I s-a înfăţişat o imagine de groază.
Patru fete stăteau pe o saltea aşezată pe podea şi încercau să încălzească un bebeluş, acesta fiind copilul uneia dintre ele, o adolescentă de 16 ani. Nu mâncaseră nimic în acea zi. Fuseseră abandonate de părinţi. Tatăl plecase în Italia şi avea o altă parteneră, iar mama lor îşi refăcuse viaţa, la rândul ei, cu un alt bărbat şi nu mai voia să ştie nimic de proprii copii.
FOTO arhiva personală
Profesoara a mers într-un suflet la şcoală ca să vorbească cu colegii ei şi să le ajute pe cele patru surori. „Am făcut chetă, iar în două ore copiii aveau mâncare şi o căruţă de lemne în şopron. În astfel de cazuri trebuie să acţionezi extrem de repede. Zi de zi mă aduceam apoi la acei copii ca să văd cum se descurcă. Când eu eram la şcoală, trimiteam voluntari de la biserică ca să stea cu fetele”, spune dascălul.
După alte patru zile, fetele aveau sobă de teracotă în casă şi se putea încălzi, într-o cameră le-a fost pus parchet şi au primit lenjerii de pat şi mai mulţi saci cu produse de igienă. Voluntarii le-au ajutat pe surori să se spele şi să se deparaziteze.
Ulterior, trei dintre ele au revenit la şcoală, iar adolescenta a rămas acasă ca să aibă grijă de cel mic. ”Aşa se întâmplă minunile. Când povesteşti din inimă prin ce trec aceşti copii, este imposibil să nu mişti inimile oamenilor”, crede Lenuţa Tifrea.
A reuşit în cele din urmă să îl convingă pe tatăl lor să le ia cu el în Italia, astfel încât să poate creşte într-un mediu cât mai apropiat de normalitate.
Obligat să muncească ca un adult
Un alt caz emoţionant este cel al unui copil care lipsea de la şcoală pentru că mama lui îl punea să care lemne mult peste puterile lui. Spunea că este responsabilitatea lui, deşi era doar o mână de om şi risca să se îmbolnăvească de la atâta efort.
„Una este să îi ceri să aducă o găleată de apă şi cu totul altceva să îl obligi să aducă lemne pentru toată iarna. Pe colegii de clasă ai acestor copii îi învăţ mereu să îi respecte pe colegii lor, pe care mă chinui mult să îi aduc la şcoală. Le explic că fără iubire şi respect nu îi putem ajuta pe aceşti copii şi nu ne ajutăm nici pe noi ca comunitate”, punctează dascălul.
Ca să le crească stima de sine, face cu elevii diverse activităţi artistice, cum sunt jocurile de rol, iar religia le-o predă prin cântece şi poezii. Copiilor vulnerabili le acordă o atenţie deosebită, astfel încât să îi facă să înţeleagă că nu sunt cu nimic mai prejos decât colegii lor.
Micile livezi plantate în grădinile copiilor în dificultate
Voluntariatul nu lipseşte din activităţile cu clasa. Fiecare elev pune câţiva bănuţi, iar cu banii adunaţi plantează pomi fructiferi în grădinile copiilor cu situaţie materială precară. Aceştia din urmă au ulterior responsabilitatea să se îngrijească de mica livadă din curtea lor. Un alt obicei pe care îl practică este să primească haine şi mâncare la şcoală ca donaţii, pe care le oferă ulterior copiilor sau altor membri ai comunităţii în nevoie.
„Nu rămân indiferentă la toate aceste drame. Mă implic în măsura în care pot ca să le readuc zâmbetul pe feţe. Unii dintre ei nu ştiu să scrie şi să citească. Merg la ei acasă şi fac lecţii cu fiecare din ei. Toate acestea îi readuc la şcoală şi îi fac mai fericiţi”, este reţeţa succesului la clasă a Lenuţei Tifrea, dar mai ales în salvarea copiilor abandonaţi sau aflaţi în situaţii dificile.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Profesoara nevăzătoare care dezbate cu elevii la orele de Religie subiecte sensibile etic şi moral
Se încarcă comentariile...
