FOTOGALERIE Scandal la Harvard: 125 de studenţi sunt anchetaţi pentru plagiat la examenul final despre Guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce prevedea metodologia de la examenul final despre Guvernare, de la Harvard, din aprilie 2012           Foto: Harvard Crimson
Ce prevedea metodologia de la examenul final despre Guvernare, de la Harvard, din aprilie 2012           Foto: Harvard Crimson

Aproape jumătate dintre studenţii de la Harvard care au dat în aprilie examenul online la cursul despre Guvernare sunt verificaţi de conducerea prestigioasei universităţi pentru acuzaţii de plagiat şi colaborare în rezolvarea subiectelor. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă să fie eliminaţi pentru un an din şcoală, relatează The Harvard Crimson.

Comisia de Etică de la Harvard investighează aproape jumătate dintre cei 279 de studenţi care au participat la cursul preuniversitar Guvernarea 1310: ”Introducere despre Congres”, primul eveniment de acest tip din istoria prestigioasei instituţii, relatează jurnaliştii de la ziarul colegiului, The Harvard Crimson.

Tinerii, a căror identitate nu a fost făcută publică, sunt anchetaţi pentru că ar fi dat răspunsuri plagiate şi ar fi colaborat la examenul final din aprilie 2012, bazat pe răspunsuri completate de acasă, online.

Decanul pe educaţie preuniversitară de la Harvard, Jay M. Harris, a declarat că amploarea acestui caz este ”fără precedent” în istoria instituţiei.

Discuţiile despre acest caz au apărut în mai, după ce profesorul care a susţinut cursul despre Guvernare a sesizat Consiliul Director al Harvard susţinând că a descoperit similarităţi în 10 din 20 de lucrări de examen. 

După analizarea tezelor elevilor, Consiliul a decis că există suspiciuni în cazul lucrărilor semnate de 125 de elevi şi a demarat joi o anchetă în cazul acestora, atât ei, cât şi părinţii lor fiind notificaţi. 

Pedeapsa maximă: exmatriculaţi un an de la Harvard

Dacă vor fi declaraţi vinovaţi, cei 125 riscă să piardă un an de şcoală, aceasta fiind măsura stabilită de Harvard pentru plagiat.

Însă, tinerii sunt nemulţumiţi de întârzierea cu care conducerea Harvard a tratat această situaţie delicată: ancheta a fost anunţată abia joi, după mai bine de trei luni de la examen, iar săptămâna viitoare începe un nou semestru fără ca ei să ştie dacă vor continua studiile sau vor fi exmatriculaţi.

Potrivit documentelor obţinute de Harvard Crimson, examenul din primăvară, rezolvat de acasă, despre rolul Congresului a avut trei întrebări scurte, plus una bonus, dar şi una tip eseu.

Toate subiectele au presupus răspunsuri argumentate şi originale, chiar dacă elevii au putut consulta cărţile din bibliografie sau Internetul. Însă, prevedea metodologia de examen, ”studenţii nu pot discuta subiectele cu alţii - incluzând profesori, tutori etc”.

Cazul a deschis runda unor discuţii asumate public de conducerea de la Harvard despre ”integritatea academică”, relatează jurnaliştii. Un verdict ar putea fi dat în luna noiembrie.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite