E oficial: studenţii au liber vineri şi luni să plece acasă. ANOSR se miră şi îi îndeamnă pe tineri să meargă la vot

0
0

Guvernul a aprobat marţi propunerea Ministerului Educaţiei de a le acorda studenţilor două zile libere, vineri şi luni, motivând că îi ajută pe cei care vor să voteze acasă. Decizia i-a luat prin surprindere pe reprezentanţii studenţilor, care spun că nu au fost consultaţi şi că se miră, având în vedere că, la alegerile parlamentare, s-au rugat de Ministerul Educaţiei ca să primească o zi liberă, pentru că nu puteau vota decât acasă.

UPDATE: Prim-vicepreşedintele ACL, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, că Victor Ponta face un abuz în serviciu prin acordarea unei minivacanţe studenţilor la turul al doilea al prezidenţialelor, el arătând că premierul nu vrea să le ofere acestora trei zile libere, ci doreşte să "nu-i ştie grupaţi", scrie Mediafax.

"În legătură cu minivacanţa acordată studenţilor, eu sunt convins că studenţii sunt mult mai inteligenţi decât domnul Ponta şi vor înţelege că ceea ce vrea premierul nu e să le ofere trei zile libere, ci să nu-i ştie grupaţi, pentru că votul tinerilor nu merge către domnul Ponta, merge către domnul Iohannis", a spus Predoiu.

El a arătat că premierul Victor Ponta face un abuz în serviciu prin acordarea unei minivacanţe studenţilor la turul al doilea al prezidenţialelor.
"De altfel, această minivacanţă, din punct de vedere adminsitrativ, este un abuz în serviciu pe care îl face premierul Ponta", a spus Predoiu.


Guvernul României a aprobat în şedinţa de marţi propunerea Ministerului Educaţiei de a le acorda două zile libere studenţilor, vineri şi luni, pentru ca aceştia să poată vota acasă în turul II de la alegerile prezidenţiale 2014.

Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, a declarat marţi, că decizia Guvernului de  îi ia prin surprindere, potrivit Mediafax.

"Este o decizie care ne ia prin surprindere. Ne-am întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale săptămâna trecută şi nu ne-a înştiinţat nimeni cu privire la acest lucru. (...) În trecut, am cerut liber la alegerile parlamentare, pentru că nu puteam vota decât în localitatea de domiciliu, şi cu greu am reuşit să obţinem o zi liberă. Acum am primit două fără să cerem. Mă mir că nu am fost informaţi. Din ce am înţeles, se doreşte evitarea problemelor cu listele suplimentare, din 2 noiembrie. Nu ştiu dacă asta era cea mai bună soluţie, cred că ar fi trebuit să lucreze pentru remedierea problemelor de atunci. Am fi vrut să fim consultaţi, să spunem şi noi ce credem. Avem şi colegi nemulţumiţi, pentru că va trebui să recuperăm (cursurile programate în zilele libere - n.r.), în condiţiile în care ei puteau să voteze oricum", a spus liderul ANOSR.

ANOSR îi îndeamnă pe studenţi să iasă la vot

Popescu a adăugat că speră ca studenţii să nu se relaxeze şi să renunţe să meargă la vot. 

"Sper ca studenţii să nu se relaxeze şi să participe în număr la fel de mare la vot. Sper ca această decizie să nu afecteze participarea la vot a studenţilor, ci să ajute doar la evitarea cozilor prea lungi. Ne temem că vor fi mulţi care vor profita de patru zile libere ca să meargă să se relaxeze la munte sau în altă parte şi vor uita să meargă la vot", a spus el.

Studenţii vor avea zi liberă vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, în baza unei hotărâri aprobate, marţi, de Guvern, măsura fiind argumentată prin uşurarea procesului de votare pentru cei care vor să voteze în localităţile de domiciliu.

Două zile libere de la Guvern

"Astăzi, adoptăm hotărârea de guvern propusă de Ministerul Educaţiei, un lucru care se mai folosea, de altfel, la cam toate alegerile, şi generale, şi locale. Ziua de luni pentru studenţi este liberă, cei care vor să rămână în centrul universitar rămân, dar cei care vor să meargă acasă să poată să voteze. Şi vineri, şi luni, în aşa fel încât, dacă merg acasă, votează acasă, dacă rămân aici, în centrele universitare, să ne organizăm bine şi să nu fie niciun fel de coadă sau aglomeraţie", a declarat premierul Victor Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern, în faţa presei.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat, luni, că propune suspendarea cursurilor din universităţi în zilele de 14 şi 17 noiembrie, astfel încât studenţii să poată merge să voteze în localităţile în care au domiciliul.
"Decizia MEN vine în sprijinul facilitării exercitării dreptului la vot pentru studenţi şi personalul din universităţi, care au domiciliul în alt loc decât acela unde îşi desfăşoară activitatea academică. MEN precizează că instituţiile de învăţământ superior sunt cele care, în baza autonomiei universitare, hotărăsc zilele când se vor recupera cursurile suspendate", s-a arătat într-un comunicat remis de MEN.

Mai multe - Educație

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite