DEZBATERE Pro sau contra homeschooling? „Ce diplomă primeşte acel copil?“ Psihologul Aurora Liiceanu: „Copiii şcoliţi acasă, mai puţin sociabili“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Homeschool FOTO 123 RF

Nemulţumiţi de calitatea învăţământului românesc, tot mai mulţi părinţi iau decizii radicale pentru copiii lor: nu-i mai trimit la şcoală şi-i educă acasă. Homeschooling-ul e un domeniu încă nereglementat în ţara noastră, dar foarte răspândit în străinătate. Care sunt avantajele şi riscurile învăţatului acasă?  Răspund, pentru adevarul.ro, specialişti în educaţie, psihologi şi profesori.

Discuţiile despre această formă de educaţie alternativă au înfierat opiniile publice, după ce actorul Dragoş Bucur şi soţia lui, Dana Nălbaru, au anunţat că vor alege pentru copilul lor sistemul homeschooling. „Am retras-o pe Sofia de la şcoală. De tot. Am ales ca ea să înveţe în sistem homeschooling despre lucrurile care îi plac şi fără constrângeri, fără competiţii impuse, fără note sau calificative. Ne-am gândit bine înainte de a lua această decizie şi ne-am «făcut temele» înainte de a ne arunca spre un asemenea viitor“, a anunţat Dana Nălbaru.

Homeschooling-ul, în traducere exactă „şcoala acasă“, presupune educarea copiilor în afara unei şcoli publice sau private. Odată retraşi din sistemul de învăţământ, unele familii urmează fidel o programă în funcţie şi de pasiunile copiilor, cu ore de studiu şi teme. Profesorul se poate adapta la ritmul copilului şi-l ajută acolo unde are probleme - lucru care nu se întâmplă în învăţământul instituţionalizat, unde într-o clasă pot fi şi peste 30 de elevi. Alţi părinţi preferă unschooling-ul, care e diferit de primul model prin faptul că nu există o materie sau un orar prestabilite şi niciun adult nu se mai implică în educarea copiilor. Practic, copiii învaţă ce vor ei, cât şi cum doresc.

Ilegal în România

Exceptând cazurile medicale, educaţia la domiciliu e un domeniu încă nereglementat în ţara noastră, iar cei mai mulţi tineri pot întâmpina probleme în echivalarea studiilor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, Marian Banu, este tranşant în ceea ce priveşte conceptul de homeschooling, pentru că, explică acesta, propriu-zis nu reprezintă un sistem şi nici nu este legal.

Orice formă de educaţie care nu are acreditare sau autorizaţie ARACIP nu este legală. Ce diplomă primeşte acel copil, cine o eliberează, cine dă calificative? Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB

„Nu este niciun sistem, orice formă de educaţie care nu are acreditare sau autorizaţie ARACIP nu este legală, este în afara legii. Ce diplomă primeşte acel copil, cine o eliberează, cine dă calificative? Acesta nu poate merge la liceu, cel puţin nu la noi în ţară”, a declarat, pentru adevarul.ro, purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu.

Afirmaţia este întărită şi de ministrul Educaţiei, Mircea Dumintru (foto), care a declarat, vineri seara, la Digi24, că principalul risc al celor care învaţă acasă e că, mai târziu, n-o să se poată întoarce în sistemul public pentru că n-au o diplomă care să le ateste studiile.

image

Riscul este că atâta timp cât în România nu există o legislaţie foarte clară care să îţi dovedească o rută de trecere de acces din homeschooling în sistemul public formal de şcoală, care sunt condiţiile de a accede din homeschooling în gimnaziu, liceu şi mai departe în universitate, poţi să fii în situaţia ca odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul de şcolarizare acasă să nu poţi să te întorci înapoi în sistemul public, adică să ai dificultăţi pentru că nu ai o diplomă care este acreditată, nu ai un număr de credite, un număr de ore“, a explicat demnitarul. Pe de altă parte, ministrul este de părere şi că există aspecte pozitive ale homeschoolingului, cum ar fi aceea că părinţii au libertatea de a alege subiectele, educatorii şi, în general, activităţile care sunt agreate de către copil.

Aspectele pozitive sunt evidente, pentru că există o anumită libertate de a alege subiecte, educatorii pe care vrei să îi ai, cu cine faci anumite activităţi care sunt agreate de către copilul tău. Mircea Dumintru, ministrul Educaţiei

Homeschooling, curaj sau nebunie

Pentru că în România nu există încă norme care să reglementeze încă sistemul homeschooling, potrivit expertului în educaţie Marian Staş, e nevoie de un părinte curajos şi bine pregătit pentru a începe aplicarea unei astfel de metode de educaţie.

image

„La noi, spre deosebire de SUA şi Germania, de exemplu, conceptul de homeschooling se află în fază incipientă. E limpede că numai părinţii curajoşi şi bine pregătiţi pilotează acest sistem de homeschooling, sistem care vine, pe de o parte, ca o declaraţie că sistemul public nu mulţumeşte, dar pe de altă parte e vorba şi de conţinut, de personalizarea educaţiei. Ţine de tipul de educaţie rotundă pe care o asigură o familie“, e de părere Staş.

Cred că ar fi eficient pentru sistem, pentru procesul în sine, ca persoanele care pilotează să comunice rezultatele, să spună spre ce se îndreaptă în procesul de educaţie cu copilul lor. Marian Staş, expert în educaţie

Tocmai pentru că sistemul homeschooling este la început, profesorul consideră că persoanele care aleg acest sistem ar trebui să comunice paşii pe care îi fac, astfel încât procesul să fie deschis şi interactiv. „Cred că ar fi eficient pentru sistem, pentru procesul în sine, ca persoanele care pilotează să comunice rezultatele, să spună spre ce se îndreaptă în procesul de educaţie cu copilul lor“, a explicat expertul în educaţie.

Acesta a mai estimat că numărul familiilor care aplică sistemul de „şcoală acasă“, în momentul de faţă, este, în România, undeva sub 1000.

Psihologul Aurora Liiceanu (foto) e de părere că acest fenomen pune în evidenţă, fără îndoială, o criză între şcoală şi părinţi şi că, deşi e un concept „la modă“, în sistemul actual un fel de homeschooling tot se practică prin bine-cunoscutele mediaţii. „E o formulă de gen alba-neagra, pentru că ideea că-ţi laşi copilul doar la şcoală nu mai există. Majoritatea copiilor fac o droaie de meditaţii. E un sistem dual: faci meditaţii, dar te duci şi la şcoala publică. E ca şi cum plăteşti bani pentru televiziunea naţională, dar nu te uiţi la TVR, tu urmăreşti alte posturi TV“, explică psihologul.

Adevarul Live - Aurora Liiceanu foto david muntean

Retragerea copilului de la şcoală are, în opinia Aurorei Liiceanu, unele efecte negative în dezvoltarea acestora: „Cred că principala problemă a homeschooling-ului este deficitul de socializare care apare la copilul crescut şi educat acasă. Vor fi mai puţin sociabili. Copilul ar trebui, totuşi, să se mişte în lumea vârstei lui. La şcoală, el socializează, pe lângă faptul că se informează. Or, aşa, tebuie să-i faci rost de gaşcă, de anturaj“, a declarat, pentru adevarul.ro, Aurora Liiceanu.

Vor fi un gen de copii de tip «nişă». Probabil că o să se organizeze şi o să aibă relaţii între ei. În orice caz, sunt copii care cresc fără grija banilor. Părinţii lor se ocupă de tot ce trebuie ca ei să trăiască liber şi să-şi organizeze lecţiile în funcţie de motivaţie şi de pasiuni. Un copil sărac nu poate să fac homeschooling. Aurora Liiceanu, psiholog

În anii ’60, filosoful Rousas John Rushdoony a început să lupte pentru mişcarea învăţământului de acasă, menţionând, în cele trei lucrări ale sale, „Intellectual Schizophrenia“, „The Messianic Character of American Education“ şi „The Philosophy of the Christian Curriculum“, natura seculară a sistemului educaţional american şi puterea manipulatoare incredibilă a acestuia. Recordul mondial la homeschooling îl deţine chiar ţara de provenienţă a acestei mişcări, Statele Unite ale Americii, unde, în anul 2010, mai bine două milioane de familii îi învăţau pe copiii lor carte fără stresul unei şcoli obişnuite.

Avantaje: părinţii aleg curricula, manualele şi-i învaţă pe copii acasă

Asociaţia Home Schooling România este prima asociaţie din România care şi-a propus să promoveze educaţia acasă şi să facă demersuri pentru legalizarea educaţiei acasă în România. Fondată în 2002, asociaţia a organizat mai multe conferinţe cu scopul de a promova educaţia acasă, şi pentru sprijinirea familiilor care fac educaţie acasă. Contactaţi de adevarul.ro, membrii asociaţiei nu au putut răspunde la întrebări. Principalele avatantaje pe care le are homeschoooling-ul, potrivit informaţiilor de pe site, sunt:

  • Părinţii sunt responsabili pentru educaţia copiilor lor.
  • Părinţii aleg curricula, manualele, softurile necesare educaţiei copiilor.
  • Părinţii îşi învaţă copiii acasă.
  • Părinţii împuternicesc pe cei aleşi de ei să-i înveţe pe copiii lor.
  • Copiii învaţă chiar şi singuri.
  • Copiii învaţă fiecare în stil propriu.
  • Copiii folosesc intensiv alternativele educaţionale mult superioare celor de stat.
  • Procesul educaţional se desfăşoară la domiciliul copiilor.
  • Procesul educaţional se desfăşoară oriunde doresc părinţii sau copiii.
  • Copiii au libertate să participe la activităţi sportive.

Voi, dragi cititori, ce părere aveţi despre sistemul homeschooling? Vă invităm să vă exprimaţi opiniile în rubrica de „Comentarii“

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite