Consiliul Naţional al Elevilor: „Suntem profund dezamăgiţi de implementarea reducerii pentru transportul în comun”
0Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) , structura reprezentativă a elevilor din România transmite că este dezamăgit de modul în care se implementează reducerea de minimum 50% a transportului în comun a elevilor şi decontarea costurilor de transport ale navetiştilor.
Consiliul Naţional al elevilor a dat startul unei subcampanii pentru anul 2019 – anul finanţării educaţiei prin care cere implementarea corectă a reducerii la transportul în comun pentru elevi, transmit reprezentanţii CNE.
CNE cere implementarea prevederilor legale
1. Acordarea reducerii de minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic
„Nici măcar până la acest moment, în niciun judeţ din ţară, elevii nu beneficiază de acordarea reducerii de minimum 50% pentru transportul intrajudeţean în comun. Totodată, în puţine localităţi din ţară se acordă această facilitate (reducere parţială sau totală)” atrage atenţia preşedintele CNE, Petru Apostoaia
2. Decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu
CNE arată că între anii 2011 şi 2013, elevilor li se deconta, integral, suma plătită către operatorul de transport, care avea valoarea standard a unui abonament.
„În anul 2012, s-a constatat că suma necesară decontării navetei elevilor era de 7 ori mai mare decât suma prevăzută în buget, presupunându-se că transportatorii au majorat preţurile abonamentelor pentru elevi, pentru a-şi creşte veniturile într-un mod fraudulos, profitând de finanţarea indirectă de la bugetul de stat. În anul 2016, au fost făcute nişte modificări legislative cu intenţia de a asigura decontarea integrală a costurilor de transport al elevilor navetişti.”
„Patronatele din transport au reacţionat negativ la plafonarea tarifelor abonamentelor de transportul al elevilor, declarând că acele sume nu sunt în concordanţă cu costurile reale. Pentru metodologia de calcul a tarifului maxim s-au folosit datele oficiale, raportate de către instituţii publice şi transportatori, şi este disponibilă accesând acest link”, acuză CNE.
„Conform rezultatelor din Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel naţional în anul şcolar 2017-2018, realizat de către Consiliul Naţional al Elevilor, există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educaţiei nu li se decontează decât un procent din preţul real al abonamentului, după cum urmează:
● 41% beneficiază de decontarea a mai puţin de 30% din costul real al abonamentului;
● 39% primesc între 30-50% din suma plătită operatorului de transport;
● 4% beneficiază de decontarea a 50-70%;
● 3% primesc între 70-99% din costul real al abonamentului;
● 13% dintre elevii navetişti beneficiază de decontarea integrală a costurilor de transport.
CNE susţine că intervenţia Statului în economia de piaţă creează dezechilibre importante, „iar absenţa unei monitorizări foarte atente a implementării normelor conduce la defavorizarea beneficiarilor primari ai educaţiei şi a familiilor acestora. Inaplicabilitatea unui tarif maxim stabilit prin hotărâre de Guvern este evidentă, iar efectele au un impact negativ puternic asupra elevilor”, se arată în documentul transmis de către CNE.
Totodată, elevii consideră că pentru ca operatorii de transport să beneficieze de subvenţionarea reducerii de minimum 50% din bugetul autorităţii competente teritorial, vor trebui să raporteze datele financiare reale, „ceea ce va avea ca efect diminuarea evaziunii fiscale din sectorul transport rutier de persoane”, spun aceştia.
Care sunt revendicările elevilor
În primul rând, CNE cere „destituirea tuturor prefecţilor în ale căror teritorii nu se respectă prevederile privind tariful redus cu minimum 50%/gratuitatea pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic, având în vedere efectele negative majore pe care inacţiunea acestora o are atât asupra elevilor şi familiilor acestora, cât şi asupra societăţii în ansamblu”, se arată în documentul transmis de către CNE.
În al doilea rând, elevii vor ca „administraţiile publice ale unităţilor administrativ-teritoriale din România să respecte legea, în sensul aplicării prevederilor privind reducerea de minimum 50%”.
În al treilea rând, CNE cere „respectarea legii de către operatorii de transport, atât a celei privind raportarea fiscală, cât şi a celei privind siguranţa călătorilor”.
Nu în ultimul rând, elevii cer „modificarea, când este cazul, cu bună-credinţă a tarifelor de către transportatori, astfel încât bugetul de stat şi bugetele locale să nu fie prejudiciate.”