Cele 42 drepturi ale copilului. Gabriela Lupșan, avocată: „Încă de la naștere, copilul are dreptul la ocrotire părintească“
0Din primele clipe de viață, copilul are dreptul la o familie, la recunoaștere și îngrijire, însă, din păcate, sunt mulți care se confruntă cu traume și cu lipsa dragostei părintești.
Cu dreptul la sănătate respectat, cu dreptul la manuale gratuite îndeplinit, cu dreptul la filiație pus în practică încă de la naștere. Așa ar arăta o Românie pentru copii. Care este însă situația juridică actuală a copiilor din România? Încalcă statul român drepturile celor mici?
Gabriela Lupșan, doctor în Drept și avocată în cadrul Baroului Iași, vorbește pentru „Weekend Adevărul“ despre o Românie pentru copii, despre protejarea drepturilor celor mici și cunoașterea acestora de către copii și părinți.
Ce prevede Convenția privind Drepturile Copilului
Cele mai pline cu emoții și trăiri dificile procese/dosare din această sferă a drepturilor copilului sunt cele care se referă la divorțul părinților. Dacă este să ne uităm la dreptul copilului la educație, care trebuie respectat încă din primii ani de viață, avocatul ieșean subliniază că tot ce oferă statul, prin administrația publică locală, este insuficient la ora actuală. Putem vorbi, astfel, de o încălcare a drepturilor copilului. Cele 42 de drepturi ale copilului, așa cum se regăsesc în Convenția privind Drepturile Copilului, sunt strâns legate unele de celelalte și toate au aceeași importanță.
„Weekend Adevărul“: Se vorbește foarte mult despre drepturile copiilor, peste tot aproape, însă este o denumire abstractă, fără să știm exact care sunt acestea.
Gabriela Lupșan: Da, pentru că noi, adulții de astăzi, am fost la rândul nostru copii și am crescut beneficiind de aceste drepturi, dar fără să ne învețe cineva într-un mod organizat. Noi ni le-am însușit în familie, apoi de la școală, de la disciplinele sociale. Le-am exersat mai mult sau mai puțin. Acum încercăm noi să ne învățăm copiii să conștientizeze care sunt aceste drepturi și ce pot face ei cu aceste drepturi în raport cu școala, cu alte instituții publice, cu colegul, cu părintele și cu alți copii. Deci, copiii își exercită aceste drepturi raportat la terțe persoane – și, sigur, raportat la societate, în general.
Dreptul la familie
- Doamnă avocat, propun să le luăm pe rând. În raport cu părinții, cum își exercită copiii drepturile?
Aici vorbim de Instituția Autorității Părintești, în principal. Pentru copil există încă de la naștere dreptul la filiație, dreptul la ocrotire părintească, dreptul la nume, dreptul la sănătate, dreptul la educație. Putem să spunem că prima categorie importantă de drepturi subiective privește relațiile de familie. Copilul se naște într-o familie, indiferent de cum este ea, părinte plus copil, părinți căsătoriți sau necăsătoriți plus copil.
- În situația în care tatăl nu-și recunoaște copilul, atunci este încălcat un drept?
Sigur. Avem de-a face cu dreptul copilului de a-și stabili filiația. Când copilul este minor, el își exercită acest drept doar printr-un reprezentant legal, care este celălalt părinte, care este mama, ori un tutore sau un curator, de la caz la caz. Această recunoaștere de paternitate nu se poate face decât pe două căi. Ești la bunăvoința tatălui biologic, care dă o declarație de recunoaștere, odată cu înregistrarea nașterii copilului, ofițerului de stare civilă. Nu presupune niciun efort, decât deplasarea tatălui cu cartea de identitate și cu certificatul medical constatator al nașterii, la ofițerul de stare civilă. Sau în scris, autentic, la notar. Mai este și o a treia variantă, după ce tatăl nu mai este în viață, dar a făcut recunoașterea prin testament.
Orgoliul părinților versus viața copilului
- Dacă acestea sunt niște reguli foarte clar stabilite, de ce întâlnim atât de multe cazuri în care ele sunt încălcate?
În momentul în care mama, părinte singur, se confruntă cu această problemă a utilității stabilirii filiației paterne a copilului nou-născut, își pune întrebarea dacă merită sau nu să-l dea în judecată pe tată. Atunci pune în balanță avantajele și dezavantajele. Și vă spun câteva discuții. „Dacă îl chem în judecată, se stabilește paternitatea față de pârât, urmează să se stabilească autoritatea părintească și, de cele mai multe ori, judecătorul decide ca autoritatea părintească să fie în comun, exercitată de ambii părinți“. Orice deplasare a copilului în străinătate, mutarea copilului de la o grădiniță la alta, dintr-un localitate în alta, schimbarea religiei, intervenții medicale mai complexe – nimic nu se poate realiza decât cu acordul celuilalt părinte. Dacă părintele chemat în judecată, de exemplu, este plecat în străinătate, e dispărut, nu se mai poate rezolva pe baza acordului de voință. Așadar, trebuie să-l chemi din nou în judecată, lucru care înseamnă o nouă cheltuială, timp, stres. Și-atunci spui: „Ok, deci autoritatea părintească comună nu întotdeauna îmi aduce beneficii“. Să ne gândim că într-un astfel de proces de stabilire a paternității, tatăl, pârât, vrea și el program de vizită și atunci se complică și mai mult lucrurile. Cred că în primii ani de viață ai copilului, mama se gândește mai mult la interesul ei decât la cel al copilului. În practică, în realitate, vedem că numărul de mame singure care doresc să aibă un copil fără să-și legalizeze legătura cu tatăl și fără să ceara stabilirea paternității crește. Sau poartă o sarcină în secret, deci fără ca tatăl să știe.
- Cât de afectat este acest copil? Mama, sigur, spune că îi oferă tot ce are nevoie.
Cât timp nu intră într-o colectivitate, nu identifică faptul că el poate să aibă și un tată. Mama umple cu dragostea ei și locul celuilalt părinte. Pe la 3-4 anișori, când merge la grădiniță, merge în vizită la alte familii, începe să-și dea seama că în viața lui cuvântul „tata“ nu are niciun corespondent. Și atunci, tot din practică știm, mama creionează o poveste: fie îi spune că tatăl lui este plecat în străinătate, fie că are treabă și vine peste ceva timp. Doar când copilul este mai mare i se spune chiar că tatăl lui a murit. Putem avea de-a face cu bunici implicați, cu unchi prezenți, dar la un moment dat copilul tot își pune întrebarea: „Dar tatăl meu cum este?“. Pot interveni probleme de ordin emoțional, psihologic. E foarte delicată problema aceasta. Cel mai mult suferă copilul.
Divorțul – încălcare a drepturilor copiilor?
- Apar multe situații când mama și tata divorțează. Este tot o formă de încălcare a drepturilor copiilor?
E dificil de spus cum este mai bine. Soluția aparține tot soților. Sunt soți care au o astfel de înțelegere: păstrăm aparența unei familii fericite, suntem părinți ok, dar, în privat, fiecare își vede de propria viață. Astfel încât, când copilul împlinește vârsta de 18 ani, divorțăm. Avem astfel de cazuri. Și ce ai rezolvat? Divorțezi când copilul este, de cele mai multe ori, în pragul Bacalaureatului, de exemplu. Este o traumă. A doua categorie de soți este reprezentată de soții care decid, de comun acord, să divorțeze și o fac amiabil la notar sau la instanță. Se înțeleg și în privința programului de vizită. Copilul trebuie să fie pregătit să înțeleagă că părinții nu mai locuiesc împreună, iar el va avea două case. Este dificil, mai ales când cei doi părinți își refac viața, au alți copii cu alte persoane. Și în a treia categorie de soți intră cei care nu se înțeleg deloc. Disputa este pe stabilirea locuinței minorilor, la unul sau la altul. Aici, cu expertize psihologice, un proces de acest fel poate să dureze și doi-trei ani, timp în care se pune presiunea pe copii. Orice caz ar fi, este o situație grea pentru cel mic.
- Care sunt cele mai dificile procese din această sferă a drepturilor copilului?
Cazurile de divorț rămân pe primul plan, pentru că printr-o cerere de divorț încerci să soluționezi tot ce ține de copii. Procesul de partaj nu este atât de dificil. Este îndelungat, presupune probațiune, expertize, contraexpertize și așa mai departe. Ar mai fi procesele de tăgadă a paternității. Cele de tăgadă plus stabilirea paternității, în care tatăl biologic dă în judecată copilul, tatăl juridic și pe mamă.
- În ultimii ani s-au înmulțit aceste cazuri?
Da, în mod surprinzător, cazurile de stabilire a paternității și cele de tăgadă a paternității sunt tot mai numeroase. Și, mai nou, asistăm la contestarea recunoașterii de paternitate. Deci un bărbat care cu ani în urmă, dintr-un motiv bine definit, a recunoscut paternitatea unui copil, acum el sau mama copilului promovează acțiune în justiție, susținând că acea recunoaștere de paternitate nu corespunde realității biologice.
„Lipsa locurilor la grădiniță, o încălcare a drepturilor“
- Ne întoarcem la drepturi și ajungem la școală. Sistemul de învățământ și drepturile copilului.
Da, aici avem dreptul de a frecventa școala, de a se bucura de gratuitatea manualelor, dreptul de a se bucura de un act didactic de calitate, dreptul la siguranță în cadrul școlii, dreptul de a urma cursurile unui învățământ de stat public.
De la privat la stat
- Cum se face că an de an rămân atât de mulți copii fără un loc la grădiniță?
Tot ce oferă statul, prin administrația publică locală, este insuficient. Însă aici se pot realiza mult mai multe investiții, mai ales că cererea există. De aceea, pe cealaltă latură, a domeniului privat, să zicem, multe asociații/fundații și-au construit grădinițe.
- Încalcă statul drepturile copilului? În sensul că nu oferă dreptul la educație?
Da. Eu spun că aici putem vorbi de o astfel de încălcare. Însă, dacă părintele este pus să aleagă între o instituție privată și una publică, să știți că de cele mai multe ori câștigă grădinița privată. Este deja statuat, în viața noastră, că pentru grădiniță unui copil îi este mai bine la o instituție privată decât la una publică.
- De ce?
Grupa este mai mică. Se pare că sunt mai bune condițiile de igienă. Programul este mai lung. Copiii sunt mai bine supravegheați. Hrana este mai diversificată, adaptată nevoilor copiilor și aleasă în urma discuțiilor cu părinții. Eu vorbesc din datele pe care le am în contact cu părinții. Cu cât cresc copiii, se pare că este mai bun învățământul de stat, pentru că asigură un act didactic mai calitativ decât cel din mediul privat.
Petiția pentru drepturi
- Actul didactic trebuie să fie de calitate, accesul la manuale trebuie să fie gratuit. Ce poate face un părinte care constată că sunt încălcate aceste drepturi?
În primul rând, să nu uităm că la nivelul fiecărei clase există o asociație de părinți care poate să rezolve anumite chestiuni. Și relația cu conducerea școlii este foarte importantă. Un părinte care simte că îi sunt încălcate drepturile copilului se poate adresa cu o petiție directorului, inspectoratului, Avocatului Poporului, Ministerului Educaţiei și instanței de judecată. Dacă în sala de clasă este mucegai, iar părinții au sesizat de multe ori și cu toate acestea nu s-a luat nicio măsură, mai mult decât atât, copilul a dobândit un astm sau o altă boală și se face legătura de cauzalitate între calitatea aerului din clasă și starea de boală a copilului, există dreptul la despăgubiri. Practica judecătorească arată că sunt astfel de procese, dar puține.
- Care este conduita pe care trebuie să o adopte profesorul în fața copilului?
Profesorul are o misiune extraordinară. Un copil stă la școală de la ora 8:00 până pe la 13:00-14:00; dacă sunt școli vocaționale, stă până pe la 16:00, dacă mai stă și la afterschool sau mai face vreo activitate extrascolară, vreo meditație, ajunge acasă pe la 18:00. Așadar, în timpul anului școlar, un copil stă mai mult la școală decât cu părintele. Misiunea și implicarea profesorului sunt foarte importante, de multe ori el este un model pentru copil. De asemenea, mulți copii îndrăgesc o materie pentru că le place cum le predă acel profesor, le place maniera acestuia de a-i provoca la cunoaștere, de a comunica.
Bullyingul, o agresiune pedepsită legal
- Se vorbește foarte mult în ultima perioadă despre bullying. Despre ce este vorba acolo?
E foarte delicată problema, mai ales pentru că există o enumerare de fapte, de acte, care sunt considerate bullying. Dar important este și modul în care copilul este pregătit pentru viață – unul este mai sensibil, altul este mai puternic. Eu cred că aici părinții trebuie să intervină și să le explice propriilor copii că nu au voie să jignească și să lovească pe nimeni.
- Legal, ce se poate face?
Există o procedură cu profesorul care identifică, cu dirigintele, cu comisia de la nivelul școlii. Și se iau niște măsuri. Deci există un anumit plan care duce la identificarea tuturor celor implicați.
- Doamnă avocat, să vorbim și despre dreptul la sănătate al copilului. Este acesta încălcat în România?
Da, cred că statul român a pierdut aici lupta cu sistemul. Haideți să ne gândim câte spitale noi s-au construit în ultimii 30 de ani. Faci modernizări pentru niște spitale care au 50-100 de ani, când mult mai simplu ar fi fost să construiești spitale noi. În ciuda efortului financiar pe care îl suportă fiecare cetățean român, în momentul în care un membru al familiei este bolnav, noi tot scoatem bani din buzunar. E normal să alegem ce este mai bine pentru noi. Cu toții am fost într-un spital și știm cum este. Sigur, sunt și secții foarte bune, sunt medici extraordinari de pregătiți și devotați profesiei și pacientului, asistente calificate și devotate. Dar, eu am o vorbă: cel mai bine este să ne păstrăm sănătatea, astfel încât să evităm spitalele.
Se încarcă comentariile...
