Camerele de cămin își așteaptă studenții. Cum arată și cât costă cazările universităților

0
Publicat:

Mai sunt doar 10 zile până la începerea noului an universitar - majoritatea facultăților își deschid porțile pe 30 septembrie - iar căminele studențești sunt deja luate cu asalt. „Cererea este mare, dar și oferta noastră este pe măsură”, ne-a spus directorul administrativ al Universității București. Studenții, nici ei nu se plâng: are balta pește. Cât despre costuri, acestea pornesc de la 180 de lei și ajung și până la 600 de lei. 

studenti
Studenții se pregătesc să-și ia în primire camerele de cămin. Sursa foto: arhivă

Universitatea București pune la dispoziția studenților un număr de aproximativ 4.500 de locuri de cazare în 15 cămine. Acest număr acoperă aproape 80% din necesarul de locuri, aflăm de pe site-ul instituției. Căminele sunt amplasate în 9 campusuri studențești: Complexul Grozăvești, Căminul Gaudeamus, Complex Mihail Kogălniceanu, Căminul Poligrafie, Complex Theodor Pallady, Stoian Militaru, Căminul Fundeni, Complex Măgurele și Căminul C-Leu. 

Complexul Grozăvești, unul dintre cele mai cunoscute din București, are în componență 5 cămine cu două și trei paturi, mobilier (dulap, masă, noptieră, scaune) și lavoar în cameră. Pe fiecare palier există câte două grupuri sanitare. Toate căminele au spații special amenajate pentru spălătorie. „Nu știm, deocamdată, dacă s-au ocupat toate locurile, dacă au mai rămas locuri libere pentru că ne aflăm în plin proces de repartizare”, a precizat pentru Adevărul Ștefan Lacataș, secretarul general al Asociației Studenților din Universitatea București. „Au fost ani în care s-au ocupat repede toate locurile, dar și ani când am avut și opt etape de cazare, care s-au întins pe parcursul întregului an. Acum doi ani, de exemplu,  au rămas foarte multe camere libere. Studenții, cel mai probabil, se duc spre cămine private, apartamente luate cu chirie, dar sunt și studenți care își iau un loc dar nu-l ocupă. Și îl țin o perioadă blocat”, a mai spus reprezentantul studenților. Studenții de la Universitatea București se vor muta efectiv în cămine în data de 25 septembrie. 

Cât costă în loc de cazare în campusurile Universității București 

În momentul de față, un loc de cazare într-unul din căminele Universității București costă între 180 -200 de lei, ne-a mai spus Ștefan Lacataș, reprezentantul studenților. „ În acești bani intră camera propriu zisă, spălătoria, vom avea și frigidere. Taxa diferă însă în funcție de cameră. În complexul Grozăvești, de exemplu, sunt cămine care au camere cu două, trei și patru paturi. Multe cămine au fost renovate unele anul trecut, altele în această vară precum căminele C și D”. Căminele din Grozăvești, mai spune Ștefan Lacataș, îi așteaptă pe noii chiriași curate, îngrijite și multe dintre ele renovate. „Nu vor mai fi probleme, sper, cu ploșnițele, pentru că se face dezinsecția lunară. Problemele s-au rezolvat. În general, căminele se renovează în timpul vacanței de vară, când sunt foarte puțini studenți. Dar nu se renovează toate. Sunt studenți care vin și găsesc camere la care nu s-a intervenit. Aștetăm, de exemplu, să se renoveze căminul A abia la anul”,  a mai spus reprezentantul studenților din Universitatea București. 

Politehnica București, condiții de lux pentru studenți cu bani

„La Politehnica București avem în jur de 10.000 de locuri de cazare disponibile în campusurile din Regie și Leu”, ne-a explicat Mihai Corocăescu, directorul administrativ al Universității Politehnica. „Iar cererea este pe măsura ofertei, toți studenții vor fi cazați. Anul I cel puțin..vor primi cazare toți studenții care au depus cerere”, continuă acesta. 

Lupta se duce însă pentru locurile bune. „Este vorba despre căminele renovate, care au un alt confort. Avem în Regie 26 de cămine și trei în Leu. Vor fi ocupate 100%”, a mai spus directorul administrativ. 

Cât despre taxă, aceasta poate ajunge și până la 600 de lei. „Sunt studenți care primesc cazare gratuit: copiii cadrelor didactice, cei care vin din familii monoparentale, orfanii de ambii părinți, copiii care vin de la centrele de plasament, cei care sunt copii ai urmașilor eroilor Revoluției. Apoi..taxa este în funcție de confort. La noi pleacă de la 330 de lei locul într-o cameră de două paturi sau trei. Și mai avem o categorie - două cămine unde avem condiții de lux: televizor, mașină de spălat, frigider, mobilier nou, totul renovat..acolo, taxa ajunge la vreo 600 de lei. Vorbim despre camere tot de două paturi”, a mai explicat Mihai Corocăescu, directorul administrativ al Universității Politehnica.

În Regie, căminele studenților de la Politehnică au două, trei și patru paturi. „Cele cu patru paturi sunt cu baie proprie. Celelalte cu baie la comun. În Leu avem camere de două și trei paturi cu baie proprie”, continuă administratorul. 

Academia de Studii Economice 

Academia de Studii Economice pune la dispoziția studenților șapte campusuri universitare: Complex Moxa, Complex Belvedere Nou, Tei C1, Complex Belvedere vechi, Complex agronomie, Căminul Occidentului și Căminul Vitan. Complexul Moxa are în componență maimulet cămine. Moxa D este dedicat studenților. Clădirea este încadrată la gradul I de confort și împarte curtea cu cantina, cabinetul medical și cel stomatologic. Este un cămin mixt, camerele au toaletă proprie și sunt de patru persoane. 

Calendarul de cazare pentru anul universitar 2024-2025 la ASE

Studenții care au dorit un loc de cazare în căminele de la ASE au completat o cerere de cazare în primăvară, începând cu luna martie. În aprilie, cererile au fost prelucrate și analizate, iar apoi s-a afișat lista locurilor repartizate. Tot în aprilie s-au depus și s-au analizat și contestațiile. O lună mai târziu, în mai s-au eliberat legitimațiile de cămin și s-au semnat contractele. În august studenții au depus dosarele medicale și dosarele sociale. În septembrie serviciul de cazare studenți afișat lista repartizarii studenților de la toate ciclurile de învățământ pe siteul cazare-ase.ro În perioada 28 - 30 septembrie, studenții se vor muta în cămine. Însă repartizarea nu s-a încheiat căci în octombrie se vor depune cereri pentru locurile rămase neocupate. Lista va fi afișată în data de 11 iar legitimațiile de cămin vor fi eliberate la jumătatea lunii. 

Cum arată camerele de cămin de la SNSPA

Și Școala Națională de Studii Politic și Admnistrative (SNSPA) își așteaptă studenți cu camere de cămin renovate. 

camear camin
Cameră cu patru paturi în căminul de la SNSPA. Sursa foto: Theo Mănescu

Așa arată o cameră de patru locuri din căminul B1. Baia și bucătăria sunt la comun, pe hol. În căminul B2, camerele sunt puțin mai mici, tot de patru locuri dar cu un hol mic și baie proprie. În cameră există și frigider.

camera camin studentesc
În cameră studenții au o masă la care pot studia, scaune și dulapuri. Sursa foto: Theo Mănescu

„Restul de ce aveți nevoie aduceți voi. Tot aici la parter este o sală mică de lectură, în zicem noi, unde poți să mai înveți, să mai lucrezi, însǎ aici este doar o priză, deci, eventual, vă cărați cu prelungitorul”, se anunță unii pe alții studenții, pe rețelele de socializare.

camera camin studentesc
Camera este dotată cu un frigider. Sursa foto: Theo Mănescu

Mașini de spălat..care merg maxim două în același timp. Diferența dintre B1 și B2 este de până în 50 de lei. B2 e mai scump. Are baie proprie, dar compromiți la spațiu, dacă îl alegi”, mai spune mesajul. 

Cât costă cazarea într-un cămin studențesc la Cluj

„Campusul de la Cluj este unul dintre puținele campusuri din țară unde căminele au camere cu grup sanitar individual”, ne-a declarat și Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. 

„Universitatea Tehnică are două campusuri. Unul dintre campusuri are cămine cu camere de două sau patru locuri, dotate cu grup sanitar individual. Mai sunt și căminele din Mărăști, aici sunt duplexuri, de fapt. Sunt mari, cu băi mari”, a continuat el. 

Anul acesta, oferta acoperă cererea, a mai precizat Sergiu Covaci. „Există, însă, foarte multe zvonuri printre studenți că nu vor găsi locuri. Motiv pentru care mulți se orientează către chirii. Alții, care nu sunt chiar ok cu mediile, nici nu mai depun cerere. Noi rămânem de multe ori cu locuri libere. Și este surprinzător, căci chiriile în Cluj sunt foarte mari, de trei, patru ori mai mari decât taxa pentru cămin”, mai spune studentul. 

Taxa la Cluj este între 250 și 350 de lei. „Prețul pentru un loc pleacă de la 250 de lei pentru o cameră cu patru paturi  și ajunge la  350 de lei pe lună pentru o cameră cu două paturi. Camerele au grup sanitar propriu”, ne-a mai declarat Sergiu Covaci, 

Cum se obține un loc la cămin 

Procedura obținerii unui loc la cămin începe prin completarea unei cereri însoțite  de două fotografii. Dosarul de cazare mai trebuie sa conțină copii după buletin și, dupa caz, xeroxuri după actele care dovedesc situația socială deosebita. Dosarul ajunge apoi în fața unei comisii de cazare, formate din profesori și reprezentanți ai studenților. Comisia va analiza dosarul și va repartiza locurile, în limita celor disponibile. Criteriile de care se ține cont sunt anul de studiu, continuitatea în cămin, situatiile sociale grave, copiii cadrelor cadrelor didactice etc. Bursierii și cei care au obținut note mari la admitere au, de asemenea, șanse mai mari să primească un loc bun în cămin.

„Criteriul de departajare este cel academic. Unele facultăți adoptă departajarea la nivel de medii, pentru cei din anul I, iar altele folosesc punctele de credit pentru ceilalți studenți din anii mai mari”, a mai precizat Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. „Fiecare facultate își alocă 15-20% din locurile primite pentru cazurile sociale și medicale: studenții care provin din familii monoparentale sau orfanii sunt prioritari. Cât despre medii, este vorba despre cele cu care absolvenții claselor A XII-a termină Bacalaureatul, dar și mediile de la examenul de admitere. Multe facultăți organizează examen de admitere precum Drept, matematică și informatică etc”, a mai spus Sergiu, care este în anul I la master în București. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite