Bacalaureat 2025 - sesiunea de toamnă. Subiecte și bareme la proba scrisă la Limba și literatura română
0Au fost afișate subiectele și baremele Bacalaureatului de toamnă, pentru proba scrisă de Limba și literatura română. Ce au avut de rezolvat elevii.

Luni au debutat probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Absolvenții de liceu au susținut proba scrisă la Limba și literatura română, conform calendarului oficial emis de Ministerul Educației și Cercetării.
Candidații au fost așteptați să se prezinte în sălile de examen până cel târziu la ora 8:30, accesul fiind permis doar pe baza unui act de identitate valid. Pentru această sesiune s-au înscris peste 30.200 de absolvenți de liceu, cel mai mic număr înregistrat în ultimele două decenii.
Dintre aceștia, aproximativ 18.200 provin din promoția curentă, iar restul de circa 12.000 sunt candidați din promoțiile anterioare, potrivit datelor oficiale furnizate de MEC.
Regulile de desfășurare a probei scrise
Proba la Limba și literatura română a început la ora 9:00, iar elevii au avut alocat un timp 3 ore de la momentul distribuirii subiectelor, pentru rezolvarea acestora.
Elevii trebuie să folosească exclusiv instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră.
De asemenea, conform regulilor care se aplică și în această sesiune, comunicarea între candidați sau cu exteriorul, schimbul de materiale sau folosirea dispozitivelor electronice sunt interzise și pot conduce la eliminarea din examen.
Sălile sunt supravegheate audio-video pe tot parcursul probei.
Calendarul complet al Bacalaureatului de toamnă 2025
11 august: Limba și literatura română – probă scrisă
12 august: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
13 august: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
14 august: Limba și literatura maternă – probă scrisă
18 august: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
19-20 august: Vizualizarea lucrărilor și continuarea depunerii contestațiilor
26 august: Afișarea rezultatelor finale
Condițiile pentru promovare
Pentru a promova Bacalaureatul 2025, candidații trebuie să respecte cumulativ trei criterii esențiale: Să participe la toate probele de evaluare a competențelor și la toate probele scrise;
Să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă;
Să aibă media generală finală a examenului minimum 6.
Corectarea lucrărilor – proces digitalizat
Ca și la sesiunea din vară, lucrările scrise vor fi corectate digital în toată țara. Profesorii vor avea acces la lucrările scanate ale candidaților printr-o platformă specializată, asigurând astfel un proces transparent și rapid. Corectarea digitalizată a fost introdusă în premieră în 2023 și continuă să fie utilizată în această sesiune.
Subiectele și baremele
Ministerul Educației va publica subiectele și baremele de corectare în fiecare zi de probă scrisă, începând cu ora 15:00, pe site-ul oficial dedicat subiecte.edu.ro, pentru a asigura transparența și accesul facil al candidaților și profesorilor.
SUBIECTE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Subiect Limba şi literatura română Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pe... by Florina Ilicea
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Subiect Limba şi literatura română Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică Filiera vocaţio... by Florina Ilicea
BAREME LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic by Florina Ilicea
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)