Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliţie, rămâne fără titlul de doctor după verdictul oficial al experţilor
0
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor (CNATDCU) a decis cu unanimitate de voturi retragerea titlului de doctor deţinut de fostul rector al Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, după ce a constat în mod oficial că teza acestuia este plagiată, scrie Press One.
Fostul rector al Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, rămâne fără titlul de doctor. Aceasta este hotărârea oficială a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor (CNATDCU) care a decis vineri, cu unanimitate de voturi, retragerea titlului de doctor deţinut după ce a constat în mod oficial că teza acestuia este plagiată, conform Press One. În urmă cu 7 luni se afla că teza de doctorat a lui Adrian Iacob, pe atunci rectorul Academiei de Poliţie, este plagiată în proporţie de 70%.
Prin verdictul de plagiat a fost validat şi raportul Comisiei de lucru, desemnată oficial să analizeze sesizarea de plagiat care a vizat lucrarea ştiinţifică a lui Adrian Iacob. Verdictul poate fi contestat de către acesta în 10 zile de la comunicarea şi publicarea deciziei.
Tot vineri a fost votată şi excluderea sa din calitatea de membru al CNATDCU şi din cea de vicepreşedinte al Comisiei de Ştiinţe Militare, ca urmare a emiterii deciziei de plagiat. Retragerea lui Adrian Iacob din CNATDCU va deveni efectivă abia după ce viitorul ministru al Educaţiei va semna ordinul de retragere a titlului.
Plagiatul la nivel înalt
La sfârşitul lunii iunie 2019, CNATDCU a stabilit, în urma analizei unei comisii de lucru că senatorul PSD Şerban Nicolae a plagiat mai mult de 10% în teza sa de doctorat, susţinută la Universitatea Babeş-Bolyai şi au propus retragerea titlului de doctor. Şi Darius Vâlcov, fost consilier al Guvernului PSD a plagiat în teza de doctorat. ASE propune retragerea diplomei. Un alt politician plagiator este fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, căruia i s-a retras titlul ştiinţific pe 18 iulie. Bogdan Licu, procuror general interimar, este o altă figură publică care a fost acuzată de furt intelectual. Acesta a renunţat la titlul de doctor pe care îl obţinuse la Academia SRI.