Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”
0Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie să se pregătească din timp de pace pentru un astfel de scenariu. Acesta este principalul mesaj transmis la conferința „The Road to Ankara. Eastern Flank Priorities”, organizată la București de Centrul Agora pentru Democrație, unde oficiali NATO, decidenți politici și experți militari au avertizat că războiul din Ucraina schimbă fundamental modul în care statele își construiesc apărarea.

Generalul-maior Adrian Ciolponea, reprezentant în Europa al Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT REPEUR) și totodată românul cu cea mai înaltă funcție în cadrul NATO, a arătat că provocarea Alianței nu mai este doar creșterea bugetelor pentru apărare, ci transformarea acestor fonduri în capabilități reale. El a vorbit și despre programele Alianței dedicate dezvoltării tehnologiilor pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv inițiativa LCI-X, în cadrul căreia sunt testate noi tehnologii în poligoane din România, Finlanda, Lituania și Olanda. Generalul a explicat cât de rapid evoluează acest domeniu, subliniind că armatele trebuie să se adapteze într-un ritm fără precedent.
„Trebuie spus că dronele nu mai sunt o tehnologie marginală. Ele acoperă un spectru larg de misiuni, de la cercetare și recunoaștere până la atac, război electronic și lovituri de precizie. De asemenea, sunt utilizate în domenii care anterior nu erau asociate cu acest tip de platforme, inclusiv comunicare, retransmisie de semnal sau suport pentru conștientizarea situațională în timp real. În prezent, vorbim despre aproximativ zece tipuri principale de misiuni pe care dronele le pot executa, un lucru care acum câțiva ani nu era posibil. Mai mult, volumul de utilizare crește exponențial. Se estimează că, în Ucraina, numărul dronelor ar putea ajunge la aproximativ 80 de milioane până în 2027, iar Federația Rusă încearcă să țină pasul cu acest ritm, în ciuda constrângerilor de cost și producție", a afirmat generalul NATO.
Potrivit generalului Ciolponea, peste 228 de companii europene activează deja în domeniul dronelor și al sistemelor anti-dronă, însă doar aproximativ 10% reușesc să dezvolte soluții integrate care să acopere întregul lanț operațional, de la detectare și identificare până la neutralizare.
„Primul avantaj major al dronelor este costul redus și capacitatea de a fi utilizate în număr mare împotriva unei ținte. Al doilea este ritmul rapid de evoluție. Dronele se schimbă constant, atât din punct de vedere software, cât și hardware, ceea ce produce o transformare mult mai rapidă decât în cazul sistemelor militare tradiționale. Avem o schimbare de paradigmă: nu mai vorbim despre cicluri lungi de utilizare a unui sistem de armament, ci despre evoluții rapide, iterative, în care designul și software-ul devin decisive. Acest lucru face ca adaptarea să fie esențială. În acest context, aproximativ 228 de companii europene activează în domeniul dronelor și contradrone, însă doar o mică parte dintre acestea, aproximativ 10%, dezvoltă sisteme complete, integrate, capabile să includă detecție, clasificare, urmărire și neutralizare, fie prin mijloace cinetice, fie non-cinetice, integrate în sisteme coerente de comandă și control. În paralel, ACT a dezvoltat și un studiu important împreună cu industria și mediul academic, denumit FNX, un studiu privind creșterea stabilității și eficienței operaționale. Acesta analizează 20 de categorii de capabilități și evaluează integrarea sistemelor autonome și semi-autonome în forțele armate”, a explicat generalul NATO.
„Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară”
Cel mai puternic avertisment al generalului a vizat capacitatea NATO de a răspunde unui atac masiv cu drone. În opinia sa, Alianța nu dispune încă de doctrine și structuri adaptate unui asemenea tip de conflict.
„Dar pe timp de război, și mai ales pe timpul unui război viitor, se schimbă total situația, iar forțele și populația trebuie pregătite pentru războiul viitorului, care include sisteme autonome performante, care acționează în roi. Și pentru asta nu mai există la ora actuală o doctrină foarte clară, sau nu avem concepte și structuri distincte care să ne permită să luptăm contra unui atac masiv al dronelor. Gândiți-vă că, în Ucraina, la ora actuală, forțele ucrainene doboară undeva la 600-700 de drone pe seară. Un astfel de volum, pentru că acum ne impactează orice forță NATO, fără o pregătire corespunzătoare, nu am face față unui astfel de atac", a explicat Adrian Ciolponea.
Generalul a precizat că Ucraina reușește în prezent să intercepteze aproximativ 90% dintre dronele lansate de Rusia, însă a subliniat că inclusiv stabilirea zonelor în care acestea trebuie interceptate reprezintă încă o problemă asupra căreia statele NATO trebuie să ajungă la o poziție comună.
Ambasadorul SUA la București: România are un rol strategic în Marea Neagră și a contribuit la evitarea unei crize alimentare globaleLavinia Teodorescu: Lipsa sistemelor de supraveghere este principala vulnerabilitate
Lavinia Teodorescu, expert în cadrul Statului Major Militar Internațional al NATO și absolventă a Universității Harvard, a arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale flancului estic este lipsa unor capacități suficiente de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR).
„Când un incident cu drone are loc, reacția imediată este adesea aceea că nu a fost detectat la timp. Iar motivul pentru care nu l-am detectat, sau nu suficient de devreme, ține de lipsa unor capacități adecvate de intelligence, surveillance and reconnaissance, ISR. Multe dintre dronele moderne sunt ele însele platforme foarte capabile de recunoaștere, ceea ce complică suplimentar situația. De aceea, una dintre prioritățile flancului estic ar trebui să fie investiția în capacități ISR și în modalități mai eficiente de colectare a informațiilor, astfel încât să nu depindem exclusiv de resurse externe", a explicat Lavinia Teodorescu,
Ea a atras atenția și asupra unui paradox al apărării moderne. România dispune de sisteme performante pentru apărarea aeriană la mare altitudine, însă rămâne vulnerabilă în fața dronelor ieftine, care zboară la joasă înălțime și sunt folosite pe scară largă în Ucraina.
Un alt subiect abordat de Lavinia Teodorescu a fost controlul infrastructurii critice europene și dependența de tehnologii și componente produse în state care nu împărtășesc interesele strategice ale NATO.
„Suntem cu toții conștienți că porturi, aeroporturi, infrastructuri critice și chiar infrastructuri digitale din Europa sunt deținute sau dezvoltate de actori din state care nu sunt aliniate complet cu direcțiile noastre strategice. Acest lucru poate limita capacitatea noastră de a acționa independent din punct de vedere strategic. De aceea, este esențial să păstrăm controlul asupra infrastructurii critice, atât fizice, cât și digitale. Iar zona digitală este, în prezent, una dintre cele mai expuse", a subliniat experta.
De asemenea, Lavinia Teodorescu a atras atenția asupra problemelor de mobilitate militară din regiune, arătând că numeroase drumuri și poduri nu respectă standardele NATO pentru transportul echipamentelor grele.
„Peste 70% dintre victimele din Ucraina sunt provocate de drone”
Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează fără echivoc rolul decisiv pe care dronele îl au pe câmpul de luptă.
„Datele din Ucraina arată foarte clar că un procent extrem de mare din victime este cauzat de utilizarea dronelor. În funcție de perioadă, vorbim de variații între 70 și 90%, ceea ce confirmă că, dincolo de discursurile strategice, realitatea de pe teren este dominată de aceste tehnologii. Comunicarea prin sateliți pe orbită joasă schimbă, la rândul ei, infrastructura de comunicații. Este o transformare profundă, care afectează atât modul în care societățile civile comunică, cât și modul în care forțele armate își asigură reziliența și protecția. Din acest punct de vedere, schimbarea nu este incrementală, ci structurală”, a transmis Pavel Popescu, președintele ANCOM.
7 riscuri majore pentru RomâniaPrioritățile României pentru Summitul de la Ankara
Simona Cojocaru, director al Direcției Politici de Apărare din Ministerul Apărării, a prezentat principalele teme aflate pe agenda viitorului summit NATO de la Ankara.
Potrivit acesteia, prioritățile Alianței sunt consolidarea posturii de apărare și descurajare, menținerea angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului acordat Ucrainei prin Ukraine Defense Contact Group.
Oficialul MApN a subliniat că România resimte deja efectele războiului de la graniță, inclusiv în regiunea Mării Negre, și că lecțiile învățate din Ucraina trebuie integrate rapid în planificarea militară a Alianței.
„Obiectivele României sunt aliniate acestor patru mari priorități, au fost reconfirmate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar România își asumă rolul de aliat responsabil, cu îndeplinirea angajamentelor asumate. Ne-am propus să evidențiem progresele privind angajamentele financiare, valorificarea inițiativelor din industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, susținerea fermă a necesității ca NATO să mențină o postură consolidată pe flancul estic și pe teritoriul național, mai ales în contextul incidentelor cu drone din ultimele luni”, a explicat Simona Cojocaru.
























































