Trump în Congres: „Nimic nu poate opri visul american”. Un legiuitor democrat a fost scos din sală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Nimic nu poate opri visul american”, a declarat marţi preşedintele american Donald Trump în faţa Congresului reunit, în primul său discurs după aproape o lună și jumătate de mandat. Trump vorbește în fața unui Congres mai divizat ca oricând, semn al tensiunilor din SUA de la revenirea sa la putere, notează AFP.

Donald Trump se adresează Congresului american FOTO EPA-EFE
Donald Trump se adresează Congresului american FOTO EPA-EFE

Statele Unite sunt „în pragul unei reveniri cum lumea nu a mai văzut vreodată şi s-ar putea să nu mai vadă vreodată”, a spus liderul de la Casa Albă, subliniind că „America s-a întors”.

„America şi-a recăpătat elanul. Ne-am recăpătat spiritul. Ne-am recăpătat mândria. Ne-am recăpătat încrederea în noi înşine. Visul american este în plină desfăşurare, mai puternic (...) ca oricând. Nimic nu poate opri visul american”, a declarat Trump.

„Am realizat mai multe în 43 de zile decât majoritatea administraţiilor în patru sau opt ani, şi abia începem”, a spus el în aplauzele puternice ale aleşilor republicani care scandau „SUA! SUA! SUA!”, potrivit Agerpres.

Trump, întrerupt de huiduielile democraților la începutul discursului

În schimb, opoziţia democrată a huiduit, întrerupând discursul lui Trump de mai multe ori.

Fapt extrem de rar în analele discursurilor de politică generală din Congres, un ales democrat a fost expulzat din hemiciclu după ce a protestat în timpul discursului lui Donald Trump.

Congresmanul democrat Al Green l-a huiduit în mod repetat pe preşedintele Donald Trump, care a trebuit să-şi întrerupă discursul despre starea Uniunii.

O membră democrată a Congresului cu o pancartă pe care scria „Acest lucru nu este normal” a fost rugată de un coleg republican să renunţe la aceasta.

„Nu pot face nimic” pentru a-i mulţumi pe democraţi, a spus Trump. „Este foarte trist şi nu ar trebui să fie aşa”, a adăugat el.

Conform tradiţiei, sosirea miliardarului în vârstă de 78 de ani a fost anunţată cu voce tare când uşile hemiciclului s-au deschis.

Şeful statului a mers printre culoare în aplauzele susţinătorilor săi, înainte de a vorbi sub privirea şefului Camerei Reprezentanţilor, acum republicanul Mike Johnson, şi a vicepreşedintelui SUA, JD Vance, care a oficiat ca lider al Senatului.

În sală s-au aflat şi Prima Doamnă, Melania Trump, aplaudată îndelung, şi consilierul foarte apropiat al lui Trump, Elon Musk, aplaudat la rândul său.

Unii aleşi democraţi au purtat galben şi albastru, culorile steagului ucrainean, în sprijinul Ucrainei, în contextul în care preşedintele american a decis să întrerupă ajutorul militar american pentru Kiev, în urma unei dispute fără precedent în Biroul Oval cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Donald Trump i-a mulțumit lui Elon Musk

„Multe înşelăciuni au fost descoperite şi denunţate şi s-a pus capăt acestora datorită unui grup de persoane foarte inteligente, mai degrabă tinere, şi conduse de Elon. Îi suntem foarte recunoscători. (...) Mulţumim, Elon. Lucrează enorm”, a declarat Trump.

Trump și-a apărat războaiele comerciale

În faţa unui Congres dominat de partidul său, Donald Trump şi-a promovat viziunea economică, într-un moment în care ofensiva sa comercială feroce împotriva Canadei şi Mexicului zguduie pieţele.

Trump susține că SUA au fost „furate timp de decenii” de „aproape fiecare țară de pe Pământ”.

„Nu vom mai permite ca acest lucru să se întâmple”, spune el, susținând că în urma taxelor vamale SUA vor încasa trilioane și trilioane de dolari și vor crea locuri de muncă „cum nu am mai văzut niciodată”.

Președintele american amenință că tarifele pentru Canada și Mexic vor intra în vigoare la 2 aprilie. „Indiferent de tarifele pe care ni le vor aplica, le vom aplica și noi”, spune el.

El acuză Mexicul și Canada că au permis intrarea fentanilului în SUA „la niveluri nemaiîntâlnite până acum” și „uciderea a mii” de cetățeni americani.

Trump promite că administrația sa va crea „cea mai mare economie din istorie” și că Congresul va aproba reduceri de taxe „pentru toată lumea”. El solicită să nu fie impozitate bacșișurile, orele suplimentare sau beneficiile de securitate socială pentru persoanele în vârstă.

„Tarifele vor face Statele Unite bogate şi măreţe din nou. Acest lucru se va întâmpla, şi chiar destul de repede. Vor fi unele perturbări, dar suntem de acord cu asta. Nu va fi mare lucru", a spus el.

Este prima dată când Donald Trump recunoaşte atât de clar că tarifele ar putea avea un impact asupra economiei SUA. El a dat asigurări până acum că preţurile vor scădea şi că americanii nu vor simţi efectele taxelor vamale, deoarece acestea sunt plătite, potrivit lui, de companii străine.

El a profitat de ocazie pentru a reaminti de taxele vamale pe care le-a instituit deja sau pe care intenţionează să le instituie, în special pentru oţel şi aluminiu, produse de silvicultură şi cupru.

Potrivit lui Donald Trump, tarifele vor proteja şi fermierii americani, deoarece "nimeni nu va putea concura" cu ei.

„Tarifele nu sunt doar despre protejarea locurilor de muncă americane, ci şi despre apărarea sufletului ţării noastre„, a spus preşedintele.

De asemenea, el a salutat politica sa de expulzare a migranţilor aflaţi în situaţie neregulamentară şi a dat asigurări că „ţara noastră nu va mai fi „woke

Anunț privind o conductă de gaze în Alaska

Japonia, Coreea de Sud şi alte ţări doresc să colaboreze cu Statele Unite pentru a realiza conductă "gigantică" de gaze naturale în Alaska, care va fi una dintre cele mai mari din lume.

„Japonia, Coreea de Sud şi alte naţiuni vor să fie partenerii noştri, cu investiţii de trilioane de dolari fiecare", a spus el.

Anterior marţi, ministrul sud-coreean al Industriei, Ahn Duk-geun, a declarat că Statele Unite au întrebat Coreea de Sud şi alte ţări dacă sunt interesate să participe la proiectul de gaze naturale lichefiate din Alaska.

El a spus că Seulul şi Washingtonul au convenit să înfiinţeze un grup de lucru pentru a discuta despre conducte, energie, construcţii navale, tarife şi bariere netarifare.

Comentariile ministrului sud-coreean au venit după ce a călătorit la Washington luna trecută pentru a cere scutiri de la tarifele administraţiei Trump, care ar urma să afecteze puternic economia sud-coreeană dependentă de exporturi.

În timpul vizitei, Ahn Duk-geun a exprimat interesul Coreei de Sud de a se alătura proiectului de gaze de 44 de miliarde de dolari din Alaska în parteneriat cu SUA şi Japonia, a relatat agenţia de ştiri Yonhap.

Duminică, Doug Burgum, co-preşedintele Consiliului Naţional de Dominaţie a Energiei de la Casa Albă, a declarat că respectiva conductă de gaz, de 800 de mile (1.280 km), va permite Statelor Unite să vândă energie aliaţilor săi şi "să strângă bani pentru Trezoreria SUA".

Oficialii japonezi nu au anunțat că sunt de acord să participe la proces, dar au acceptat să analizeze chestiunea, potrivit unor persoane aflate la curent cu discuţiile.

Ministrul japonez al Comerţului intenţionează să viziteze Washingtonul luna aceasta pentru a solicita scutiri de la tarifele lui Trump şi pentru a discuta despre planurile Japoniei de a cumpăra mai mult gaz natural lichefiat din SUA.

Donald Trump a anunțat că a primit o scrisoare de la Volodimir Zelenski

„Am primit o scrisoare importantă de la preşedintele ucrainean Zelenski. Scrisoarea spune că Ucraina este pregătită să se aşeze la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a se apropia de o pace durabilă”, a anunțat preşedintele american 

„El a spus: «Echipa mea şi cu mine suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a preşedintelui Trump pentru a obţine o pace durabilă. Apreciem cu adevărat tot ceea ce America a făcut pentru a ajuta Ucraina să-şi menţină suveranitatea şi independenţa»„, a declarat Trump.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite