Trump trasează linii roșii pentru regimul de la Teheran. Întrebările ce planează asupra deciziei președintelui american de a lansa un atac
0Ultimele declarații ale președintelui american Donald Trump, care i-a îndemnat pe iranieni să continue protestele, întrucât ajutorul este pe drum, au arătat că acesta continuă să fixeze linii roșii pentru liderii iranieni, după ce aceștia i-au sfidat avertismentele conform cărora dacă regimul va trage asupra protestatarilor, SUA le vor sări în ajutor, relatează CNN, într-o analiză despre deciziile cântărite de Trump.
Argumentele pentru acțiuni militare ale SUA pentru a veni în sprijinul protestatarilor, într-un moment de criză pentru regimul autocratic, devin din ce în ce mai convingătoare, având în vedere reprimările, dar și aparentele promisiuni ale liderului american, notează analiștii.
Președintele a avertizat marți, într-un interviu acordat CBS News, că, dacă Iranul va executa protestatarii așa cum a semnalat, SUA vor lua „măsuri ferme”. Asta nu înseamnă neapărat o intervenție militară, în timp ce lovituri doar simbolice nu ar fi probabil suficiente pentru a descuraja Teheranul.
„Președintele a spus poporului iranian că ajutorul este pe drum. Și, prin urmare, cred că este de datoria președintelui să ia măsuri”, a declarat Leon Panetta, fost secretar al apărării și fost director al CIA, pentru CNN News Central marți.
„Cred că credibilitatea Statelor Unite în acest moment necesită să facă ceva pentru a-și arăta sprijinul față de protestatari.”
Pe de altă parte, argumentele umanitare se înmulțesc: în timpul penei de internet impuse de regim, bilanțul victimelor a avut creșteri abrupte de la o zi la alta, dar oricum și cifrele estimative, de circa 2.400 de persoane, sunt probabil conservatoare, și stau mărturie faptului că, dincolo de cortină, are loc un măcel.
Un alt argument ce nu poate fi desconsiderat este că avertismentele repetate ale lui Trump ar fi putut, de asemenea, să crească așteptările în rândul protestatarilor care își riscă viața.
„Am numărat astăzi că, în ultimele două săptămâni, președintele Trump a amenințat că va lua măsuri militare împotriva Iranului dacă acesta ucide protestatari pașnici”, a declarat Karim Sadjadpour, unul dintre cei mai proeminenți experți în Iran din SUA, pentru Erin Burnett de la CNN. „Asta a fost acum peste 2.000 de morți... Cred că mulți i-au luat cuvintele în serios și speră, cel puțin, la un scut american care să îi ajute să se protejeze împotriva acestui regim foarte brutal”, a spus analistul de la Carnegie Endowment for International Peace.
O fereastră pentru a pune capăt unui regim represiv
Trump ar putea fi tentat să acționeze și din motive strategice.
Un regim tot mai slăbit
Dictatura clericală a Iranului a fost rareori atât de slăbită, atât pe plan intern, cât și peste hotare. Criza economică este una gravă: practic, Iranul se luptă să își îndeplinească sarcina fundamentală de a-și hrăni poporul. Or, disperarea este o forță motrice puternică pentru protestatari.
Luptele pentru succesiune
Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, are 86 de ani; în același timp o luptă destabilizatoare pentru succesiune se desfășoară în paralel cu tulburările naționale și aduce cu sine posibilitatea unei noi etape politice.
Armata, fragilizată de războiul cu Israelul
Un număr semnificativ de lideri de rang înalt și de comandanți militari și ai serviciilor secrete din Iran au fost uciși în timpul războiului de 12 zile purtat de Israel cu Iranul anul trecut.
Războiul pe multiple fronturi care a urmat atacurilor Hamas asupra Israelului, în 7 octombrie 2023, a paralizat influența regională a Iranului și capacitatea sa de a riposta împotriva Israelului sau a bazelor regionale americane, drept răzbunare pentru acțiunea militară a SUA.
Așadar, de ce nu ar exploata Statele Unite șansa de a pune capăt unui regim care a ucis mii de americani de-a lungul anilor?
În plus, un Orient Mijlociu eliberat de influența destabilizatoare a regimului islamic ar face Israelul mai sigur și ar promova simultan viziunea despre o regiune bogată, pașnică și integrată, pe care Trump a prezentat-o anul trecut în Arabia Saudită.
Un președinte care se mândrește cu temeritatea sa și cu ignorarea limitelor pe care președinții anteriori și le-au impus trebuie să fie extrem de tentat să acționeze, mai ales în lumina raidului recent din Venezuela, precum și a amintiri proaspete a atacului asupra siturilor nucleare din Iran, notează CNN.
„Acesta este momentul Ronald Reagan al președintelui Trump sub steroizi”, a scris republicanul de Carolina de Sud, Lindsey Graham, pe X. „(Iranul) va fi momentul lui de tip Zidul Berlinului înmulțit cu 1.000.”
Iranul nu e totuși Venezuela
Trump s-a întâlnit marți cu înalți oficiali ai administrației din domeniul securității naționale, după o vizită în Michigan. Întrebat ce va face în privința Iranului, președintele american, purtând o șapcă albă de baseball cu inscripția „USA”, i-a ținut în suspans. „Nu vă pot spune. Știu exact ce voi face.”
Istoria răsună de avertismente.
Mulți foști oficiali și diplomați străini au ajuns la concluzia că eșecul președintelui Barack Obama de a-și impune linia roșie împotriva utilizării armelor chimice de către Siria în 2013 i-a încurajat pe adversarii SUA, inclusiv pe Rusia, în agresiunea sa în Ucraina și Siria.
Justificările intervențiilor militare americane din Vietnam până în Irak și din Afganistan până în Libia au părut adesea solide. Însă lumea și inamicii SUA au propriul cuvânt de spus. Iar urmările utilizării forței americane sunt rareori atât de clare pe cât se așteaptă președinții americani.
Această istorie evidențiază două întrebări care nu primesc prea multă atenție la Washington, într-o perioadă de febrilitate.
Există motive întemeiat ca SUA să creadă că noi atacuri americane asupra Iranului i-ar ajuta pe protestatari și le-ar alimenta speranțele privind prăbușirea regimului?
Sau, dimpotrivă, ar putea intensifica reacția împotriva contrarevoluției?
Administrațiile anterioare s-au luptat cu aceeași dilemă.
În timpul protestelor Mișcării Verzi din Iran din 2009, președintele Obama a acționat cu prudență – provocând furia criticilor republicani – tocmai din considerentul că a dorit să evite să ofere autorităților iraniene o scuză pentru brutalitate. El a pledat pentru libertatea de exprimare, disidență și un proces democratic. „Depinde de iranieni să ia decizii cu privire la cine vor fi liderii Iranului”. a spus el, adăugând că a vrut „să evite ca Statele Unite să fie problema în interiorul Iranului” și să devină o „minge de fotbal politică la îndemână”.
În retrospectivă, Obama are regrete. El a declarat într-un podcast din 2022 că „de fiecare dată când vedem o licărire, o fărâmă de speranță în oameni care tânjesc după libertate, cred că trebuie să o încurajăm. Trebuie să o punem în lumină. Trebuie să exprimăm o oarecare solidaritate în această privință”.
Cel de-al 44-lea președinte nu sugera că ar fi efectuat atacuri militare - ar fi fost de neconceput, având în vedere că SUA erau prinse în războaiele din Irak și Afganistan. Dar președinții americani au o mulțime de alte opțiuni.
Trump: „Nu se știe niciodată”
Trump, cu limbajul său direct, cu afinitatea sa pentru amenințări și aversiunea sa față de detalii, exacerbează adesea o anumită superficialitate în dezbaterile de la Washington.
Situația din Iran este extrem de complexă. SUA nu pot pur și simplu să bombardeze Iranul până devine o democrație.. posibil nici să nu aibă nici măcar capacitatea să provoace suficiente pagube pentru a proteja demonstranții. Atacurile cibernetice ar putea să anuleze capacitatea de comandă și control a forțelor de securitate ale regimului. Dar poate puterea aeriană americană să salveze cu adevărat protestatarii care sunt împușcați pe străzi de către forțele de securitate internă însărcinate cu aplicarea regulilor teocratice?
Raidul îndrăzneț al forțelor speciale în Venezuela, care l-a înlăturat pe Maduro, pare puțin probabil să se repete în Iran, unde riscurile de a implica personal american într-un atac de decapitare a regimului par prohibitive. Atacurile cu rachete sau drone americane sau israeliene ar putea fi suficiente. Dar eradicarea liderilor religioși din Iran ar putea pur și simplu să împuternicească un laic influent de linie dură.
În ciuda proeminenței bruște a disidentului exilat Reza Pahlavi - urmașul ultimului șah al Iranului, care a fost înlăturat în Revoluția Islamică din 1979 - există puține semne ale unor forțe de opoziție credibile în Iran ce ar putea conduce o tranziție.
Iar amestecul din trecut al puterilor imperialiste precum Marea Britanie, Rusia și SUA în Iran arată că străinii nu au puterea să decidă viitorul acestuia.
Iranul, spre deosebire de multe state din Orientul Mijlociu, nu este o creație a cartografilor colonialiști. Civilizația sa persană și identitatea sa națională l-ar putea scuti de agonia dezbinării Siriei. Însă o prăbușire a autorității devine posibilă dacă regimul represiv este înlăturat. Însă fluxurile ulterioare de refugiați și instabilitate nu ar fi considerate binevenite de aliații regionali ai SUA, oricât de mult ar saluta declinul regimului șiit.
Apoi, există problema capacității SUA. Forțele navale sunt suprasolicitate de armada masivă pe care Trump a desfășurat-o în largul Venezuelei. Multe aeronave militare sunt staționate în baze americane din Orientul Mijlociu. Dar, potrivit Institutului Naval al SUA, cel mai apropiat grup de atac al portavioanelor este USS Abraham Lincoln, în Marea Chinei de Sud.
De asemenea, este o întrebare cât de multe intervenții simultane își poate asuma administrația. Trump tocmai l-a învins pe Maduro, un dictator din emisfera vestică; cere ca SUA să preia controlul asupra Groenlandei; se presupune că el conduce Gaza în cadrul planului său de pace Israel-Hamas. Casa Albă are o apetență pentru victorii spectaculoase în politică externă, dar pare să ducă lipsă de rezultate, notează CNN.
Un reporter l-a întrebat marți pe președintele american dacă poate fi sigur că atacurile aeriene americane ar proteja protestatarii. „Ei bine, nu se știe niciodată, nu-i așa?”, a răspuns el.
„Până acum, palmaresul meu a fost excelent, dar niciodată nu se știe.”
Se încarcă comentariile...
