TikTok, mai aproape să fie interzis în SUA dacă nu se rupe de China. Proiectul a fost votat de Camera Reprezentanților

0
Publicat:

Camera Reprezentanților a adoptat miercuri un proiect de lege care ar impune proprietarului chinez al TikTok, ByteDance să vândă platforma de socializare, în caz contrar, aceasta riscând să se confrunte cu o interdicție totală în Statele Unite, potrivit The Guardian.

TikTok ar putea fi interzis în SUA dacă nu se rupe de China FOTO Shutterstock
TikTok ar putea fi interzis în SUA dacă nu se rupe de China FOTO Shutterstock

Proiectul de lege acordă ByteDance 165 de zile pentru a renunța la TikTok, iar dacă nu o va face, potrivit proiectului, magazinele de aplicații nu vor mai putea găzdui, din punct de vedere legal, TikTok

Votul a fost unul zdrobitor, 352 de membri ai Congresului votând în favoarea sa și doar 65 împotrivă.

TikTok ar putea fi interzis în SUA dacă nu se rupe de China 

Practic, proiectul de lege, care a fost supus rapid la vot după ce a fost aprobat în unanimitate de o comisie, săptămâna trecută, oferă companiei ByteDance, cu sediul în China, mai puțin de o jumătate de an pentru a se desprinde de TikTok, altfel magazinele de aplicații, inclusiv Apple App Store și Google Play, ar avea interdicție, din punct de vedere legal, să găzduiască TikTok sau să furnizeze servicii de găzduire web pentru aplicațiile controlate de ByteDance.

Ca să se întâmple acest lucru, proiectul trebuie să treacă și de Senatul american.

Până acum, este cea mai concretă amenințare la adresa TikTok într-o bătălie politică în curs de desfășurare legată de acuzații potrivit cărora compania cu sediul în China ar putea colecta date sensibile ale utilizatorilor și cenzura conținutul pe criterii politice.

TikTok a declarat în repetate rânduri că nu a împărtășit și nu va împărtăși datele utilizatorilor americani cu guvernul chinez.

Platforma s-a confruntat, în ciuda acestor argumente, cu o tentativă de interzicere din partea lui Donald Trump în 2020 și cu o interdicție la nivel de stat adoptată în Montana, în 2023.

Ambele interdicții au fost blocate de instanțele de judecată, pe motiv de încălcare a primului amendament, iar Trump și-a schimbat de atunci poziția, opunându-se acum unei interdicții privind TikTok.

Încă din martie 2023, Comitetul pentru Investiții Străine în Statele Unite (CFIUS), condus de Trezorerie, a cerut ByteDance să își vândă acțiunile TikTok, cu precizarea că, în caz contrar riscând ca aplicația să fie interzisă, a relatat Reuters. Totuși, în acest timp nu s-a luat nicio măsură.

„Îngrijorări cu privire la constituționalitate”

Proiectul a ajuns la Senat, unde este șansele de a fi votat în aceeași măsură sunt mai mici, dat fiind că unii democrați din Senat s-au opus public proiectului de lege, invocând preocupări legate de libertatea de exprimare, și au sugerat măsuri care să abordeze preocupările legate de influența străină pe rețelele de socializare, fără a viza în mod specific TikTok.

„Avem nevoie de restricții pe rețelele sociale, dar avem nevoie ca aceste restricții să se aplice la nivel general", a declarat senatoarea Elizabeth Warren.

Senatorul democrat Mark Warner, care a propus anul trecut un proiect de lege separat pentru a conferi Casei Albe noi puteri asupra TikTok, a declarat că are „unele îngrijorări cu privire la constituționalitatea unei abordări care numește companii specifice", dar va analiza „cu atenție acest proiect de lege".

Secretarul de presă al Casei Albă, Karine Jean-Pierre, a declarat că administrația dorește „să vadă acest proiect de lege finalizat, astfel încât să ajungă pe biroul președintelui".

 „TikTok ar putea continua să trăiască”. Condiția: separarea de China

Autorii proiectului de lege au susținut că nu este vorba despre o interdicție, deoarece oferă ByteDance posibilitatea de a vinde TikTok și de a evita să fie blocat în SUA.

Reprezentantul Mike Gallagher, președintele republican al comitetului select pentru China din Camera Reprezentanților, și reprezentantul Raja Krishnamoorthi, cel mai important democrat din cadrul acestui comitet, au introdus un proiect de lege pentru a aborda preocupările legate de securitatea națională pe care le ridică proprietatea chineză asupra aplicației.

„TikTok ar putea continua să trăiască și oamenii ar putea face ce vor pe el, cu condiția să existe această separare", a spus Gallagher, îndemnând investitorii americani de la ByteDance să sprijine o vânzare.

„Gândiți-vă la aceasta ca la o operație menită să îndepărteze tumora”

Gallagher a completat: „Nu este o interdicție - gândiți-vă la aceasta ca la o operație menită să îndepărteze tumora și, astfel, să salveze pacientul în acest proces".

Ce spun reprezentanții TikTok

TikTok, care are 170 de milioane de utilizatori în SUA, a susținut contrariul.

Această legislație are un rezultat prestabilit: interzicerea totală a TikTok în Statele Unite. Guvernul încearcă să priveze 170 de milioane de americani de dreptul lor constituțional la libera exprimare. Acest lucru va afecta milioane de afaceri, le va refuza artiștilor o audiență și va distruge mijloacele de trai ale nenumăraților creatori din întreaga țară.", a declarat compania după votul din comisie.

"

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite