Suspans la Casa Albă. Donald Trump, reacție la zvonurile privind moartea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a ținut o conferință de presă marţi, în Biroul Oval, în care a anunțat planurile de a muta sediul Comandamentului Spațial al SUA din Colorado în Alabama. Liderul de la Casa Albă a comentat și speculațiile privind moartea sa, apărute după câteva zile în care a lipsit din vizorul public.

Mesajul emoționant ar urma să fie făcut chiar din Biroul Oval / Sursa foto: AFP
Mesajul emoționant ar urma să fie făcut chiar din Biroul Oval / Sursa foto: AFP

UPDATE 22.05 Reacție la zvonurile morții sale

Cum ați aflat în weekend că ați murit?, a fost întrebat Donald Trump de un reporter.

E o nebunie. Săptămâna trecută am avut multe conferințe de presă, soldate cu succes. Două zile nu am apărut și toată lumea crede că mi s-a întâmplat ceva. E o știre falsă, evident. E deplasată”, a reacționat Trump.

Răspunzând la o întrebare despre posibilitatea de a desfășura Garda Națională pentru a preveni atacurile în școli, Trump a revenit la o sugestie din primul său mandat, conform căreia unii profesori, precum cei care au servit anterior în armată, ar putea fi înarmați. El a oferit puține alte detalii privind posibile soluții. „Se întâmplă ceva, și este un lucru rău,” a spus președintele american.

„Intrăm în acțiune,” a declarat Trump când a fost întrebat dacă a luat o decizie privind desfășurarea Gărzii Naționale la Chicago. Nu a precizat însă când.


UPDATE 22.00 Planuri de a muta sediul Comandamentului Spațial al SUA 

Trump a declarat că mutarea sediului Comandamentului Spațial al SUA din Colorado în Huntsville, Alabama, este un proces care durează de ani de zile și a susținut că planurile sale de a face această mutare în primul său mandat au fost „obstrucționate în mod nejustificat” de administrația Biden.

Sunt încântat să anunț că sediul Comandamentului Spațial al SUA se va muta în frumoasa locație numită Huntsville, Alabama, care de acum înainte va fi cunoscută drept Rocket City”, a spus el astăzi la Casa Albă. Trump a declarat că această mutare va crea peste 30.000 de locuri de muncă în stat.


UPDATE 21.50 Trump, atac la votul prin corespondență

Președintele Trump vorbește despre regulile de vot prin corespondență din statul Colorado, afirmând că statul are „alegeri trucate”. Trump a continuat să susțină, fără dovezi, că fraudele pe scară largă l-au făcut să piardă în 2020, atunci când votul prin corespondență a fost extins.


Anunțul major urmează să fie făcut de președintele SUA chiar din Biroul Oval

Preşedintele american Donald Trump va face marţi în Biroul Oval un "anunţ emoţionant" despre Departamentul Apărării al SUA, a transmis Casa Albă, la câteva zile după ce preşedintele a sugerat că ar putea restabili vechiul nume al "Departamentului de Război" pentru acest minister, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

"Preşedintele va face un anunţ emoţionant legat de Departamentul Apărării", a declarat la postul Fox News purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.  

Discursul din emblematicul birou prezidenţial, programat pentru ora 18:00 GMT, va fi prima apariţie publică a lui Trump de o săptămână, dispariţia sa alimentând în acest timp teoriile pe reţelele de socializare despre o posibilă deteriorare a stării sale de sănătate, lucru negat de Casa Albă. 

Denumirea Departamentului de Stat ar putea fi schimbată în „Departamentul de Război”

Săptămâna trecută, în timpul unei întâlniri cu omologul său sud-coreean Lee Jae-myung, preşedintele american a sugerat posibilitatea schimbării numelui Departamentului Apărării, argumentând că Statele Unite au obţinut cele mai mari victorii militare pe vremea când acest minister se numea Departamentul de Război. 

"Ştiţi, noi îi spunem Departamentul Apărării, dar, fie vorba între noi, cred că îi vom schimba numele (...). Am câştigat Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, iar atunci se numea Departamentul de Război. Şi pentru mine, asta este în realitate", a indicat liderul de la Casa Albă. 

Departamentul de Război a fost numele oficial al ministerului american al apărării până în anul 1947, când a fost reorganizat şi redenumit Departamentul Apărării, în cadrul unei strategii mai diplomatice în timpul Războiului Rece. 

Ideea restabilirii "Departamentului de Război" a fost menţionată prima dată în martie de secretarul apărării Pete Hegseth, dar fără a detalia dacă această iniţiativă ar implica schimbări structurale în funcţionarea Pentagonului. 

Trump se pregăteşte să se adreseze naţiunii, în timp ce expiră ultimatumul dat lui Putin 

Preşedintele american Donald Trump urmează să ţină astăzi un discurs aşteptat cu maxim interes, într-un context tensionat: expirarea termenului-limită impus liderului de la Kremlin pentru a avansa în direcţia unui acord de pace cu Ucraina. 

Potrivit anunţului oficial al Casei Albe, preşedintele va vorbi începând cu ora 14:00 (ora Washingtonului), respectiv 21:00, ora Bucureștiului. Deşi conţinutul exact al declaraţiei rămâne deocamdată necunoscut, contextul temporal îi oferă deja greutate. Este ziua în care expiră cele două săptămâni acordate de Trump lui Vladimir Putin pentru a se arăta dispus la un acord de pace, în cadrul unei eventuale întâlniri la nivel de lideri. 

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite