Video Răpirea misterioasă a mamei unei prezentatoare TV: FBI a publicat primele imagini cu suspectul. Apelul transmis de Donald Trump
0Dispariția misterioasă a lui Nancy Guthrie, mama prezentatoarei NBC Savannah Guthrie, a pus în alertă autoritățile din SUA. Deși un suspect a fost reținut, acesta a fost eliberat, iar anchetatorii continuă să strângă probe și informații pentru a da de urma femeii de 84 de ani. Un apel public a fost transmis și de Casa Albă.

Presupusul suspect a fost oprit de polițiști la un control rutier în Rio Rico, Arizona, în apropierea graniței cu Mexicul. Reținerea s-a făcut pe baza unor piste de investigare, însă el nu a fost pus sub acuzare, a precizat un oficial pentru CNN.
Bărbatul care a spus că se numește Carlos Palazuelos a afirmat că nu are „nicio legătură cu dispariția lui Nancy Guthrie”, a spus Finn în raport.
„Nu am făcut nimic. Nici măcar nu știam ce se întâmplă”, a spus Palazuelos lui Hatchett în interviu, potrivit fox11.
Autoritățile au efectuat totodată percheziția unei proprietăți din Rio Rico, aflată la circa 19 km de granița cu Mexicul, potrivit declarațiilor a două surse citate de CBS News.
Percheziția a fost realizată în baza unui mandat judecătoresc și a implicat atât autorități locale, cât și federale.

Nancy Guthrie, în vârstă de 84 de ani, este dispărută din 1 februarie, autoritățile suspectând că a fost răpită din locuința sa din Tucson în toiul nopții, după o cină în familie.
FBI a publicat recent imagini și un videoclip cu o persoană purtând mască de schi și mănuși la ușa casei în noaptea dispariției.
Fiica victimei, Savannah Guthrie, a lansat apeluri publice și a postat videoclipuri în care cere informații care să ducă la găsirea mamei ei.
Într-un mesaj emoționant pe rețelele sociale, Savannah a declarat: „Credem că este încă în viață. Aduceți-o acasă”.
Familia lui Nancy Guthrie a acceptat să plătească răpitorilor suma de 6 milioane de dolari pentru a o aduce în siguranță pe mama prezentatoarei NBC.
Savannah Guthrie a transmis prin intermediul rețelelor sociale că speră ca plata răscumpărării să faciliteze returnarea acesteia acasă.
Președintele Donald Trump a vizionat imaginile publicate de FBI, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt.
„Președintele încurajează pe cei care dețin informații despre suspect să sune la FBI”, a spus Leavitt.























































