Prima reacţie a lui Donald Trump după ce televiziunile americane l-au anunţat pe Biden drept câştigător al alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Preşedintele în exerciţiu al SUA, republicanul Donald Trump, a avertizat sâmbătă că scrutinul prezidenţial este departe de a se fi încheiat, după ce mass media americane l-au declarat câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe candidatul democrat Joe Biden, transmite Reuters.

Trump a anunţat că echipa sa de campanie va începe de luni acţiunile în instanţă.

Liderul de la Casa Albă a mai declarat că Joe Biden "se grăbeşte să pozeze în mod fals în câştigător".

Conform proiecţiilor televiziunilor americane, Joe Biden va deveni al 46-lea preşedinte al  Statelor Unite. Acestea se bazează pe calcularea voturilor obţinute în statul Pennsylvania, în urma cărora candidatul democrat va obţine scorul electoral necesar accederii în funcţia de la Casa Albă. Deocamdată acestea nu sunt rezultate oficiale.

CNN,  Fox News, Associated Press şi NBC News anunţă victoria candidatului democrat ca proiecţie, notând că odată cu statul Pennsylvania (20 de electori) Biden a ajuns la 273 de voturi, adică trei peste pragul pentru câştigarea cursei prezidenţiale.

Joe Biden a preferat să aştepte până acum să-şi revendice victoria până la anunţarea rezultatelor finale a numărării voturilor.

Unul din consilierii lui Biden a declarat pentru CNN că acesta este un „tradiţionalist” şi a preferat să aştepte răbdător în timp ce s-a concentrat mai degrabă pe perioada de tranziţie post-electorală dificilă pe care vrea să o gestioneze cât mai atent.

Avocaţii preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump vor susţine sâmbătă o conferinţă de presă la 11:30 ora locală (16:30 GMT) în oraşul Philadelphia, statul Pennsylvania, unde continuă numărătoarea voturilor, transmite EFE, iar AFP relatează că Trump a ajuns sâmbătă dimineaţă la clubul său de golf din Sterling, statul Virginia, prima sa ieşire după scrutinul prezidenţial de marţi.

Trump a anunţat pe Twitter că va avea loc "o mare conferinţă de presă" în Philadelphia, la Four Seasons Total Landscaping, care este o companie de grădinărit, şi de aceea nu se ştie dacă preşedintele republican a greşit sau dacă într-adevăr conferinţa de presă va avea loc acolo.

Citeşte şi:

Joe Biden, noul preşedinte al SUA, o viaţă în slujba cetăţenilor

Cine este Kamala Harris, prima femeie vicepreşedinte al SUA. Care a fost primul său mesaj după anunţul câştigării alegerilor alături de Joe Biden

Când îşi va prelua mandatul noul preşedinte şi care sunt atribuţiile sale

Joe Biden, noul preşedinte al Americii. Ce va face în prima zi după ce va prelua mandatul?

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite