Macron, mesaj ferm privind abandonarea Ucrainei: „Rețeta pentru următorul război”
„Cei care vor să raţionalizeze resursele Ucrainei” vor „să o forţeze să accepte o pace nedreaptă”, riscând o „vulnerabilizare durabilă” a întregii Europe, a afirmat sâmbătă Emmanuel Macron, într-un mesaj postat pe X.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a reafirmat importanța sprijinului european pentru Ucraina, susținând că securitatea acesteia este direct legată de securitatea întregului continent. Liderul de la Paris a transmis că Europa trebuie să își mențină sprijinul financiar și militar pentru Kiev și să contribuie la obținerea unei păci juste și durabile.
"Să fie clar: cei care vor să raţionalizeze resursele Ucrainei vor, în ultimă instanţă, să o forţeze să accepte o pace nedreaptă, să o lase într-o stare de vulnerabilitate permanentă şi, astfel, să lase şi Europa vulnerabilă. Aceasta este o mentalitate defetistă. Este reţeta pentru următorul război. Aceasta nu poate fi poziţia Franţei", a precizat Macron.
Mesajul vine în contextul în care Marine Le Pen, care se află în fruntea sondajelor înaintea alegerilor prezidenţiale, doreşte să pună sub semnul întrebării ajutorul acordat Kievului.
Liderul francez a amintit și de Coaliția Voluntarilor, lansată la începutul anului 2025, care urmărește pregătirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina. Printre măsurile avute în vedere se numără sprijinirea armatei ucrainene și pregătirea unei forțe multinaționale care ar putea fi desfășurată după încetarea focului.
În cadrul negocierilor privind Ucraina, „trebuie să mergem acum mai departe şi să spunem clar, inclusiv ruşilor, ce ne dorim pentru perioada de după război”, dar şi „să precizăm ce aşteptăm de la Statele Unite pentru securitatea pe termen lung a Europei”, a adăugat Emmanuel Macron.
Președintele Franței a subliniat că Europa trebuie să clarifice inclusiv în relația cu Rusia condițiile pe care le consideră necesare pentru perioada de după război, precum și așteptările sale față de Statele Unite în privința securității pe termen lung a continentului.



















































