Ponta, reacție după protestul AUR pentru Călin Georgescu: „Dosarele politice sunt un cancer”. Ce le-a transmis celor care au ieșit în stradă
Fostul premier Victor Ponta a reacționat după manifestația organizată sâmbătă, 14 noiembrie, de AUR, în București, în sprijinul lui Călin Georgescu, aflat în arest preventiv. Ponta i-a felicitat pe cei care au ieșit în stradă și a făcut referire la propriul dosar, susținând că a fost victima unei anchete cu caracter politic.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Victor Ponta a afirmat că dosarele pe care le consideră politice reprezintă o problemă gravă pentru România.
„Mi-am câștigat dreptul de a spune că dosarele politice din România sunt o rușine și un cancer pentru țara noastră. Și am puterea de a-i aprecia pe cei care au curajul să protesteze și să apere acest principiu, indiferent dacă îi simpatizează sau îi antipatizează pe cei care sunt victimele dosarelor politice!”, a scris Victor Ponta.
Fostul premier a făcut apoi referire la propriul dosar și la perioada în care a fost anchetat, susținând că a fost persecutat politic de Laura Codruța Kövesi și Klaus Iohannis.
„Timp de 8 ani am fost anchetat și persecutat politic de Kövesi și Iohannis doar pentru că am candidat împotriva lor în 2014. Familia mea a fost târâtă cu dubele DNA Ploiești, iar eu am stat ani de zile pe băncile ÎCCJ. Degeaba am fost achitat în unanimitate de 8 judecători din două completuri diferite, pentru că «fapta nu există»! Nici din partea statului român, nici din partea «haitei de hiene» nu și-a cerut nimeni scuze și nu a plătit nimeni pentru asta!”, a afirmat Ponta.
Victor Ponta: „Justiție nu înseamnă dosare făcute adversarilor politici”
În finalul mesajului, fostul premier a susținut că justiția nu trebuie folosită împotriva adversarilor politici.
„Justiție nu înseamnă dosare făcute adversarilor politici. Democrație nu înseamnă ca acela care nu câștigă alegerile să stea ani de zile prin tribunale. Felicitări celor care protestează pentru o altfel de Românie”, a transmis Victor Ponta.
Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat sâmbătă, 14 noiembrie, în București, la manifestația organizată de AUR în sprijinul lui Călin Georgescu, aflat în arest preventiv



















































