„Prea târziu”, a răspuns Trump, după ce Harris l-a provocat la o nouă dezbatere
0Donald Trump a închis sâmbătă perspectiva unei noi dezbateri prezidențiale cu vicepreședinta Kamala Harris, motivând că este „prea târziu”, după ce contracandidata sa a acceptat să participe la o dezbatere găzduită de CNN în 23 octombrie.
„Vicepreşedinta Harris este gata să-l înfrunte pe Donald Trump din nou pe scenă”, a anunțat echipa ei de campanie într-un comunicat, precizând că aceasta a acceptat o invitaţie din partea CNN de a participa la o dezbatere pe 23 octombrie.
„Donald Trump nu ar trebui să aibă nicio problemă în a fi de acord cu această dezbatere. Este acelaşi format şi organizare ca dezbaterea CNN la care a participat şi a spus că a câştigat-o în iunie, când i-a lăudat pe moderatori, regulile CNN şi ratingurile”, a transmis Jen O'Malley Dillon, şefa echipei de campanie a Kamalei Harris.
„Este pur și simplu prea târziu”, a spus Trump mulțimii, la mitingul său din Wilmington, Carolina de Nord, adaugând că „votarea a început deja”, fapt care este valabil pentru câteva state americane, și anume Minnesota, Dakota de Sud și Virginia, care oferă posibilitatea votului anticipat în persoană, relatează Politico.
„Ea a participat la o dezbatere, eu la două, e prea târziu pentru încă una”, a spus el. „Mi-ar plăcea, în multe privințe, dar este prea târziu, votul este exprimat, alegătorii sunt acolo.”
Comentariile fostului președinte american vin după ce Harris și-a provocat adversarul să accepte o altă confruntare, scriind pe platforma de socializare X: „Voi accepta cu plăcere o a doua dezbatere prezidențială pe 23 octombrie. Sper că @realDonaldTrump mi se va alătura.”
Dezbaterea, găzduită de CNN, ar avea loc în studiourile rețelei din Atlanta – un ecou al confruntării din iunie între Trump și președintele Joe Biden, care s-a dovedit dezastruoasă pentru acesta din urmă, pecetluind soarta campaniei sale de realegere. Regulile dezbaterii propusă ar fi similare cu cele din iunie, candidații răspunzând la întrebări vreme de 90 de minute, fără public.
În cursul zilei de sâmbătă, purtătorul de cuvânt al lui Trump, Steven Cheung, a indicat că fostul președinte nu va accepta propunerea, trimițând la POLITICO la comentariile anterioare făcute de Trump pe platforma sa de socializare Truth Social. Într-o postare din 12 septembrie, la două zile după prima dezbatere Harris-Trump, el anunța: „NU VA EXISTA O A TREIA DEZBATERE!”
Înainte de comentariile sale la mitingul electoral din Carolina de Nord, candidatul republican a postat pe rețeaua sa un clip editat în care Harris spune „o cățea” și râde, clip care a făcut anterior înconjurul rețelei MAGA. Sunetul este dintr-un discurs din 2010 pe care vicepreșeinta l-a susținut la conferința „Women in Leadership” a Haas School of Business din Berkeley, unde ea a spus: „Când preluăm aceste poziții de conducere, și ca femei, trebuie să găsim un echilibru între a fi niște dure și a fi o cățea.” Trump a reluat clipul editat la mitingul său de sâmbătă.
De la dezbaterea din 10 septembrie – considerată pe scară largă un succes pentru Harris și o scădere pentru Trump – membrii echipei Trump au furnizat semnale contradictorii cu privire la disponibilitatea lui de a apărea pentru o nouă rundă, atât consilierul principal Jason Miller, cât și copreședintele RNC Lara Trump sugerând că fostul președinte ar putea fi deschis la o nouă confruntare cu vicepreședinta. Pe 11 septembrie, Miller a declarat pentru CNN că echipa de campanie lui Trump s-a angajat deja la o nouă dezbatere la NBC pe 25 septembrie.
În schimb, campania Harris a făcut în tot acest timp presiuni pentru o a doua dezbatere. La un miting care a avut loc la scurt timp după anunțul lui Trump din 10 septembrie că nu va mai participa la alta, Harris a spus că ei „le datorează alegătorilor o altă dezbatere”, un mesaj repetat de președintele ei de campanie, Jen O'Malley Dillon, într-o declarație de sâmbătă.
„Poporul american merită o nouă oportunitate de a-i vedea pe vicepreședintele Kamala Harris și Donald Trump într-o nouă dezbatere înainte de a vota”, a scris O'Malley Dillon, adăugând că o singură dezbatere prezidențială înainte de deschiderea scrutinului ar fi „fără precedent în istoria modernă”.