Poveştile supravieţuitorilor la 68 de ani de la atacul japonezilor asupra Pearl Harbor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supravieţuitorii de la Pearl Harbor îşi amintesc atacul care a aruncat SUA în Al Doilea Război Mondial, în data de 7 decembrie 1941 când japonezii au bombardat portul hawaiian.

În dimineaţa zilei de 7 decembrie 1941, Ralph Laedtke lucra pe o navă de sprijin medical în Pearl Harbor, când sunetul unei torpile din apropiere a huruit în toată nava sa, scriu cei de la Chicago Tribune.

"M-am căţărat pe scară şi am văzut bombe şi vapoare explodând şi fumul urcându-se spre cer", a spus fostul farmacist din a treia clasa de pe USS Solace.

Laedtke în vârstă de 89 de ani şi opt alţi supravieţuitori din zona Chicago s-au întâlnit luni, la Navy Pier, pentru a marca a 68-a aniversare a atacului forţelor japoneze care a determinat ca Statele Unite să intre Doilea Război Mondial.

Comemorarea, care a atras mai mult de 300 de persoane, a inclus o bătaie de clopot drept apel pentru a onora şapte cetăţeni care au murit de pe USS Arizona, una dintre multele nave ancorate în portul hawaiian care au fost scufundate sau grav avariate în atac. Printre participanţi s-au aflat membrii ai Asociaţiei Supravieţuitorilor din Illinois Pearl Harbor şi familiile lor.

"Nu poţi uita sacrificiul pe care bărbaţi şi femei l-au făcut, nu doar pentru Pearl Harbor, ci şi pentru această ţară în mod continuu", a declarat primarul Richard Daley, făcând aluzie la conflictele actuale ale SUA în Orientul Mijlociu.

Ambrose Ferri, 91 de ani, un ofiţer de marină din clasa a treia de pe o navă de reparaţii ataşată la Arizona, a declarat luni că el încă simte cum a înşelat moartea în acea zi. Un prieten îl invitaase pe Ferri să ia micul dejun în acea dimineaţă, dar el a decis să nu meargă pentru că a vrut să doarmă. Prietenul lui a murit când japonezii au bombardat Punctul de aterizare Merry.

Conform tradiţiei, o coroană de flori a fost lansată pe apă din Navy Pier pe Lacul Michigan, pentru a onora mai mult de 2400 de persoane care au fost ucise în timpul atacului de la Pearl Harbor. Aceasta a plutit în derivă odată cu valurile.

"Rândurile noastre se subţiază; timpul este împotriva noastră", a declarat Jack Barry Sr., preşedinte al asociaţiei supravieţuitorilor din Illinois. "Va veni o zi în care niciunul dintre noi nu va mai exista, dar lumea îşi va aminti de noi", a adăugat el.

Ed Wentzlaff îşi aminteşte foarte bine acea dimineaţă de decembrie din 1941 când avioanele de luptă japoneze au apărut din cer pentru a-i bombarda nava sa, USS Arizona. "Ciocnirea a fost groaznică", le-a spus el participanţilor la întrunirea pentru comemorarea zilei Pearl Harbor. Wentzlaff, marinar din Minnesota, stătea pe puntea navei sale aşteptând să înceapă slujba de duminică, 7 decembrie, când avioanele japoneze au început să arunce bombe pe punte.

Explozii şi mai multe incendii au urmat. Cerul s-a înnegrit de fum şi avioane. Wentzlaff şi câţtiva alţi marinari au scăpat de bombardament, dar în jurul lor vedeau oameni care "se prăbuşeau la pământ arşi de vii". Wentzlaff este unul dintre cei doar 20 de supravieţuitori de pe Arizona, unde au murit aproximativ 1.200 de marinari şi puşcaşi marini.

Expediţie subacvatică pentru un documentar despre atacul japonezilor asupra Pearl Harbor

Seria de documentare de ştiinţă "NOVA"plănuieşte să difuzeze un documentar care prezintă dovezi că o torpilă lansată dintr-un submarin japonez foarte mic se poate să fi lovit Oklahoma USS în timpul zilei de 7 decembrie 1941, ceea ce a însemnat atacul de la Pearl Harbor, potrivit Los Angeles Times.

Parks Stephenson a fost investigatorul principal al expediţiei subacvatice pentru acest documentar.

Stephenson spune că nu sunt dovezi care indică faptul că o torpila trasă către USS Arizona nu şi-a atins ţinta, dar el crede că o altă torpilă a lovit USS Oklahoma.

Parks susţine că două submarine care aparţin Laboratorului de Cercetare Subacvatică din Hawaii au descoperit trei secţiuni ale submarinului japonez în ultimii ani, într-o zonă la sud de Pearl Harbor.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite