Povestea primului oraş fantomă şters de pe hartă din cauza recesiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Gerlach-Empire, din Nevada, este primul oraş care a fost şters de pe hartă din cauza recesiunii, toţi locuitorii de aici alegând să prăsească oraşul.

Oraşul minier Gerlach-Empire, a cărui populaţie nu depăşea, la ultimul recensământ din anul 2000, 500 de persoane, era dotat cu tot ce trebuie pentru ca oamenii să poată locui acolo: străzi, pomi, case, terenuri de tenis şi de golf, piscină, şcoală şi o uzină de gips-carton.

Din păcate pentru locuitorii din Gerlach-Empire, conducerea companiei United States Gypsum a anunţat, în luna decembrie a anului trecut, că începând cu data de 31 ianuarie 2011 uzina îşi va închide porţile, dar oamenii vor mai putea locui acolo până la 21 iunie. Astfel, angajaţii au fost lăsaţi să locuiască încă cinci luni în casele orferite de companie, pentru ca elevii să poată încheia anul şcolar.

United States Gypsum Corporation a anunţat că a luat decizia de a desfiinţa codul poştal al oraşului, implicit oraşul în sine, deoarece compania a înregistrat, în ultimii trei ani, pierderi de aproximativ 1,5 miliarde de dolari, deoarece produsele fabricate în uzină nu mai sunt căutate.

image

Cel mai apropiată locaţie de oraşul Gerlach-Empire este localitatea Nixon, care se află la 60 de mile. Gerlach-Empire a fost ridicat între anii 1905 şi 1909, iar din anul 1948 oraşul a fost deţinut de către U.S. Gypsum, care închiria apartamente pentru 125 şi 250 de dolari. Recesiunea i-a forţat însă pe conducătorii companiei de gips-carton să închidă fabrica şi să pună lacăt şi pe ultimul oraş-companie al Statelor Unite. Singurele lucruri care amintesc că acolo a fost o aşezare omenească sunt casele păsărite şi panourile pe care este inscripţionat mesajul „Bine aţi venit spre nicăieri".

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite