Planul controversat propus de Trump pentru Gaza: „Aș fi mândru ca Statele Unite să o aibă”
0Președintele Donald Trump a declarat joi că își dorește ca Statele Unite să „preia” Gaza și să o transforme într-o „zonă a libertății”, în contextul în care războiul dintre Israel și Hamas continuă în teritoriul palestinian.

„Am concepte pentru Gaza care cred că sunt foarte bune — să o facem o zonă a libertății, să lăsăm Statele Unite să se implice și să o transforme pur și simplu într-o zonă a libertății”, a spus liderul american în Qatar, potrivit The Guardian.
„Aș fi mândru ca Statele Unite să o aibă, să o preia, să o transforme într-o zonă a libertății”, a adăugat el.
Afirmațiile vin în contextul în care mai multe surse au transmis recent că Statele Unite și Israelul au discutat posibilitatea ca Washingtonul să conducă o administrație temporară în Gaza
Consultările „la nivel înalt” s-au concentrat pe un guvern de tranziție condus de un oficial american, care ar supraveghea Gaza până la demilitarizarea și stabilizarea acesteia și până la apariția unei administrații palestiniene viabile, au declarat sursele.
La doar 15 zile de la începutul administrației sale, președintele Donald Trump a prezentat o viziune îndrăzneață pentru viitorul Orientului Mijlociu. Aflat alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, Trump a declarat că dorește să preia controlul asupra teritoriului palestinian Gaza, care a fost zdrobit de forțele israeliene, și să îl transforme în „Riviera Orientului Mijlociu”, potrivit Daily Mail.