O americancă din SUA este cercetată pentru neglijenţă, după ce i-a luat câteva zile să-şi dea seama că fiul ei, de opt ani, era mort la etaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cuplu din SUA este cercetat de autorităţi după ce fiul lor, în vârstă de opt ani, a fost găsit mort, în casă, într-un stadiu avansat de putrefacţie. Tatăl este acuzat de punerea în pericol a minorului, care avea şi grave dizabilităţi psihice, şi profanare de cadavre. Mama, în schimb, este anchetată pentru neglijenţă, după ce şi-a dat seama că fiul ei a murit doar după ce a simţit un miros puternic de la etaj.

Cuplul din Pennsylvannia a stat „câteva zile” -  încă nu este clar câte - cu trupul neînsufleţit al fiului lor în casă. Băiatul, numit în presă doar „Junior”, a fost descoperit vineri de poliţie. Copilul suferea de autism şi avea un handicap psihic acut, transmite CBS News. Kimberly Tutko, mama sa, a fost de acord să acorde un interviu unui post local de televiziune, mai mult pentru a se apăra. 

„Se ia lumea de mine şi mă numesc o mamă denaturată - cum de n-ai ştiut că s-a întâmplat ceva cu fiul tău? Ei bine, n-am ştiut pentru că în fiecare zi era o rutină”, spune Kimberly. „Rutina”, spune Kimberly, era ca soţul său, Jarrod, să se ocupe de copil. 

Aceasta a adăugat că soţul ei i-a ascuns timp de câteva zile pentru a-i spune că Junior a murit, atunci când „mirosul greu de cadavru în putrefacţia a devenit prea puternic”. Kimberly spune că soţul ei a informat-o că Junior a murit abia marţea trecută. 

Poliţia a fost chemată vineri, când a fost găsit trupul băiatului. Încă nu este clar cum a murit copilul. Ceilalţi cinci copii ai cuplului au fost plasaţi sub îngrijirea unor asistenţi maternali, iar o autopsie va avea loc săptămâna aceasta. 

Băiatul era greu de îngrijit, a continuat Kimberly. Obişnuia să smulgă mocheta de pe podea, să arunce cu fecale pe pereţi şi refuza să poarte scutec. Aşa că părinţii îl ţineau la al treilea etaj al casei lor, fiind îngrijit exclusiv de tată, în timp ce mama stătea la al doilea etaj cu un alt copil cu dizabilităţi, care avea nevoie de atenţie permanentă. 

„Fiica mea se bazează pe mine. Am grijă de ea şi soţul meu avea grijă de Junior”, spune Kimberly. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite