Noi scurgeri de informaţii despre NSA: Agenţia ar fi monitorizat comunicaţiile unui premier israelian, cât şi ai unor directori ONU
0Noi documente secrete din cadrul activităţii Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), dezvăluite vineri seară, arată că autorităţile de la Washington supravegheau în ultimii ani peste 1.000 de obiective, printre care şi biroul unui prim-ministru israelian, şefi de organizaţii umanitare internaţionale, companii energetice străine, cât şi un oficial al Uniunii Europene, informează AFP.
Rapoartele secrete, puse la dispoziţie de fostul informator Edward Snowden, au fost publicate în mai multe ziare din Occident precum „The Guardian”, „The New York Times” şi „Der Spiegel”. Documentele sugerează că peste 60 de ţări au fost ţinte ale NSA şi agenţiei GCHQ din Marea Brtanie.
Ziarul american „The New York Times” scrie că GCHQ a monitorizat comunicaţiile mai multor lideri străini, printre care se regăsesc şefi de stat africani, cât şi directori ai Naţiunilor Unite sau ai unor programe umanitare din această organizaţie.
Rapoartele menţionează de asemenea că e-maiurile unor oficiali israelieni au fost supravegheate. O adresă de e-mail care apare pe lista celor monitorizate, în 2009, se regăseşte sub numele „prim-ministru israelian”. În acea perioadă, prim-ministru în Israel era Ehud Olmert.
„The Guardian” notează în ediţia sa electronică informaţii potrivit cărora agenţia britanică GCHQ monitoriza programul de dezvoltare al ONU, organizaţia UNICEF, clădiri guvernamentale germane, precum şi pe Comisarul Uniunii Europene pentru concurenţă, Joaquin Almunia, implicat în investigarea monopolurilor.
În urma noilor dezvăluiri, Comisia Europeană a transmis printr-un comunicat că dacă informaţiile publicate se vor confirma, atunci CE condamnă în cel mai dur mod asemenea activităţi.
„Acest mod de comportament nu este cel pe care îl aşteptăm din partea partenerilor strategici, ca să nu mai vorbim despre propriile noastre state membre”, anunţă Comisia Europeană.
Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) neagă desfăşurarea unor activităţi de spionaj în beneficiul companiilor americane.
Informatorul Edward Snowden este urmărit de autorităţile americane şi acuzat pentru divulgarea unor documente secrete, în prezent primind azil temporar în Rusia.
Citeşte şi:
Casa Albă a dat publicităţii raportul de activitate al NSA
Casa Albă a decis să publice, miercuri, integral, raportul privind practicile de supraveghere ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), relatează AFP.
Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie anti-spionaj
Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care vizează protejarea dreptului la viaţa privată a utilizatorilor de internet, proiect propus iniţial de Brazilia şi Germania în urma scandalului interceptărilor realizate asupra liderilor internaţionali, informează agenţia de ştiri BBC.
Angela Merkel compară NSA cu STASI, într-o discuţie aprinsă cu Barack Obama
Cancelarul german Angela Merkel a comparat practicile de spionaj ale Statelor Unite cu cele ale STASI, puternica poliţie secretă a regimului comunist din Germania de Est, într-un schimb de replici aprins cu preşedintele american, Barack Obama, relatează „The Guardian“.