Video Mesajele sfâșietoare trimise soțului de o pasageră din avionul American Airlines. „Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a cărui soție se afla la bordul zborului American Airlines 5342 a dezvăluit ultimele mesaje sfâșietoare pe care i le-a trimis înainte de prăbușire. 18 cadavre au fost scoase din râul Potomac, iar operațiunea salvatorilor se desfășoară cu greutate. 

Avion prăbușit în râu FOTO: Getty Images
Avion prăbușit în râu FOTO: Getty Images

Hamaad Raza a dezvăluit că soția sa, în vârstă de 26 de ani, se afla la bordul tragicului zbor de la Wichita, Kansas, la  când acesta s-a ciocnit cu un elicopter militar, miercuri seară, cu puțin înainte de ora 21.00. 

Mă rog doar ca cineva să o scoată din râu chiar acum, în timp ce vorbim. Asta e tot pentru ce mă pot ruga, mă rog doar la Dumnezeu”, a declarat Raza.

Potrivit acestuia, avionul era atât de aproape de aterizare încât soția sa a avut semnal și i-a putut trimite un mesaj imediat înainte de prăbușire.

„Mi-a trimis un mesaj în care îmi spunea că vor ateriza în 20 de minute. Restul mesajelor mele nu au ajuns la destinație și atunci mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva”, a spus el.

Compania aeriană a confirmat că la bordul zborului 5342 de la Wichita, Kansas, către Capitală se aflau 60 de pasageri și patru membri ai echipajului în momentul coliziunii.

NBC Washington raportează că cel puțin patru persoane au fost scoase din apă de echipele de salvare, în timp ce echipele de scafandri cercetează locul accidentului.

Se spune că avionul s-a rupt în două și se află în aproximativ doi metri de apă, în timp ce elicopterul este răsturnat și instabil, potrivit publicației.

Autoritatea aeronautică federală a declarat că avionul, un Bombardier CRJ700, s-a ciocnit cu un elicopter Sikorsky H-60 Black Hawk în timp ce se apropia de pista 33.

Oficiali din domeniul apărării au confirmat că Black Hawk era un elicopter al armatei care transporta la momentul respectiv trei soldați care se aflau într-un zbor de antrenament.

În înregistrările audio de la turnul de control al traficului aerian din jurul momentului accidentului, un controlor este auzit întrebând elicopterul: „PAT25, ai CRJ în vizor”, cu referire la aeronava de pasageri.

„Turnul, ați văzut asta?”, se aude un alt pilot strigând la câteva secunde după aparenta coliziune. Turnul a început imediat să devieze alte aeronave de la Reagan. 

Aeroportul a declarat într-o postare oe X: „Toate decolările și aterizările au fost oprite la DCA. Personalul de urgență răspunde la un incident aviatic pe aerodrom. Terminalul rămâne deschis”.

Imaginile surprinse la fața locului arată zeci de echipe ale serviciilor de urgență de-a lungul malului râului. De asemenea, au apărut pe internet imagini cu elicoptere cu lumini de căutare care trec deasupra râului Potomac.

Președintele Donald Trump susține că ciocnirea în zbor dintre un elicopter al armatei americane și un avion de pasageri American Airlines a fost o „situație proastă care ar fi trebuit prevenită”.

„Avionul se afla pe o linie perfectă, în apropiere de aeroport. Elicopterul s-a îndreptat direct spre avion pentru o perioadă lungă de timp. Era o noapte luminoasă, luminile avionului erau aprinse. De ce elicopterul nu a urcat sau nu a coborât, sau nu s-a întors? De ce turnul de control nu a spus elicopterului ce să facă, în loc să întrebe dacă au văzut avionul? Aceasta este o situație proastă care pare că ar fi trebuit prevenită. NOT GOOD”, a scris Trump, pe platforma sa socială.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite