Mai mulţi agenţi Secret Service din echipa de securitate a administraţiei Biden, păcăliţi de doi indivizi care s-au dat drept agenţi federali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK
FOTO SHUTTERSTOCK

Patru agenţi Secret Service, trei dintre ei din echipa de securitate a administraţiei prezidenţiale americane, au fost plasaţi în concediu administrativ după ce au primit diverse bunuri şi beneficii de la doi indivizi care au pretins că sunt agenţi federali ai Departamentului de Securitate Internă din SUA.

 „Divizia pentru ameninţări interne” a agenţiei de securitate naţionale a lansat o anchetă care să descopere dacă angajaţii au permis să fie mituiţi, dacă au luat parte cu bună ştiinţă la schema de înşelăciune a celor doi şi dacă este vorba de spionaj.

Arian Taherzadeh, 40, şi Haider Sher-Ali, 35, au fost arestaţi după ce s-au dat drept agenţi federali şi au locuit un an şi jumătate într-o clădire rezidenţială păzită din Washington DC unde aveau locuinţe agenţi de poliţie, contractori de securitate, angajaţi şi consilieri de la Casa Albă. În apartamentele lor s-au găsit paşapoarte, documente de identitate, cărţi de vizită şi arme.

Aceştia au obţinut de la administratorii clădirii codurile de acces la apartamentele rezidenţilor, acces la camerele de supraveghere, dar şi la informaţii personale detaliate despre un număr de rezidenţi de interes pentru ei.

„Nu sunt agenţi de aplicare a legii şi nu sunt implicaţi în activităţi sub acoperire. Pârâtul nu este nici măcar angajat de guvernul Statelor Unite. Dar schema lor de uzurpare a identităţii a fost suficient de realistă pentru a convinge alţi angajaţi ai guvernului, inclusiv agenţii de aplicare a legii, de identităţile lor false”, se arată într-o moţiune depusă vineri.

Taherzadeh a declarat miercuri, după ce a fost reţinut, că Ali a fost cel care le finanţa stilul de viaţă şi fluxul aparent nesfârşit de cadouri către agenţii Secret Service (între care şi o locuinţă fără chirie în complexul de apartamente) dar a susţinut că nu ştie de unde vin banii.

Motivele celor doi rămân momentan neclare.

În timpul audierii de joi după-amiază, au apărut informaţii că ar putea exista legături între Ali şi Serviciul de Informaţii pakistanez.

Două dintre paşapoartele sale au fost găsite în timpul unui raid al locuinţei sale din complexul rezidenţial „Crossing DC”.

„Paşaportul expirat al lui Ali conţinea mai multe vize care autorizau călătoria în străinătate. De exemplu, avea două vize care autorizau călătorii în străinătate din Republica Islamică Iran. Guvernul a identificat cel puţin patru ştampile de intrare/ieşire de pe Aeroportul Internaţional Mashhad din Mashhad, Razavi Khorasan, Iran. În plus, paşaportul lui Ali conţinea două vize de treizeci de zile din Pakistan şi o viză pentru Egipt”,  se arată în documentele depuse în instanţă.

Taherzadeh a recunoscut: „[El] s-a oferit să ofere unui agent Secret Service o puşcă de asalt; a oferit apartamente gratuite la doi agenţi  pentru aproximativ un an; le furnizase acestora o „geantă de apocalipsă”, un generator, un televizor cu ecran plat, două iPhone-uri, o dronă, un dulap pentru arme, o husă Pelican şi o saltea”.

    

Într-o declaraţie pe propria răspundere publicată miercuri, se spune că cei doi s-au infiltrat cu succes printre agenţi ai Serviciului Secret, dintre care cel puţin doi au primit chirie gratuită în apartamente de lux închiriate pentru 40.000 de dolari pe an, precum şi echipamente electronice şi echipamente de poliţie de ultimă generaţie. 

Taherzadeh şi Ali păreau să deţină controlul a cinci apartamente. Când anchetatorii au percheziţionat apartamentele inculpaţilor, au găsit o dronă, arme de umăr, muniţie, veste antiglonţ, măşti de gaz, radio-uri portabile, camere foto, binoclu, un telescop de mare putere şi patru laptopuri. Ei au descoperit, de asemenea, ceea ce părea a fi însemne oficiale DHS (Departamentul de Securitate Internă) şi manuale de instruire, lunete pentru arme, componente ale puştilor dezasamblate şi o listă a fiecărui rezident al complexului de apartamente.

FBI a declarat că cei doi bărbaţi s-au prefăcut că sunt agenţi DHS încă din februarie şi a remarcat că aveau însemne şi arme de foc folosite de agenţii federali ca parte a acestei înşelăciuni. Scopul a fost „să se înfiltreze printre membrii forţelor de ordine federale şi ai comunităţii de apărare”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite