La o săptămână de la atentatele de la Boston, serviciile americane de informaţii îşi aruncă vina între ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţii Ţarnaev, dintre care unul a murit după un schimb de focuri cu poliţiştii şi celălalt se află internat în stare gravă, nu au fost puşi sub acuzare pentru atentatele de la Boston şi sunt în continuare doar suspecţi. În lipsa unui vinovat oficial, teoriile conspiraţioniste continuă să se înmulţească, iar autorităţile au intrat într-un joc periculos de aruncare a vinei: mai întâi între serviciile americane, iar apoi şi la nivel internaţional.

În urmă cu o săptămână, Statele Unite ale Americii erau ţinta primului atac terorist reuşit de la 11 septembrie 2001 încoace. 

Dincolo de pierderea de vieţi - trei persoane au murit după cele două deflagraţii - şi de numărul ridicat de răniţi, şocul s-a propagat în societatea americană în primul rând din cauza faptului că atacul de la Boston scotea la lumină breşe în securitatea naţională. 

În plus, modul în care serviciile americane au acţionat în ultimii doi ani, după ce au primit cel puţin o avertizare oficială privin activităţile lui Tamerlan Ţarnaev, a creat o dezbatere aprigă la Washington, în care toate degetele par îndreptate către FBI.

Însă mizele acestei dezbatere depăşesc dorinţa de înfăptuire a dreptăţii: strategia pe care Washingtonul o va aplica în instrumentarea acestui caz - şi mai ales în punerea sub acuzare a celor doi fraţi - va trasa planul de luptă cu terorismul al administraţiei Obama. 

Fraţii Tamerlan, suspecţii cu toate dovezile împotriva lor

Tamerlan (26 de ani) şi Djohar Ţarnaev (19 ani) sunt consideraţi în continuare principalii suspecţi - şi singurii anunţaţi de poliţişti - în cazul atentatelor de la Boston. 

Cei doi au fost surprinşi de camerele de supraveghere purtând rucsacuri voluminoase în spate cu puţin timp înainte de explozii, corespund cu descrierile făcute de martori, iar în casa lor s-au găsit mai multe dispozitive explozive şi materiale care-i leagă de activităţi teroriste.

În plus, şoferul maşinii pe care cei doi au furat-o pentru a scăpa de poliţişti susţine că ar fi recunoscut că ei sunt responsabilii pentru atentatele de la Boston. 

Însă, dacă toate acestea nu erau de ajuns, felul în care s-au comportat fraţii Ţarnaev atunci când autorităţile ajungeau din ce în ce mai aproape de ei pare dovada supremă. În momentul în care Tamerlan a dat pentru prima dată ochii cu agenţii, el a început să tragă în aceştia şi, alături de fratele său, a furat o maşină, ameninţând proprietarul cu arma.

Atitudinea lui Tamerlan în acest episod a fost demnă de un luptător kamikaze, povestesc poliţiştii. 

În cele cinci-zece minute de confruntare, au fost trase peste 200 de gloanţe. Cei doi fraţi au aruncat şi cinci bombe artizanale către poliţişti, una dintre ele foarte asemănătoare cu cele folosite la maraton. 

Când şi-a dat seama că nu va scăpa viu, Tamerlan a început să meargă către poliţişti, trăgând în ei. El a murit câteva ore mai târziu din cauza rănilor suferite.  

Comportamentul fratelui său mai mic, Djohar, a fost similar. Vâzând că Tamerlan e rănit în schimbul de  focuri, el a încercat să se salveze şi s-a suit la volanului SUV-ului pe care cei doi îl furaseră. 

În grabă, a trecut cu maşina peste trupul fratelui său, târându-l pe o distanţă scurtă, iar medicii legişti nu exclud ca leziunile care i-au fost fatale lui Tamerlan să fi fost provocate de roţile maşinii, şi nu de gloanţele poliţiei. 

infografie boston

Acum, după ce s-a aflat că Biroul Federal de Informaţii (FBI) îl avea sub supraveghere pe Tamerlan Ţarnaev, un tânăr de origine cecenă considerat „creierul” din spatele atentatelor de la Boston, faptul că planul nu a fost oprit la timp scoate la iveală sistemul deficitar în care funcţionează comunicarea şi cooperarea dintre serviciile americane, spun analiştii. 

oala sub presiune grafic

Mai mult, autorităţile americane au primit o avertizare din partea guvernului rus încă din 2011 privind activităţile lui Tamerlan, însă le-au catalogat ca nefondate după ce nu au găsit dovezi solide care să-l lege pe acesta de vreo grupare teroristă.

O anchetă din care FBI iese vinovat

„Greşeala se putea produce în două feluri. Ori FBI a ratat multe lucruri, este un posibil răspuns, ori legile noastre nu permit FBI să ancheteze într-un mod consistent”, a declarat senatoarea republicană Lindsay Graham pentru CNN. 

Astfel de oameni nu trebuie pierduţi din supraveghere, iar asta a fost o greşeală. Ori legile noastre sunt insuficiente, ori FBI a eşuat, dar adevărul este că suntem în război cu radicalii islamişti, iar noi trebuie să ne îmbunătăţim strategia.  Lindsay Graham, senator din Carolina de Sud

Un alt critic al FBI este şi Peter King, senator republican de New York. 

„Este cel puţin al cincilea caz de care ştiu eu în care FBI a eşuat în a opri pe cineva”, a declarat King pentru postul de televiziune Fox News. Acesta şi-a argumentat părerea invocând cazuri precum ale teroriştilor  Anwar al-Awlaki, Nidal Malik Hasan, Carlos Bledsoe şi David Coleman Headley.

Este doar cel mai recent caz din această serie, în care FBI primeşte informaţii despre cineva care este un potenţial terorist. Se uită la el şi nu întreprin nicio acţiune, iar apoi acei indivizi comit crime.  Peter King, senator de New York

De cealaltă parte, membrul Camerei Reprezentanţilor Mike Rogers, republican din Michigan, crede că vina pentru reuşita atentatelor stă pe umerii serviciilor ruse de informaţii, care au refuzat să coopereze cu FBI. 

„Din nefericire, serviciile de informaţii au încetat să mai colaboreze”, a declarat Rogers, care este preşedintele comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor. 

În 2011, Biroul a primit o avertizare din partea guvernului rus privind activităţile lui Tamerlan, ruşii cerând mai multe informaţii despre tânăr. 

Autorităţile americane au răspuns că, după verificarea tuturor bazelor de date, nu au nicio dovadă că acesta ar fi implicat în activităţi teroriste. În acest punct, poveştile celor două guverne încep să difere. 

Americanii susţin că au solicitat, la rândul lor, mai multe informaţii ruşilor, însă aceştia nu au mai dat niciun răspuns. Partea rusă spune însă că nu a primit o astfel de solicitare din partea serviciilor americane. 

În spatele uşilor închise, chiar şi Departamentul pentru Siguranţa Naţională ar fi acuzat FBI că a greşit pentru că a închis dosarul lui Tamerlan. Mai mult, potrivit informaţiilor apărute de la surse anonime, faptul că Tamerlan nu a primit cetăţenia americană se datorează exclusiv Departamentului, care a considerat că acesta prezintă totuşi riscuri după ce FBI îl catalogase drept inofensiv.

Departamentul ar fi fost astfel cel care a tergiversat procesul de obţinere a cetăţeniei, care încă era în desfăşurare atunci când au avut loc atentatele de lunea trecută. 

Teoriile conspiraţiei blamează CIA

Modul de operare al fraţilor Ţarnaev atestă faptul ei au activat ca agenţi dubli, angajaţi de serviciile de informaţii saudite şi americane pentru a se infiltra într-o o grupare jihadistă wahhabită afiliată Al-Qaeda, cu operaţiuni predominant în Caucaz, sunt de părere experţii în contraterorism ai portalului israelian debkafile.com, specializat în informaţii militare. 

În schimb, cei doi fraţi de origine cecenă şi-au trădat misiunea şi au îmbrăţişat preceptele wahhabismului, o ramură ultraconservatoare a islamismului sunnit. 

SUA s-ar fi implicat într-o astfel de operaţiune în contextul luptei sale mondiale împotriva Al-Qaeda, în timp ce autorităţile saudite ar fi încercat să combată astfel influenţa wahhabismului în Arabia Saudită. Curentul wahhabit este finanţat masiv de companii saudite, de la care ar fi obţinut aproape 90 de miliarde de dolari în ultimele două decenii.

Astfel, agenţia de informaţii responsabilă pentru reuşita atacurilor ar fi chiar puternica CIA (Agenţia Centrală pentru Informaţii), care i-ar fi protejat până în ultimul moment pe cei doi pentru a le întări acoperirea în gruparea teroristă. 

Pentru americanii de rând, această lipsă de acţiune este reprezintă o problemă gravă de securitate naţională. Dacă nu din prisma pierderilor de la 11 septembrie sau a militari care au murit în cele două războaie în care SUA s-au angajat după 2001, atunci din punctul de vedere al bugetului uriaş alocat an de an Apărării. 

SUA cheltuiesc mai mult pe Apărare decât pe Sănătate şi pensii

În 2012, 295 de soldaţi americani au murit în Afganistan. În acelaşi an, bugetul alocat de Washington pentru Apărare s-a ridicat la 849,6 miliarde de dolari. Anul acesta, cheltuielile militare ale SUA vor ajunge la 856,5 miliarde de dolari. În prezent, singurul domeniu care depăşeşte Apărarea în cheltuielile administraţiei americane este cel al ajutoarelor sociale.

În rest, bugetul pentru Sănătate este mai mic, precum şi cel al Educaţiei. Nici măcar plata pensiilor nu echivalează: în 2012, SUA au cheltuit 811,7 miliarde de dolari pentru achitarea acestora, cu aproape 40 de milioane mai puţin decât cheltuielile cu Apărarea. 

Lipsa de coordonare dintre serviciile americane este o deficienţă recunoscută şi asumată de Washington. În ultimii ani, Pentagonul a făcut eforturi pentru a coordona activităţile acestor agenţii şi instituţii. Cel mai recent pas în acest sens a fost anunţat la finalul anului trecut, când Pentagonul şi-a dezvăluit planurile de a-şi crea propria reţea de agenţi de spioni trimişi peste hotare, dând astfel naştere unui rival pentru puternica CIA. 

Proiectul are ca scop transformarea Agenţiei de Informaţii pentru Apărare (DIA) într-o reţea de spionaj concentrată pe ameninţări externe, mult mai strâng coordonată cu CIA şi elitele militare de care dispune aceasta. 

Atunci când programul de extindere se va finaliza, AgenţiA de Informaţii pentru Apărare (DIA), subordonată direct Pentagonului, va avea peste 1.600 de agenţi de informaţii, în puncte din întreaga lume, un nivel fără precedent  pentru agenţia a cărei prezenţă în afara SUA se realiza dintotdeauna cu doar câteva sute de spioni. 


Citeşte toate articolele despre atentatul terorist de la Boston

Atacurile din Boston: Fraţii Ţarnaev „plănuiau mai multe atacuri“

Fraţii suspectaţi că ar fi autorii atacurilor de la maratonul din Boston plănuiau probabil şi alte atacuri, crede şeful Departamentului de Poliţie din oraş.

INFOGRAFIE A fost unul dintre teroriştii de la Boston ucis de propriul frate? Martorii povestesc cum tânărul cecen s-a comportat precum un luptător kamikaze

Ultimele ore dinainte de prinderea fraţilor Ţarnaev, singurii suspecţi în cazul atentatelor care au avut loc luni la Boston, s-au scurs rapid, cu urmărrii în viteză, schimburi de focuri cu poliţiştii, percheziţii din uşă-n uşă şi, potrivit martorilor, cu un tânăr care s-a comportat precum un luptător kamikaze atunci când a realizat că nu va scăpa viu.

INFOGRAFIE Teoria conspiraţiei: teroriştii din Boston, foşti agenţi SUA convertiţi în jihadişti

Un site israelian susţine că fraţii Ţarnaev au fost, de fapt, agenţi dubli infiltraţi de SUA şi Arabia Saudită într-o grupare afiliată al-Qaeda. Cei doi ar fi trădat apoi în favoarea jihadismului.

FOTO Locuitorii din Boston au sărbătorit pe străzi prinderea lui Djohar Ţarnaev

La o săptămână după atentatul de la Boston cei doi autori au fost demascaţi şi oamenii au sărbătorit în stradă momentul. Câteva sute de oameni au ieşit pe străzile oraşului paralizat în ultima săptămână din cauza atentatului din timpul maratonului.

Cine sunt fraţii Ţarnaev, cecenii musulmani suspectaţi că au comis atacurile cu bombă de la Boston: un boxer amator şi un elev eminent

După uciderea lui Tamerlan Ţarnaev şi capturarea fratelui său mai mic, Djohar, au început să iasă la iveală tot mai multe informaţii despre cei doi suspecţi în cazul atacurilor cu bombă de la Boston.

FOTO Martor: „Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut cel puţin un picior în exploziile de la Boston”

Bilanţul răniţilor continuă să scoată la iveală noi detalii despre atentatele de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Un participant povesteşte că, în haosul rămas în urmă după deflagraţii, a văzut cel puţin 25-30 de oameni cu membre amputate, „fie cu un picior lipsă, fie fără amândouă, fie fără laba piciorului”.

VIDEO Atentate la Boston: cele mai puternice imagini de la atacurile cu bombă din SUA

Organizaţiile internaţionale de presă au obţinut imagini video filmate de persoane aflate la doar câţiva metri de locul în care s-au produs exploziile de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Dintre acestea, cel puţin 30 se află în stare gravă, iar majoritatea au suferit amputări ale membrelor inferioare.

VIDEO Mărturii de la Boston: „Piciorul cuiva a zburat pe lângă capul meu.” „Era ca o zonă de război, mi-a amintit de 11 septembrie”

„Mi-am dat cureaua pentru a ajuta să oprim sângerarea persoanei care rămasese fără un picior”, povesteşte John Ross, care se afla de faţă atunci când s-au produs exploziile la maratonul din Boston

FOTO O atletă din Craiova stabilită în America a participat la maratonul din Boston. Nuţa Olaru: „Toată lumea a început să fugă disperată ca să se salveze’’

Nuţa Olaru, în vârstă de 43 de ani, din Craiova, a participat la maratonul din Boston. Atleta româncă terminase cursa când au avut loc exploziile. Olteanca a declarat că încă îi tremură picioare, însă îi mulţumeşte lui Dumnezeu că este bine.

SUA se pregătesc pentru ce este mai rău, după atacurile cu bombă de la Boston. Autorităţile au luat măsuri draconice de securitate, nivelul de alertă rămâne ridicat

Oraşele americane şi-au sporit măsurile de securitate în scurt timp pentru a încerca să prevină un alt eveniment dezastruos precum atacul terorist din Boston, al căror explozii s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 140 de răniţi.

Bărbat misterios pe acoperişul unei clădiri aflate la câţiva metri de locul exploziilor din Boston

O fotografie făcută de un spectator la maratonul din Boston, la scurt timp după ce au explodat primele două bombe în apropierea liniei de final, arată un bărbat suspect mergând pe un acoperiş aflat la câteva zeci de metri de la locul în care s-au produs deflagraţiile.

Un arab saudit, primul suspect al atentatelor de la Boston

O persoană de origine saudită se află sub supravegherea poliţiei, fiind internată deocamdată la un spital din Boston, potrivit „The New York Post”. Arabul este principalul suspect al autorităţilor pentru atacurile cu bombă care au ucis ieri trei persoane la Boston, printre care şi un copil de opt ani.

EDITORIAL „We are all Bostonians” - solidari cu Bostonul

Ieri Statele Unite ale Americii au fost din nou încercate în ceea ce se pare a fi un atac terorist în care 3 persoane (inclusiv un copil de 8 ani) şi-au pierdut viaţa, pe lângă cei 144 de răniţi (18 în stare gravă, 25 în condiţie serioasă). Dintre cei răniţi cel puţin 10 au avut membre amputate în urmă rănilor (mai ales membre inferioare), răni provocate de undele de şoc cât şi de şrapnele.

EDITORIAL Teroriştii au lovit din nou într-un simbol american: Maratonul din Boston

Atacul din Boston e sigur un act terorist pentru că are câteva trăsături caracteristice: mulţi răniţi la finalul unui eveniment simbolic al oraşului. Maratonul din Boston e cel mai vechi maraton din lume în era modernă. Înfiinţat în 1897, e cel mai important eveniment sportiv din oraş.

VIDEO Atentat în SUA / Ce a urmat după exploziile de la maratonul din Boston

„Este o zi îngrozitoare“, a spus Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts, în urma exploziilor care au avut loc la Maratonul din Boston. Peste 100 de persoane au ajuns cu răni la spital, iar doi oameni au murit.

Barack Obama, despre atentatul terorist din Boston: „Vinovaţii vor plăti!“

Preşedintele Barack Obama a declarat că administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare, iar autorii atacului vor fi aduşi în faţa justiţiei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite