FT: SUA taie finanțarea programelor de securitate militară pentru Europa de Est. Decizia provoacă îngrijorare printre aliați

0
Publicat:

Statele Unite vor elimina treptat programele de asistență pentru securitatea militară a țărilor de la granița cu Rusia, mutare care provoacă îngrijorare în rândul aliaților europeni și al NATO.  

Vești proste pentru armatele est-europene. SUA taie din banii alocați securității. Sursa foto: WH FB
Vești proste pentru armatele est-europene. SUA taie din banii alocați securității. Sursa foto: WH FB

Statele Unite fac presiuni asupra continentului european să plătească mai mult pentru propria sa apărare

SUA vor elimina treptat programele de asistenţă pentru securitate destinate armatelor europene de-a lungul frontierei cu Rusia, în contextul în care Statele Unite fac presiuni asupra continentului european să plătească mai mult pentru propria sa apărare, a relatat joi publicaţia Financial Times, citată de agenţia de presă ucraineană UNN, potrivit Agerpres. 

Agenţia de presă Reuters confirmă într-o depeşă relatarea FT şi comentează că războiul Rusiei cu Ucraina a amplificat îngrijorările în Europa cu privire la instabilitatea regională şi posibilitatea unor noi agresiuni din partea Moscovei. 

Reuters citează un comunicat difuzat de senatoarea Jeanne Shaheen, principala democrată din Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului, care a calificat decizia drept greşită. 

"Nu are niciun sens să subminăm pregătirea pentru apărare a aliaţilor noştri în acelaşi timp în care le cerem să îşi intensifice propriile capacităţi, iar acest lucru pune în pericol trupele americane atunci când reducem antrenamentul soldaţilor aliaţi alături de care ar lupta", a apreciat ea în comunicatul citat. 

Pentagonul a informat diplomații europeni că oprește finanțările pentru țările care se află în prima linie a oricărui conflict cu Rusia

Oficiali ai Pentagonului au informat săptămâna trecută diplomaţi europeni că SUA nu vor mai finanţa programele de instruire şi echipare ale armatelor din ţările est-europene care s-ar afla în prima linie a oricărui conflict cu Rusia, au declarat persoane familiarizate cu situaţia pentru FT, potrivit UNN. 

Cheltuielile pentru programul Pentagonului trebuie aprobate direct de Congresul SUA, însă administraţia preşedintelui american Donald Trump nu a cerut suplimentarea fondurilor. Fondurile deja aprobate vor fi disponibile până la sfârşitul lunii septembrie 2026, scrie Financial Times, preluat de UNN. 

Un oficial al Casei Albe a declarat că măsura se aliniază eforturilor preşedintelui Trump de a "reevalua şi realinia" ajutorul extern şi corespunde unui ordin executiv emis de acesta în prima sa zi de mandat. 

"Această acţiune a fost coordonată cu ţările europene, în conformitate cu ordinul executiv şi cu accentul pus de mult timp de preşedinte pentru a se asigura că Europa îşi asumă o mai mare responsabilitate pentru propria apărare", a declarat oficialul. 

Reducerile avute în vedere ar afecta un program cu un buget global de mai bine de 1 miliard de dolari, potrivit estimărilor unor consilieri ai Senatului SUA, ceea ce ar putea duce la tăierea a sute de milioane de dolari din fondurile pe care SUA le trimit ţărilor care se învecinează cu Rusia. Pentagonul nu a informat însă congresmenii americani cu privire la suma exactă care va fi eliminată treptat, scrie FT, citată de UNN. 

Prin acest program au fost alocaţi, între anii 2018-2022, 1,6 miliarde de dolari în Europa, circa 29% din suma totală, iar printre principalii beneficiari se numără cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - toate având graniţe terestre cu Rusia. 

Îngrijorări majore și nesiguranță în țările europene unde armatele se bazau pe sprijinul Statelor Unite

Iar acum, diplomaţii europeni sunt extrem de îngrijoraţi, scrie UNN, care citează FT. 

  Un diplomat a apreciat că NATO va fi cu siguranţă afectată, ceea ce "provoacă o mare îngrijorare şi nesiguranţă", a adăugat un altul. 

Pierderea acestei asistenţe va fi "foarte grea" pentru statele baltice. Întreaga idee este de a le face capabile să se apere singure'', a declarat amiralul american în retragere Mark Montgomery.  

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite