Cum ar putea SUA să recupereze baza Bagram de la talibani
0Președintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că administrația sa „încearcă să recupereze” baza Bagram de la talibanii aflați la conducere în Afganistan. O astfel de solicitare publică a unui președinte al SUA nu este comună, iar declarația a fost întâmpinată cu un amestec de surpriză și scepticism, se arată într-o analiză Foreign Policy.
Odată centrul operațiunilor militare americane din Afganistan, aerodromul Bagram a fost abandonat în timpul retragerii haotice a SUA din această țară, în 2021. Și iată că patru ani mai târziu, devine pariul de politică externă al lui Trump, reaprinzând dezbaterea privind afacerile neterminate ale Statelor Unite în Afganistanul controlat de talibani.
Trump, care a menționat subiectul în repetate rânduri, pare să-și intensifice eforturile în această direcție, conform declarațiilor sale.
„O vrem înapoi și o vrem înapoi în scurt timp. Imediat”, a avertizat el pe 20 septembrie.
Totodată, potrivit relatărilor de presă, Casa Albă analizează activ opțiunile pentru restabilirea unei prezențe americane, din motive legate atât de contraterorism, cât și de proximitatea față de de instalații nucleare chineze cheie. Situată la 65 de kilometri nord de Kabul, baza își păstrează capacitatea de a găzdui aeronave de mare tonaj, drone și platforme de supraveghere, forțe de operațiuni speciale, dar și misiuni de răspuns rapid.
În timp ce pierderea sa a devenit sinonimă cu retragerea americană, recuperarea Bagram ar putea marca o reafirmare a puterii SUA într-o regiune instabilă.
Talibanii au respins prompt propunerea lui Trump, însă problema este departe de a fi încheiată. În ultimii ani, fisurile interne din cadrul grupării s-au adâncit, determinate de nemulțumirea crescândă față de consolidarea puterii de către emir și de fuziunea autorității clericale cu controlul executiv asupra deciziilor politice și de personal.
Pe fondul situației economice disperate și a amenințărilor în creștere din partea Statului Islamic-Khorasan (IS-K), fisurile ce afectează dinamica internă a talibanilor creează potențiale oportunități pentru un aranjament de natură practică.
Având în vedere obsesia regimului pentru supraviețuire și presiunea internă ideea lui Trump nu este atât de excentrică pe cât ar putea să pară..
Echipa sa poate profita de aceste fisuri printr-o combinație potrivită de stimulente, diplomație indirectă și presiune din partea actorilor regionali. În plus, din punct de vedere simbolic, dar și operațional, Bagram rămâne una dintre puținele active capabile să reinsereze influența SUA în regiunile Asiei de Sud și Asiei Centrale.
„Dacă Afganistanul nu returnează baza aeriană Bagram celor care au construit-o, Statele Unite ale Americii, SE VOR ÎNTÂMPLA LUCRURI RELE!!!”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social din 20 septembrie. Această amenințare directă semnalează o posibilă recalibrare a posturii SUA într-o regiune în care influența SUA a suferit o scădere abruptă. De la retragerea din Afganistan, IS-K și-a extins rapid operațiunile, refugiile teroriștilor au reapărut, iar colectarea de informații a SUA a slăbit considerabil. Între timp, China, Rusia și Iranul au acționat agresiv pentru a umple golul.
Argumentele pentru revenirea la Bagram sunt determinate de considerente urgente de securitate. În absența unei prezențe americane efective în Afganistan, modelul actual de operațiuni externe, care se bazează pe baze îndepărtate în Golf, este un substitut slab pentru proximitatea și vizibilitatea la fața locului necesare pentru o combatere eficientă a terorismului.
Opțiunile SUA
Administrația Trump are în față mai multe variante, nu lipsite de riscuri și de compromisuri. Înclinația lui Trump pentru diplomația tranzacțională i-ar putea însă oferi un avantaj în încheierea unei astfel de înțelegeri.
Cea mai directă cale ar fi un acord negociat cu talibanii, fie unul separat, fie ca extindere a cadrului existent SUA-talibani- Doha. În schimbul accesului parțial sau total la Bagram, Washingtonul ar putea oferi ceea ce ar fi echivalentul unui pachet de supraviețuire ce ar include asistență economică, cooperare în combaterea terorismului și pași treptați către normalizarea politică și relaxarea sancțiunilor. Printre cerințele talibanilor s-ar număra cu siguranță legitimitate internațională, începând cu un loc în cadrul ONU, precum și o scutire de la restricțiile financiare și de călătorie. O oportunitate mai îndepărtată, dar semnificativă, ar fi o potențiala investiție a SUA într-o mină de litiu din Afganistan. Dacă este inclusă în acordul mai amplu, aceasta ar putea oferi beneficii substanțiale pentru ambele părți și ar putea conecta Afganistanul la lanțurile de aprovizionare globale.
Obstacole
Deși este de așteptat ca partizanii de linie dură, în special emirul din Kandahar, să se opună oricărei înțelegeri cu Washingtonul, alte facțiuni din cadrul coaliției talibanilor ar putea-o favoriza în privat, considerând-o acceptabilă și profitabilă. Emirul, însă, nu este nici de neatins, nici invincibil, mai ales dacă refuză orice compromis, în timp ce se confruntă cu disidență. În timp ce dialogul direct cu emirul e un teren netestat, realitatea mai largă a regimului, ca stat izolat, cu probleme financiare, din ce în ce mai vulnerabil față de IS-K, oferă o pârghie semnificativă. Aceste condiții ar putea face o deschidere la negociere mai plauzibilă decât ar părea la prima vedere.
O alternativă mai acceptabilă din punct de vedere politic ar putea presupune un acord cu o terță parte, de pildă să fie externalizată conducerea Bagram către un intermediar din Golf, cum ar fi Qatarul sau Emiratele Arabe Unite, un membru NATO precum Turcia, sau chiar un partener din Asia Centrală precum Uzbekistanul. Aceste țări au păstrat legături strânse cu talibanii, au acceptat ambasadori numiți de regim și sunt totodată parteneri apropiați ai Washingtonului în materie de securitate.
Într-un astfel de scenariu, Bagram ar putea fi reconfigurată ca un centru comun de combatere a terorismului și o instalație de instruire, supravegheată tehnic de un partener extern, dar care să permită accesul SUA pentru colectarea de informații, supraveghere și operațiuni.
Qatarul, spre exemplu, găzduiește deja o secție dedicată intereselor americane în cadrul ambasadei sale din Afganistan și facilitează discuții secrete cu talibanii.
Uzbekistanul, care are o graniță comună cu Afganistanul, găzduiește zeci de elicoptere de luptă furnizate de SUA și alte echipamente militare furnizate anterior fostului guvern afgan, active pe care talibanii sunt nerăbdători să le recupereze. Dar, mai important, Uzbekistanul se confruntă cu amenințări serioase din partea a cel puțin patru grupări jihadiste uzbece, toate beneficiind de sanctuarul talibanilor și menținând legături operaționale cu al-Qaeda, IIS-K și Hayat Tahrir al-Sham în Siria. Aceste preocupări au împins Uzbekistanul să caute un parteneriat antiterorist mai strâns cu Washingtonul.
Emiratele Arabe Unite administrează patru dintre principalele aeroporturi din Afganistan, inclusiv Aeroportul Internațional Kabul. Supraveghează sistemele și tehnologia, operațiunile terminalelor și serviciile la sol, conferindu-i o vizibilitate considerabilă asupra logisticii și mișcărilor talibanilor. Acest rol, combinat cu amprenta tehnologică tot mai mare a Emiratelor Arabe Unite în sectoarele telecomunicațiilor și energiei din Afganistan, îi oferă o privire adâncă în mecanismele interne ale regimului. Emiratele Arabe Unite au găzduit, de asemenea, dizidenți talibani și se bucură de acces direct la nivel înalt la conducerea talibană de rang înalt, inclusiv în timpul unor angajamente sensibile, cum ar fi negocierile cu ostatici.
Un astfel de acord cu o terță parte ar putea oferi Washingtonului acoperire atât juridică, cât și diplomatică, reducând în același timp la minimum perspectiva unei interacțiuni directe cu talibanii. În ceea ce-i privește pe talibani, ar putea oferi o narațiune care să salveze aparențele, permițându-le să prezinte parteneriatul ca pe un angajament cu o altă națiune musulmană, mai degrabă decât direct cu Statele Unite. Deși ar putea solicita o oarecare vizibilitate asupra activităților SUA la bază sau ar putea încerca să limiteze anumite operațiuni, în special cele care vizează al-Qaeda, un compromis fezabil ar putea însemna conservarea capacităților esențiale ale Statelor Unite în domeniul antiterorismului pe teren.
Opțiunea discretă
O a treia opțiune ar putea fi inspirată din precedentul acordului de după 11 septembrie cu Pakistanul, unde Statele Unite au operat ani de-a rândul de pe aerodromurile din Jacobabad și Pasni, aflate sub controlul oficial al guvernului pakistanez. Acest aranjament a arătat cum chiar și partenerii adversari sau incomozi pot colabora atunci când există stimulentele sau amenințările potrivite. O configurație similară, cu vizibilitate redusă, la Bagram, ar putea permite personalului american să opereze discret în zone desemnate, eventual cu persoane de legătură numite de talibani servind drept intermediari. Deși delicată din punct de vedere politic, o astfel de implicare discretă ar reflecta formele existente de interacțiune SUA-talibani, de la coordonarea indirectă privind migrația și ajutorul umanitar până la dialoguri limitate privind combaterea terorismului și problemele legate de narcotice, inclusiv schimbul de informații. Dacă talibanii ar refuza, Pakistanul ar putea din nou să se substituie ca un partener de rezervă, oferind SUA acces la facilități de pe propriul teritoriu.
O altă alternativă ar putea implica un consorțiu hibrid civil-militar, o societate mixtă între anumite părți interesate din Golf, talibani și SUA. În acest scenariu, Bagram ar putea deveni un centru civil de logistică, întreținere și aviație, cu componente integrate de securitate și informații, gestionate de personal american. Deși neconvenționale, aranjamente similare de stabilire a bazelor în zone gri s-au dovedit eficiente în locuri precum Somalia, Irak, Djibouti și Sahel.
Prezența disimulată
Dacă canalele oficiale eșuează, Statele Unite ar putea opta pentru o prezență sub acoperire, utilizând rețele de informații, unități paramilitare sau contractori privați. Această abordare s-ar putea baza pe relațiile existente cu foste unități de atac afgane, intermediari regionali sau chiar transfugi talibani. Ar putea aduce cu echipele contrateroriste conduse de CIA, recrutate în primele zile ale campaniei din Afganistan și care au rămas active în Afganistan până la preluarea puterii de către talibani. Mulți dintre membrii unităților au fost relocați ulterior în Statele Unite și în țările partenere.
Deși riscurile de expunere și de represalii talibane ar fi semnificative, această abordare este în concordanță cu experiența SUA de a opera în medii ostile prin mijloace negabile. Cu toate acestea, astfel de eforturi s-ar putea confrunta cu provocări serioase, inclusiv amenințarea tot mai mare a luării de ostatici de către talibani care vizând persoane cu dublă cetățenie, o problemă recurentă care a antrenat deja Washingtonul într-o diplomație a ostaticilor bazată pe răscumpărare cu regimul.
Dincolo de combaterea terorismului, rațiunea mai largă pentru care Statele Unite își doresc să recupereze Bagram este la fel de convingătoare. China își adâncește rapid prezența în Afganistan, urmărind exploatarea mineralelor rare și integrându-se în infrastructura critică.
Rusia, după ce a acționat devreme prin recunoașterea oficială a guvernului taliban, își extinde implicarea în domeniul securității.
Iranul continuă să transfere arme, luptători și valută peste granițele afgane, întâmpinând puțină rezistență. India, deși marginalizată, urmărește situația cu îngrijorare. Iar Pakistanul - mult timp un jucător perturbator în afacerile afgane - își reajustează poziția pe fondul creșterii instabilității în plan intern și al tensiunilor tot mai importante cu talibanii din cauza sanctuarelor transfrontaliere de care beneficiază talibanii pakistanezi.
Cu siguranță, orice revenire a SUA la Bagram ar fi văzută de China și Rusia ca o provocare directă la adresa influenței lor regionale, determinându-le probabil să facă presiuni asupra talibanilor să se opună unei astfel de mișcări. Iranul s-ar opune direct oricărei reveniri a SUA. Pakistanul ar fi obligat să își echilibreze legăturile cu talibanii și dependența de China pentru a obține potențiale câștiguri din cooperarea reînnoită cu Washingtonul. India, deși este puțin probabil să o spună public, ar saluta-o cu discreție. În cele din urmă, talibanii își dau seama prea bine că nicio țară nu are capacitatea și nu nu ar depăși amploarea investițiilor americane sau să rivalizeze cu influența sa.
În concluzie, recuperarea bazei Bagram nu va fi ușoară. Dar dacă administrația Trump va accepta o înțelegere pragmatică și va explora modalități creative de stabilire a bazelor militare, și-ar putea asigura o poziție semnificativă fără a aluneca într-o altă încrengătură costisitoare. Într-o regiune în care absența Statelor Unite a creat un vid periculos - și unde talibanii au deținut puterea pe întreaga durată a unui mandat prezidențial american - restabilirea accesului la Bagram în noi condiții, pe fundalul a noi priorități, ar putea reprezenta o victorie semnificativă în politica externă pentru administrația Trump. Este o oportunitate care merită valorificată, conchide analiza Foreign Policy.
Se încarcă comentariile...
