Cei 13 fraţi şi surori eliberaţi din „casa ororilor” în 2018, abandonaţi de serviciile sociale americane
0Cei 13 fraţi care au fost înfometaţi, încătuşaţi şi abuzaţi în timp ce părinţii lor, David şi Louise Turpin, îi ţineau captivi în „casa ororilor” din California, au fost abandonaţi de sistemul de servicii sociale care trebuia să aibă grijă de ei, conform unui nou raport comandat de Comitatul Riverside.
Fraţii au fost eliberaţi din captivitate în 2018, după ce unul dintre ei a evadat din casa Turpin printr-o fereastră şi a sunat la poliţie. David şi Louise Turpin au fost arestaţi, iar ulterior au pledat vinovaţi pentru torturarea şi abuzarea propriilor copii. Aceştia au fost condamnaţi la 25 de ani de închisoare.
Poliţia, procurorii şi chiar unii dintre fraţi au descris public de-a lungul anilor condiţiile îngrozitoare pe care le-au îndurat copiii. Fraţii, care aveau vârste cuprinse între 2 şi 29 de ani când au fost salvaţi, erau adesea ţinuţi în lanţuri timp de multe zile sau chiar săptămâni, primind o singură masă pe zi, având interdicţie să facă baie luni de zile, fiind izolaţi de lumea exterioară şi forţaţi să trăiască o viaţă nocturnă, dormind ziua şi stând treji noaptea.
Dar oficialii însărcinaţi cu îngrijirea fraţilor după salvarea lor din 2018 i-au supus adesea altor tipuri de neglijenţe, potrivit raportului.
Anul trecut, ABC News a publicat o investigaţie în care susţinea că copiii s-au luptat să acceseze serviciile sociale de care aveau nevoie, precum şi pentru cei aproximativ 600.000 de dolari donaţi de la străini din întreaga lume. ABC News a raportat că (în prezent adulţii) Turpin nu au putut deseori să acceseze servicii de bază, cum ar fi îngrijirea medicală, transportul sau chiar hrana.
„Cu respect faţă de fraţii Turpin, concluzionăm că au fost destule dăţile când, ultimii patru ani, au primit îngrijirea de care aveau nevoie”, se arată în raport. „Totuşi, nu mereu; prea des sistemul de servicii sociale a eşuat faţă de ei”.
Comitatul Riverside, stimulat de ancheta ABC News, a însărcinat firma de avocatură Larson LLP să investigheze greutăţile prin care au trecut fraţii post-eliberare. Raportul Larson LLP, publicat vineri cu destule cenzuri, a însumat 634 de pagini şi va fi prezentat Consiliului de Supraveghere al Comitatului Riverside pe 12 iulie.
Raportul spunea că unii dintre copiii mai mici au fost „plasaţi la îngrijitori care ulterior au fost acuzaţi de abuz asupra copiilor”. Fraţii mai mari, care au avut nevoie de asistenţă extinsă din partea comitatului în timp ce treceau la viaţa de adulţi independenţi, s-au confruntat cu locuinţe instabile şi insecuritate alimentară, se arată în raport.
„Când s-au plâns de circumstanţele lor, s-au simţit adesea frustraţi, neauziţi şi înăbuşiţi de sistem”, se spune în raport.
Raportul a constatat şi că sistemul de servicii sociale din Comitatul Riverside are carenţe serioase în ceea ce priveşte personalul, centrele de plasament pentru copii şi la servicii precum tratamentul psihiatric, transportul şi predarea unor abilităţi importante de viaţă adolescenţilor şi tinerilor adulţi, cum ar fi „gestionarea banilor” şi „formarea unor relaţii sănătoase.”, scrie Business Insider.
Raportul a recomandat o serie de îmbunătăţiri pentru sistemul de servicii sociale din Riverside County, inclusiv creşterea compensaţiilor şi reducerea volumului de muncă pentru asistenţii sociali şi supraveghetori, creşterea finanţării pentru noi centre de plasament pentru copii şi demararea unui efort la nivel de comitat pentru a mări numărul de orfelinate.