„Bestia“ viitorului preşedinte american a fost fotografiată
0Limuzina preşedintelui american - supranumită „The Beast“ („Bestia“) - trece printr-un proces de îmbunătăţire, despre care nimeni nu suflă un cuvânt. Totuşi, recent, noua „Bestie“ a fost fotografiată în timpul unor teste, relatează „The Daily Mail“.
Dacă, deocamdată, nu au apărut informaţii despre elementele de securitate ale maşinii care ar trebui să fie pusă la dispoziţia viitorului şef al Casei Albe chiar în ziua în care îşi va începe oficial mandatul, există indicii privind designul acesteia.
Cel mai probabil, maşina va fi asemănătoare noilor modele de Cadillac, însă va avea o formă mai alungită, scrie „The Daily Mail“, care adaugă că vehiculul va fi vopsit, probabil, în negru şi argintiu.
Maşina testată era vopsită, în partea din faţă, în culori de camuflaj, însă se pare că măsura a fost luată pentru a ascunde noile caracteristici ale vehiculului.
Deşi niciun producător de autoturisme nu a revendicat construirea noului autoturism, potrivit unor documente prezentate de Fox News, General Motors ar fi primit 15 milioane de dolari pentru a pune la punct noul vehicul.
În scopul de a-l proteja pe liderul SUA, Casa Albă ar avea la dispoziţie 12 „Bestii“, ce s-ar afla în diverse locuri din lume. Costul fiecărui astfel de autoturism s-ar ridica la 1,5 milioane de dolari.
Cu toate că exteriorul „Bestiei“ nu lasă impresia că ar fi vorba despre un autoturism ieşit din comun, realitatea este cu totul alta.
Actuala limuzină prezidenţială cântăreşte opt tone, deoarece are un blindaj special. Totodată, uşile au o grosime de aproape 21 de centimetri, fiecare cântărind aproape la fel de mult ca uşa unui Boeing 747. În interior există rezerve de oxigen care permit furnizarea de aer proaspăt în cazul în care cel de afară devine toxic.
Geamurile, care sunt securizate, nu pot fi lăsate în jos, cu excepţia celui de lângă scaunul şoferului.
De asemenea, vehiculul este dotat cu sisteme speciale de comunicaţii, camere de supraveghere cu vizibilitate nocturnă, iar la bord se găsesc rezerve de sânge, în cazul în care preşedintele are nevoie de o transfuzie.
Chiar dacă informaţiile privind noua variantă a limuzinei prezidenţiale sunt încă secrete, se aşteaptă ca noul vehicul să fie şi mai bine echipat decât cel cu care se deplasează în prezent liderul de la Casa Albă.