Avocatul care a intermediat pentru Trump plăţi către o actriţă porno a fost eliberat din închisoare de teama noului coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, a fost eliberat joi, din cauza riscului de contaminare cu noul coronavirus în Centrul penitenciar federal al statului New York, unde ispăşea trei ani de închisoare, reatează Reuters.

Michael Cohen, în vârstă de 53 de ani, a ispăşit deja un an de închisoare.

El a fost condamnat cu privire la faptul că a cumpărat, în contul lui Donald Trump, tăcerea a două femei - actriţa prono Stormy Daniels şi fosta playmate Karen McDougal - care susţin că au întreţinut relaţii extraconjugale cu viitorul preşedinte al Statelor Unite, la acea vreme.

Cohen a fost găsit vinovat de delicte financiare şi de sperjur în Congres.

El urmează să-şi ispăşească resul pedepsei în arest la domiciliu, au declarat două surse pentru Reuters.

Michael Cohen era eligibil în vederea unei eliberări din închisoare în noiembrie 2021.

Şi fostul director de campanie al lui Trump, Paul Manafort, a fost eliberat dintr-o închisoare federală din Pennsylvania săptămâna trecută, pentru a ispăşi restul pedepsei de şapte ani şi jumătate la domiciliu, din cauza unor îngrijorări de sănătate legate de noul coronavirus.

Trump şi apropiaţii săi au negat că locatarul Casei Albe a întreţinut relaţii cu Daniels şi McDougal.

Cohen, care spunea cândva că ar încasa un glonţ pentru Trump, s-a întors împotriva acestuia şi a cooperat în anchete în Congres. Trump l-a catalogat drept un „şobolan”. Fostul avocat l-a catalogat pe miliardar drept „rasist”, „escroc” şi „un trişor”.

El a pledat vinovat în cadrul unei înţelegeri cu justiţia, după ce a fost acuzat de Congres că a minţit cu privire la planuri ale lui Trump de construi un Trump Tower la Moscova.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite