Alegeri SUA 2020. Când îşi va prelua mandatul noul preşedinte şi care sunt atribuţiile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images / Drew Angerer
FOTO Getty Images / Drew Angerer

Odată cu anunţarea învingătorului în alegerile din 3 noiembrie, procesul electoral nu se încheie. Urmează votul marilor electori, în decembrie, depunerea jurământului în Congres. Mandatul prezidenţial de patru ani începe în anul următor, la 20 ianuarie.

Electorii se adună, în general, în capitalele statelor lor, în decembrie pentru a-şi exprima votul. Voturile electorale sunt apoi trimise la Washington, unde sunt numărate într-o sesiune comună a celor două camere ale Congresului în luna ianuarie. Dacă niciun candidat prezidenţial nu câştigă majoritatea voturilor electorale, conform celui de-al 12-lea amendament al Constituţiei alegerea preşedintelui va fi decisă de Camera Reprezentanţilor. 

În astfel de situaţii, camera inferioară a Congresului îl alege pe preşedinte prin vot majoritar, alegând dintre candidaţi care au primit cel mai mare număr de voturi electorale. Fiecare stat va da un vot. Dacă niciun candidat pentru funcţia de vicepreşedinte nu obţine majoritatea voturilor electorale, Senatul îl alege pe vicepreşedinte prin vot majoritar, fiecare senator alegând din cei doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi electorale. 

Colegiul Electoral este folosit doar pentru a-l alege pe preşedinte şi pe vicepreşedinte. Au existat 18 alegeri prezidenţiale în care câştigătorul nu a primit majoritatea voturilor populare. Primul dintre aceştia a fost John Quincy Adams în alegerile din 1824, iar ultimul a fost Donald Trump în 2016. Fondatorii naţiunii americane au creat sistemul Colegiului Electoral ca parte a planului lor de a împărţi puterea între state şi guvernul naţional.  Mandatul prezidenţial de patru ani începe în anul următor, la 20 ianuarie, după alegerile din noiembrie. 

Preşedintele îşi începe obligaţiile oficiale cu o ceremonie inaugurală, ţinută în mod tradiţional pe treptele Capitoliului Statelor Unite, care este sediul Congresului, depunând jurământul în public, ceremonie condusă în mod tradiţional de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite. Jurământul este consemnat în Articolul II al Constituţiei: "Jur solemn că voi împlini cu fidelitate funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, cu toată priceperea mea, Constituţia Statelor Unite".

Calendarul evenimentelor:

    3 noiembrie 2020: În timp ce milioane de americani şi-au trimis votul prin corespondenţă în săptămânile premergătoare, ziua alegerilor este stabilită, potrivit legislaţiei americane, ca fiind în prima zi de marţi după prima zi de luni din noiembrie. Voturile sunt numărate în întreaga ţară în ziua alegerilor.

    4-23 noiembrie: Voturile trimise prin corespondenţă trebuie să aibă data poştei până la 3 noiembrie în fiecare stat american, dar pot fi primite şi puse la numărare ulterior acestei date în multe state americane. 

    10 noiembrie - 11 decembrie: Statele americane trebuie să valideze rezultatele alegerilor.

    8 decembrie: Potrivit legii electorale (Electoral Count Act), aceasta este data până la care statele trebuie să fi numărat voturile, să fi clarificat disputele şi să determine câştigătorul voturilor din colegiul lor electoral. 

Guvernatorii trebuie să emită actele de certificare, în care să fie trecut câştigătorul scrutinului şi lista cu reprezentanţii electorali ai statului respectiv. 

    14 decembrie: Are loc votul electoral. Potrivit legii, aceasta dată este stabilită pentru prima zi de luni după a doua zi de miercuri din decembrie, iar anul acesta cade în 14 decembrie. 

    23 decembrie: Voturile electorale trebuie să ajungă la Washington. Voturile electorale validate au nouă zile pentru a ajunge din statele lor până la Capitol Hill, sediul Congresului. 

    3 ianuarie 2021: O parte din membrii Camerei Reprezentanţilor şi noii membri ai Senatului depun jurământul la prânz. Începe oficial legislatura celui de-al 117-lea Congres american. 

    6 ianuarie: Toţi membrii Congresului, din Cameră şi Senat, se întâlnesc în Camera Reprezentanţilor. Preşedintele Senatului (care este vicepreşedintele în funcţie, Mike Pence) prezidează şedinţa la care sunt citite voturile Colegiului Electoral şi sunt numărate în ordine alfabetică de către două persoane numite de Cameră, respectiv Senat. Apoi, îi dau situaţia lui Pence, care anunţă rezultatele şi ascultă eventualele obiecţii. Sunt 538 de voturi electorale - câte unul pentru fiecare congresmen şi senator plus încă trei pentru Washington D.C. Dacă niciun candidat nu ajunge la 270, atunci cei 435 de membri ai Camerei iau decizia cine să fie preşedintele. Camera are termen până în data de 20 ianuarie la prânz să ia decizia. Dacă nu reuşeşte să aleagă preşedintele, atunci vicepreşedintele în funcţie sau următoarea persoană eligibilă în linia succesiunii prezidenţiale va deveni preşedinte. 

    20 ianuarie: Este Ziua Învestiturii. Noul preşedinte depune jurământul la prânz.

Atribuţiile preşedintelui american

Dacă în anumite ţări, în special cele europene, preşedintele are o funcţie de onoare, simbolică, iar în altele are cea mai mare responsabilitate şi putere din stat, în Statele Unite, preşedintele este simultan şef al statului şi prim-ministru. Puterile din SUA se împart în puterea legislativă, Congresul, şi puterea executivă, preşedintele. Preşedinte al SUA (abreviat uneori în engleză drept "POTUS" - "President of the United States") este, conform Constituţiei americane, şi şef de guvern ("chief executive") şi comandantul suprem al forţelor armate, se arată în lucrarea " The United States of America - Political Structure", semnat Adina Paicu (Universitatea "Constantin Brâncuşi" Târgu Jiu).

Articolul II al Constituţiei acordă puterea executivă a SUA preşedintelui şi îl împuterniceşte cu aplicarea legii federale, alături de responsabilitatea numirii executivului federal, diplomaţilor şi a ofiţerilor judiciari, precum şi ratificarea tratatelor cu puterile străine, după consultarea şi consimţământul Senatului.

Şeful statului american este, de asemenea, împuternicit să acorde graţieri federale şi să convoce sesiuni extraordinare ale uneia sau ambelor camere legislative, în condiţii extraordinare. De la fondarea Statelor Unite, puterea preşedintelui şi a guvernului federal a crescut substanţial, iar fiecare preşedinte modern, în ciuda faptului că nu deţine nicio putere legislativă, alta decât de semnarea legilor sau ridicarea dreptului de veto, este în mare măsură responsabil pentru dictarea agendei legislative a partidului său, precum şi a politicilor interne şi externe ale Statelor Unite. 

Din cauza statutului SUA de superputere şi a marii puteri economice, preşedintele american este adesea considerat ca fiind cea mai puternică persoană a lumii. În Statele Unite ale Americii a fost pentru prima dată creată funcţia de preşedinte ca şef de stat al unei republici moderne. În prezent, funcţia în sine a generat o copiere şi o multiplicare a modelului iniţial american la scală globală, acolo unde există un sistem de guvernare de tip prezidenţial.

Biden a început să-şi formeze echipa pentru Casa Albă

New York Times scrie că democraţii au început deja să lucreze în perspectiva tranziţiei spre Casa Albă. Primii înalţi demnitari care vor face parte din noua administraţie ar urma să fie anunţaţi săptămâna viitoare.

Cotidianul american spune că deja există dezbateri legate de persoanele care vor ocupa roluri cheie.  Biden ar putea forma unul dintre cele mai eterogene cabinete din istoria Americii, în sensul includerii tuturor categoriilor: băbaţi, femei, gay, albi, negri, asiatici, scrie NY Times. “E cu-adevărat important să reflecte tabloul ţării, pentru că fiecare aduce o perspectivă uşor diferită”, au comentat sursele. 

Candidatul democrat ia în calcul mai întâi numirea staffului său de la Casa Albă, în vreme ce nominalizările pentru posturile din guvern ar urma să fie făcute în jurul Zilei Recunoştinţei, adică la sfârştiul lunii noiembrie.

Citeşte şi:

Joe Biden, noul preşedinte al SUA, o viaţă în slujba cetăţenilor

Cine este Kamala Harris, prima femeie vicepreşedinte al SUA. Care a fost primul său mesaj după anunţul câştigării alegerilor alături de Joe Biden

Prima reacţie a lui Donald Trump după ce televiziunile americane l-au anunţat pe Biden drept câştigător al alegerilor

Joe Biden, noul preşedinte al Americii. Ce va face în prima zi după ce va prelua mandatul?

Prima convorbire între Kamala Harris şi Joe Biden, după anunţul victoriei: Am reuşit, Joe! VIDEO

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite