Adevărata faţă a Melaniei Trump. De ce hashtagul #FreeMelania trebuie să dispară
0Unul dintre motivele pentru care prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, şi-a întârziat mutarea de la New York la Casa Albă, în 2017, a fost renegocierea acordului prenupţial cu preşedintele Donald Trump, se arată într-o carte despre viaţa fostului manechin, ce va fi lansată săptămâna viitoare.
Cartea intitulată „The Art of Her Deal: The Untold Story of Melania Trump”, scrisă de Mary Jordan, fost reporter la Washington Post, este bazată pe peste o sută de interviuri cu persoane care au cunoscut-o pe Melania în fiecare etapă a vieţii sale, de la copilăria în Slovenia, la perioada recentă petrecută la Casa Albă.
Melania a pus întârzierea de cinci luni a mutării la Casa Albă pe seama faptului că nu dorea să-şi transfere fiul, pe atunci în vârstă de 10 ani, în timpul anului şcolar, ca să nu-i întrerupă activitatea, deşi media a speculat încordări în căsnicie, cauzate de infidelităţile preşedintelui, şi a criticat costurile uriaşe necesare cu securitatea primei doamne şi a fiului în New York.
Conform cărţii, surse din apropierea lui Trump afirmă că Melania a vrut de fapt să profite de această situaţie pentru a-şi modifica acordul financiar cu preşedintele, cu intenţia de a se asigura că Barron, fiul pe care îl au împreună, va fi tratat la fel ca şi ceilalţi patru copii pe care Trump îi are din celelalte mariaje.
Acordul iniţial nu era prea generos cu Melania, se arată în carte, însă prima doamnă a mizat pe longevitatea căsătoriei ei cu Trump, care rezistă de 15 ani, mai mult decât celelalte două mariaje ale preşedintelui. Se pare că puterea ei de negociere, dar şi efectul calmant pe care îl are asupra lui Trump au funcţionat perfect pentru că amicii preşedintelui şi chiar unul dintre fii săi au îndemnat-o să se mute la Casa Albă cât mai repede.
Minciunile Melaniei Trump, demascate
Portretul Melaniei relevat în cele 286 de pagini ale cărţii este foarte diferit de ideea pe care majoritatea americanilor şi-au format-o despre ea, şi anume o primă doamnă reticentă. Departe de a fi timidă şi retrasă, Melania este descrisă ca o forţă, ce îşi sprijină soţul politic şi, mai ales, este hotărâtă să-i asigure un loc lui Barron în afacerile familiei.
Cartea scoate la lumină o imagine a ambiţiei personale asemănătoare cu cea a lui Trump. Amândoi sunt avizi creatori ai propriei istorii
, scrie Jordan, autoarea recompensată cu premiul Pulitzer în 2003, care susţine că hashtag-ul #FreeMelania ar trebui retras din cauza susţinerii constante pe care Melania o aduce soţului, respectiv mutărilor pentru ca acesta să rămână la Casa Albă.”, a scris The Washington Post.
Se pare că Melania a minţit de multe ori în legătură cu vârsta sa, corectându-i pe reporterii pe care îi acuza că i-au citat vârsta greşit şi dându-se întotdeauna mai tânără. De asemenea, trei fotografi cu care a lucrat au confirmat că au văzut semnele unor operaţii estetice, deşi Melania a susţinut întotdeauna că nu ar apela la chirurgia plastică.
Melania a urmat un program de arhitectură extrem de bine cotat la Universitatea din Ljubljana, dar nu a absolvit niciodată, deşi a jurat că are o diplomă de licenţă.
Există, de asemenea, puţine dovezi care să confirme afirmaţiile sale legate de faptul că vorbeşte fluent patru sau cinci limbi. „Fotografii şi alţii care au lucrat cu ea de-a lungul anilor - inclusiv vorbitori nativi de italiană, franceză şi germană - mi-au spus că nu au auzit-o niciodată folosind mai mult decât câteva cuvinte în acele limbi", scrie autoarea, care sugerează că Melania vorbeşte fluent doar engleză şi slovena.
Se pare că Melania a minţit şi legat de modul în care s-a cunoscut cu Trump - el a văzut-o într-un club în timpul Săptămânii modei, în 1998; ea era însoţită de un model mai celebru, dar Trump a fost atras doar de ea, deşi a refuzat să-i dea numărul de telefon magnatului. Surse multiple, inclusiv un agent german pentru care Melania a lucrat în acel an, au spus că au auzit că aceasta se întâlnea deja cu Trump înainte de Săptămâna modei.
Trump şi Melania se iubesc, deşi locuiesc în dormitoare separate
Melania se dezice uşor de trecutul ei. Vechi prieteni din Slovenia au spus că nu au mai auzit de ea, la fel şi cei din New York.
Potrivit autoarei, Melania „ar profita de orice oportunitate şi ar depune eforturi mari pentru a-şi atinge scopul. Apoi, ar merge mai departe şi nu ar mai privi niciodată înapoi”. Jordan susţine că nici ea, nici Trump nu au prieteni apropiaţi şi că preferinţa fiecăruia pentru solitudine s-a instaurat inclusiv în căsnicie. Autoarea afirmă că atât la Casa Albă, cât şi în locurile în care călătoresc, cuplul are la dispoziţie dormitoare separate.
Cei care cunosc relaţia dintre Trump şi Melania susţin că cei doi par să se iubească, deşi mariajul lor este văzut ca plin de urcuşuri şi coborâşuri din afară.
„Există numeroase dovezi că, încă de la bun început, Melania nu numai că a acceptat şi a îmbrăţişat aspiraţiile politice ale lui Trump, dar a fost şi o soţie încurajatoare.”, spune Jordan care citează, printre altele, o declaraţie a Melaniei în care afirma că vrea să devină viitoarea Jackie Kennedy.
O purtătoare de cuvânt a primei doamne a respins cartea şi reportajele despre aceasta.
„Încă o carte despre doamna Trump, cu informaţii şi surse false. Această carte se încadrează în genul ficţiune", a declarat Stephanie Grisham, şefa de personal a Melaniei Trump.