Sputnik V, privit cu neîncredere de ruşi: Putin transmite un mesaj pro-vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Vladimir Putin le-a transmis duminică ruşilor să se vaccineze împotriva COVID-19, apreciind că este vorba despre un demers „necesar”.

Apelul lui Putin vine în contextul în care campania de imunizare anti-COVID-19 decurge extrem de lent în Rusia, la aproape patru luni de la punerea în circulaţie a unui vaccin numit Sputnik V.

Doar aproximativ 4 milioane de ruşi au fost vaccinaţi cu ambele doze, iar alte 2 milioane cu prima doză, echivalentul a doar 4% din populaţia Rusiei, cu mult mai puţin în comparaţie cu alte ţări, precum Statele Unite sau Marea Britanie, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Dacă o persoană vrea să se simtă în siguranţă, să nu se îmbolnăvească sau să nu rămână cu sechele după îmbolnăvire, atunci este de preferat să se vaccineze, bineînţeles”, a declarat liderul de la Kremlin într-un interviu acordat pentru televiziunea publică rusă, precizând că demersul este „necesar”.

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin, 68 de ani, s-a vaccinat marţi anti-COVID-19. Preşedintele rus nu a menţionat vaccinul care i-a fost administrat în cadru privat.

Putin este unul dintre promotorii vaccinului Sputnik V, pe care l-a omologat în august anul trecut deşi era abia în faza a treia de testare.

De altfel, statul rus duce o amplă campanie de promovare a acestui vaccin, insistând pe eficienţa sa în timp ce caută cu disperare locuri de producţie, noi surse de venit şi o imagine mai bună în lume.

În general, ruşii sunt neîncrezători în Sputnik V şi în alte vaccinuri, tocmai din cauza lipsei de transparenţă a autorităţilor în legătură cu omologarea acestui ser şi propagandei anti-vaccinare duse pe canalele media pro-Kremlin în prima fază a pandemiei.

Potrivit unui sondaj publicat la începutul lui martie de centrul independent Levada, 62% dintre ruşi nu sunt dispuşi să se vaccineze împotriva COVID-19. Totodată, aproape două treimi dintre ruşi estimează că SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă boala COVID-19, este o „armă biologică”. Această teorie conspirativă a fost intens derulată la televiziunea publică rusă şi de alte surse de informare pro-Kremlin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite