Moscova amenință că va doborî rachetele Tomahawk: „Cunoaştem foarte bine aceste rachete”
0Rusia va doborî rachetele de croazieră Tomahawk şi va bombarda locurile de lansare acestea dacă Statele Unite decid să furnizeze aceste rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei, a declarat Andrei Kartapolov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, relatează Reuters.

„Răspunsul nostru va fi dur, ambiguu, măsurat şi asimetric. Vom găsi modalităţi de a-i lovi pe cei care ne fac probleme”, a declarat fostul ministru adjunct al apărării pentru agenţia de presă rusă RIA, potrivit Agerpres.
O potențială livrare a rachetelor Tomahawk nu va schimba fundamental pe câmpul de luptă, întrucât, dacă vor fi livrate, acestea vor fi în număr mic -poate zeci, nu sute.
„Cunoaştem foarte bine aceste rachete, cum zboară, cum să le doborâm; am lucrat cu ele în Siria, deci nu este nimic nou. Singurele probleme vor fi pentru cei care le furnizează şi cei care le folosesc; acolo vor fi problemele”, a spus el.
Moscova nu a văzut până acum semne că Ucraina pregăteşte situri de lansare pentru Tomahawks, pentru că ar fi ceva ce Kievul nu ar putea să ascundă iar Rusia ar observa. Dacă însă se va întâmpla, Rusia va folosi drone şi rachete pentru a distruge orice lansatoare, a mai spus el.
Separat, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a cerut SUA să abordeze posibilă opţiune privind furnizarea de rachete Tomahawk „de o manieră sănătoasă şi responsabilă”. El a subliniat că orice astfel de decizie ar reprezenta un pas serios către escaladare ce ar aduce o schimbare „calitativă” a situaţiei.
Preşedintele american Donald Trump a semnalat luni că aproape a luat o decizie în privința solicitării Ucrainei de a primi rachete Tomahawk, însă ar dori să ştie mai întâi ce are de gând să facă Ucraina cu aceste rachete.
Moscova așteaptă clarificări de la SUA
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți aşteaptă clarificări din partea Statelor Unite cu privire la posibila furnizare de rachete Tomahawk către Ucraina, în măsura în care astfel de arme pot teoretic transporta focoase nucleare.
„Înţelegem că trebuie să aşteptăm, probabil, declaraţii mai clare, dacă vor veni”, a declarat el, amintind că sub predecesorul lui Trump, Joe Biden, practica SUA era să anunţe furnizarea de arme noi numai după ce acestea au fost livrate Ucrainei.
Peskov adăugat că este important să se înţeleagă că, „făcând abstracţie de diverse nuanţe, vorbim despre rachete care ar putea avea şi capabilităţi nucleare. Prin urmare, este realmente o escaladare serioasă”.
Rachetele Tomahawk au o rază de acţiune de 2.500 km, astfel că Ucraina le-ar putea folosi pentru a ataca ţinte oriunde în Rusia europeană, inclusiv la Moscova, notează Reuters.
Moscova: Impulsul creat de întrevederea dintre Vladimir Putin şi Donald Trump, pentru a pune capăt războiului în Ucraina, „s-a epuizat în mare măsură”
„Din nefericire, trebuie constatat că puternicul impuls de la Anchorage (locul unde a avut loc în august întâlnirea dintre Trump şi Putin) s-a epuizat în mare măsură”, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe rus Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
Potrivit lui Riabkov, „acţiuni distructive, în primul rând ale europenilor”, au împiedicat negocierile să avanseze pentru a se ajunge la o „înţelegere” asupra reglementării conflictului în Ucraina.
În ultimele săptămâni, Donald Trump a exprimat o frustrare tot mai mare la adresa Moscovei, comparând Rusia cu un „tigru de hârtie”, şi apreciind starea economiei ruse drept critică.
În acest context, responsabili americani au preconizat recent vânzarea de rachete cu rază lungă Tomahawk către europeni, care să le livreze Ucrainei.
Săptămâna trecută, Vladimir Putin a estimat că livrarea către Kiev a acestor arme ar constitui „o nouă escaladare” între Moscova şi Washington, deoarece „a folosi Tomahawk este imposibil fără participarea directă a militarilor americani”.
Riabkov a îndemnat SUA să abordeze această posibilă opţiune „de o manieră sănătoasă şi responsabilă”, avertizând totodată că Rusia va efectua rapid un test nuclear în cazul în care SUA vor face asta, un indiciu că Washingtonul lucrează de ceva vreme pentru a-şi pregăti infrastructura de testare.
Putin a declarat luna asta că Rusia va întreprinde la rândul său un test nuclear dacă o altă putere nucleară va face acest lucru, el motivând că Moscova are semnale că o ţară - pe care nu a nominalizat-o - se pregăteşte să efectueze astfel de teste.