Mesaj controversat al Patriarhului Kirill către ruși: „Stai și te gândești: Doamne, e chiar realitatea?”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rușii trăiesc astăzi într-o „perioadă foarte prosperă”, deoarece Vladimir Putin este „primul președinte ortodox din vremea țarilor”, a declarat patriarhul Kirill, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Patriarhul Kirill FOTO: EPA EFE
Patriarhul Kirill FOTO: EPA EFE

„Uneori chiar te gândești: Doamne, oare este real?” – a spus patriarhul în timpul predicii sale în biserica Marelui Cneaz Vladimir. În opinia lui Kirill, „acest lucru este cu adevărat un dar de sus”. „De aceea, trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru țara în care trăim și, sincer să fiu, pentru putere... și, desigur, pentru tot ceea ce face Rusia astăzi”, a subliniat patriarhul, scrie The Moscow Times.

El a îndemnat, de asemenea, rușii să „muncească pentru binele Bisericii și al Patriei și să se ferească de orice ispite, care uneori sunt impuse de dușmanii țării”, care încearcă să „abată” cetățenii acesteia „de la cursul remarcabil al dezvoltării civilizației”.Atunci vom evita acele probleme enorme cu care s-a confruntat Occidentul dezvoltat din punct de vedere științific, tehnologic și financiar. Nu vom judeca pe nimeni, dar criza spirituală și morală a acelei societăți este absolut evidentă... Pentru că, dacă ne bazăm doar pe știință, tehnologie și capital, este puțin probabil să putem construi o societate în care oamenii să fie fericiți”, a concluzionat șeful Bisericii Ortodoxe Ruse.

Anterior, patriarhul Kirill l-a numit pe Putin, cel care a declanșat războiul în Ucraina, „un exemplu de bun creștin”. Primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse a afirmat că președintele este „un credincios sincer”, „un om al bisericii”, care „nu se rușinează niciodată să vină la biserică sau să se împărtășească cu Sfintele Taine ale lui Hristos”. De asemenea, Kirill a îndemnat în repetate rânduri rușii să se roage pentru Putin.

Președintele însuși a spus că „din când în când” simte dorința „de a se adresa Celui Preaînalt și de a-și face semnul crucii” și că uneori chiar îngenunchează. De asemenea, Putin a afirmat că războiul din Ucraina, unde, potrivit datelor occidentale, Rusia a pierdut deja peste 1,15 milioane de oameni, dintre care cel puțin 250.000 au fost uciși, a fost „pe placul lui Dumnezeu”.

Arhidiaconul Andrei Kuraev, un cleric citat de The Moscow Times, s-a exprimat mult mai puțin ceremonios decât Kirill la adresa șefului statului rus.

Kuraev a remarcat că "Putin are o abordare religioasă bazată exclusiv pe relații publice, iar el și Patriarhul Kirill cred într-un Dumnezeu care aprobă preventiv toate acțiunile lor".

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite