INFOGRAFIE „Vânătorul“ îşi ia zborul! Prima dronă rusească de atac va fi testată în această vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În
primăvară, drona a făcut teste preliminare la Novosibirsk

SURSA
FOTO: Janes.com
În primăvară, drona a făcut teste preliminare la Novosibirsk SURSA FOTO: Janes.com

Primul zbor al avionului greu de atac fără pilot Ohotnik („Vânătorul“) va avea loc în iulie sau august, anunţă agenţia de presă rusă TASS, care citează o sursă din cadrul industriei constructoare de avioane. Zborul, care va fi realizat de pe aerodromul Uzinei de Avioane din Novosibirsk, va dura câteva zeci de minute.

„În cadrul testelor de fabrică, aparatul de zbor fără pilot Ohotnik va efectua primul zbor de pe aerodromul Uzinei de Avioane din Novosibirsk în cursul acestui an, zborul fiind programat în iulie sau august. Durata zborului nu va fi prea mare, maximum câteva zeci de minute“, a precizat sursa citată. 

Potrivit acestei surse, testul va fi efectuat în condiţii de zbor autonom, în conformitate cu misiunea de zbor introdusă în calculatorul de la bord. „Cu toate acestea, echipele de la sol vor putea interveni, dacă va fi necesar“, a precizat sursa, fără a dezvălui programul zborului planificat. Aparatul este proiectat să execute misiuni autonome de recunoaştere şi de atac.

„Invizibil“ ca bombardierul american B-2

Drona de atac Ohotnik a fost proiectată să fie un aparat de zbor de tip „stealth“ („invizibil“), prin aplicarea tehnologiei specifice, care presupune o anumită geometrie a suprafeţelor şi acoperirea cu vopsea radio-absorbantă, cu scopul de a reduce amprenta radar a aparatului.

Drona Ohotnik are una dintre configuraţiile aerodinamice specifice avioanelor „invizibile“, respectiv geometria de „aripă zburătoare“ întâlnită şi la bombardierul „invizibil“ B-2, aflat în dotarea Forţelor Aeriene ale SUA. Greutatea dronei de atac ruseşti este de aproximativ 20 de tone (greutate maximă la decolare, cu încărcătura de bombe şi cu plinul făcut), iar viteza estimată a aparatului propulsat de un motor cu reacţie este de 1.000 de kilometri pe oră. 

Rusia, în era dronelor de atac?

În primăvară, drona de atac Ohotnik a efectuat o serie de teste preliminare, tot pe aerodromul Uzinei de Avioane din Novosibirsk. Aparatul de zbor a accelerat pe pistă, a zburat câţiva metri în aer şi a aterizat imediat. Surse din industria aeronautică au arătat că aceste teste nu reprezintă practic un zbor, deşi drona s-a desprins pentru câteva secunde de la sol, astfel că abia testul programat în această vară va fi primul zbor al dronei Ohotnik.

Acest prim zbor ar putea marca momentul zero al unui amplu proces de dezvoltare a unei forţe ruseşti de drone de atac, scrie publicaţia americană The National Interest, care a prezentat informaţiile difuzate de agenţia TASS.

Grafic drona
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite