INFOGRAFIE Rusia trimite noi nave de război în Mediterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surse din cadrul Armatei ruse au declarat că Rusia va trimite „în zilele următoare" o navă de luptă antisubmarin şi o navă pentru lansare de rachete în Mediterana, în momentul în care occidentalii se pregătesc pentru posibile lovituri militare împotriva Siriei, relatează AFP.

UPDATE Un purtător de cuvânt al Statului Major al forţelor navale ruse a declarat pentru agenţia oficială RIA Novosti că aceste schimbări din Marea Mediterană nu au legătură cu tensiunile privind Siria, ci este vorba despre o „rotaţie prevăzută".


„Situaţia care se complică în estul Mediteranei cere din partea noastră o anumită adaptare în privinţa forţelor navale. O navă de luptă antisubmarin şi o navă lansatoare de rachete se vor alătura zilele următoare flotei" ruse deja prezente în această regiune, a precizat această sursă din cadrul Statului Major al forţelor armate.

Escaladarea tensiunilor din Siria

Statele Unite şi aliaţii acestora se declară pregătiţi să efectueze o acţiune militară împotriva Siriei, pe care au acuzat-o de comiterea pe 21 august a unui masacru cu arme chimice. Rusia apreciază, la rândul său, că o soluţie militară în Siria ar destabiliza ţara şi Orientul Mijlociu, iar Moscova ar bloca orice iniţiativă, în cadrul Consiliului de Securitate, vizând o acţiune de represalii împotriva aliatului său.

Presupusul atac chimic de la 21 august lângă capitala siriană, care a provocat moartea câtorva sute de persoane, a agravat disensiunile ruso-occidentale asupra conflictului sirian. Occidentalii au acuzat regimul sirian, dar Rusia apreciază că rebelii sunt cei care au utilizat arme chimice cu scopul de a discredita Guvernul.

Moscova a avertizat luni Washingtonul că acuză Damascul fără dovezi, iar o intervenţie militară fără acordul Consiliului de Securitate al ONU este „periculoasă”. 

„Recursul la forţă fără autorizaţia Consiliului de Securitate al ONU este o încălcare gravă a dreptului internaţional (...). O intervenţie neautorizată de către comunitatea internaţională nu face decât să agraveze situaţia într-o ţară în care se vrea salvarea de la dictatură şi impunerea democraţiei”, a declarat Lavrov, în cursul unei conferinţe de presă. "Este un teren alunecos şi periculos", a adăugat el. 

De la izbucnirea războiului civil din Siria, în urmă cu mai bine de doi ani, Rusia şi-a arătat constant sprijinul pentru regimul al-Assad, poziţie din cauza căreie grupul G8 nu are nici acum o strategie clară cu privire la situaţia statului. 

Strategia unei posibile intervenţiei militare

Unităţile militare care ar putea fi folosit într-un prim val de atacuri cu rachete de croazieră se alianiază deja în Mediterană, în apropierea coastelor Siriei: alături de cele patru nave de luptă americane purtătoare de rachete, există rapoarte privind prezenţa unui submarin britanic cu propulsie nucleară din clasa Trafalgar (cu posibilitate de a lansa 30 de rachete de croazieră Tomhawk cu o rază de acţiune de până 2500 Km sau tot atâtea torpile grele tip Sperfish); alături de acesta poate acţiona Forţa navală britanică de reacţie rapidă din Mediterana (două fregate purtătoare de rachete precum şi nava purtătoare de elicoptere HMS Illustrious).

Participarea britanică ar putea beneficia şi de o importantă susţinere aeriană din partea avioanelor staţionate pe baza Royal Air Force de la Akrotiri, în Cipru. Aici se află staţionate trei avioane tip Sentry AEW şi unul de tip AWACS, 3 avioane de realimentare în aer tip VC10 precum şi avioane de recunoaştere tip U2 aparţinând celui de-al treilea detaşament din Unitatea 9 Recunoaştere aeriană a US Air Force.

infografie fortele navale rusesti
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite