Încercarea Kremlinului de a bloca Telegram amintește de războiul sovietic împotriva posturilor radio occidentale

Noua ofensivă a Kremlinului împotriva aplicației Telegram este privită de analiști ca un ecou al tacticilor folosite de Uniunea Sovietică pentru a reduce la tăcere posturile radio străine în timpul Războiului Rece.

Pentru mulți ruși, Telegram nu este doar o aplicație de mesagerie, ci o platformă media completă — un spațiu de unde își iau știrile, dezbat evenimentele curente și își exprimă opiniile. Autoritățile ruse ar urmări, potrivit criticilor, să redirecționeze utilizatorii către aplicația susținută de stat „MAX”, descrisă drept o platformă „all-in-one”, monitorizată de autorități, consolidând astfel controlul asupra consumului online.

Blocarea Telegram, programată să intre în vigoare la 1 aprilie, ar putea afecta viața cotidiană a milioane de oameni. În același timp, măsura riscă să perturbe chiar și propaganda pro-Kremlin, întrucât numeroase canale loiale autorităților își desfășoară activitatea exclusiv pe Telegram. De asemenea, soldații ruși implicați în războiul din Ucraina folosesc aplicația pentru comunicare, scrie publicația rusă independentă Novaia Gazeta.

Ecouri din epoca sovietică

Situația amintește de perioada sovietică, când autoritățile încercau să bruieze posturile radio occidentale precum BBC sau Vocea Americii, considerate „voci inamice”.

După al Doilea Război Mondial, Kremlinul a lansat o amplă campanie de extindere a accesului la radio. Dacă în 1955 existau aproximativ 33 de milioane de aparate radio în URSS, numărul lor s-a dublat în următorul deceniu. Spre deosebire de difuzoarele publice instalate pe străzi, noile receptoare individuale permiteau ascultarea în privat — o schimbare care a făcut controlul mult mai dificil.

Problema, din perspectiva autorităților, era că aceste aparate puteau recepționa unde scurte, inclusiv emisiuni din străinătate care, potrivit oficialilor sovietici, difuzau „calomnii odioase la adresa Uniunii Sovietice”.

În 1958, Comitetul Central al Partidului Comunist a constatat că până la 85% dintre radiourile pe unde scurte erau concentrate în partea europeană a URSS, unde, după cum notau autoritățile, „nu era nimic de ascultat în afară de radio-ul inamic”.

Costuri uriașe și eficiență limitată

Până la sfârșitul anilor 1950, aproximativ 60 de posturi străine puteau fi recepționate pe teritoriul sovietic. Statul a investit sume uriașe în stații de bruiaj — „sute de milioane de ruble”, potrivit documentelor oficiale — cheltuieli care au depășit bugetul total al radiodifuziunii interne și externe la un loc.

Cu toate acestea, bruiajul s-a dovedit adesea ineficient. În afara Moscovei și Leningradului, „vocile inamice” puteau fi auzite relativ ușor. În unele cazuri, interferențele afectau și posturile sovietice, lăsând ascultătorii doar cu alternativele occidentale.

Istoricul rus Serghei Ivanov își amintește că, în anii 1960 și 1970, oamenii ascultau inclusiv Radio Vatican, fără să fie deranjați de formula „Dumnezeu să vă binecuvânteze” rostită la finalul emisiunilor.

În vara anului 1968, când armata sovietică a invadat Cehoslovacia, turiștii sovietici aflați pe litoralul Mării Baltice ascultau știrile transmise în limba rusă de posturi occidentale. Politologul Mașa Lipman a relatat că, pe plaje, antenele improvizate „răsăreau peste tot”, iar expresia „am auzit la radio” însemna, de fapt, emisiuni ale BBC, Vocea Americii sau Deutsche Welle.

În anii 1970, KGB-ul cita un studiu al Academiei de Științe potrivit căruia 80% dintre studenții din Moscova ascultau posturi străine. Unii afișau transcrieri ale emisiunilor BBC pe panourile institutelor.

În 1958, URSS a încetat producția de radiouri performante pe unde scurte. Bruiajul sistematic a continuat până în 1985, când liderul sovietic Mihail Gorbachev a introdus politica de reformă cunoscută drept „glasnost”, marcând sfârșitul tentativei de a izola complet societatea sovietică de informațiile externe.