Contraofensiva „Vulcanul Furiei” din Libia: înfrângere catastrofală pentru sistemul de apărare aeriană rus Panţîr S1
0Sistemele integrate de rachete antiaeriene Panţir-S1 concepute pentru combaterea dronelor de la sol îşi văd tot mai discreditate performanţele de luptă după o serie de înfrângeri, între care unele cu adevărat catastrofale în Libia, în luna mai 2020.
Sistemul Panţir-S1 (cu nume de cod NATO SA-22 Greyhound) este cel mai performant echipament construit de Rusia pentru misiuni de apărare aeriană pe rază scurtă (SHORAD), şi, în principiu, ar trebui să fie ideal pentru astfel de misiuni fiind echipat cu radare de urmărire a ţintei şi ţintire, rachete suprafaţă-aer şi tunuri. Potrivit Defense România, sistemul de tunuri transportabile / SAM include până la 12 rachete sol-aer 57E6 dispuse în două grupuri cu 6 lansatoare pe turelă şi o pereche de tunuri de 30 mm. Sistemul dispune de un radar capabil să detecteze ţinte aeriene aflate pe o rază cuprinsă între 20-30 de kilometri. Tunurile sunt concepute să apere împotriva dronelor de mai mici dimensiuni şi atacurilor coordonate cu drone de tip swarm, în timp ce rachetele ţintesc obiective pe rază mai lungă.
Succesor al sistemul sovietic Tunguska M1, Panţir-S1 face parte din programul de întărire a capacităţilor de apărare aeriană stratificată a Rusiei în combinaţie cu rachetele S-400, iar tehnologia de bază a fost deja upgradată pentru misiuni arctice şi navale.
Înainte de contraofensiva turcă din Libia, în luna mai a acestui an, părea că sistemele Panţîr S1, a căror eficienţă operaţiională fusese deja pusă sub semnul întrebării, încep să producă rezultate după relatări despre doborârea unor drone ale forţelor Guvernului de Acord Naţional (recunoscut de ONU), inclusiv a unor drone turceşti Bayraktar TB2.
Dar sistemele au fost cu adevărat testate contra unor operaţiuni cu drone pe scară largă în 2020, în ciocnirea dintre Rusia şi Turcia, şi miliţiile lor, în Idlib. Turcia a pus în luptă drone şi capacităţi ale războiului electronic care au depăşit apărarea aeriană siriană a regimului al-Assad, cu pierderi minimale. Situaţia s-a repetat în contraofesniva turcă din Libia, când intervenţiile tactice şi de urmărire îndelungată turceşti pentru prinderea ferestrei optime de oportunitate în atac s-au dovedit superioare sistemelor de apărare ale armatei naţionale libiene (ANL) a mareşalului Khalifa Haftar.
Potrivit unor estimări, 23 de sisteme Panţir au fost distruse în regiune, cele mai multe anul acesta. Totodată, pierderile Emiratelor Arabe Unite, care au furnizat aceste sisteme, se ridică la 140 de milioane de dolari.
Contraofensiva „Vulcanul Furiei” sprijinită de campania turcă S/DEAD a forţelor Guvernului de Acord Naţional (GNA) - cu scopul de a împiedica avansul armatei naţionale libiene în vestul Libiei şi la periferia Tripoli după demararea ofensivei, în aprilie 2019, de către mareşalul Khalifa Haftar - între care şi raidul asupra bazei aeriene al-Watiya, derulat între 16 şi 20 mai, a scos din joc nu mai puţin de 10 sisteme Panţîr S1. Există date publice şi înregistrări pe social media cu 7 dintre aceste sisteme distruse pe când se aflau în hambare, ca parte a unui transport militar în mişcare sau erau inactive. Astfel, dintre acestea, doar unul ar fi fost operaţional la momentul atacurilor, şi Turcia ar fi folosit sistemul Koral al războiului electronic pentru a înşela radarele Panţîr.
O înregistrare publicată pe 20 mai arată neutralizarea unor sisteme Panţîr după raiduri asupra oraşului Tarhuna, ultimul bastion important din împrejurimile Tripoli al Armatei Naţionale Libiene (ANL) a mareşalului Khalifa Haftar.
O altă înregistrare arată neutralizarea unui Panţîr activ.
Potrivit T-Intelligence, Turcia foloseşte micro-muniţie MAM-L pentru aeronavele sale de luptă fără pilot Bayraktar 2TB, iar acestea pot lovi ţinte pe o distanţă de până la 14 kilometri. Dar avantajul său nu este poate unul cu atât tehnic, cât tactic, în condiţiile lipsei de experienţă a mercenarilor (Wagner) şi libienilor slabi instruiţi: înregistrările atacurilor arată că sistemele Panţîr au fost prinse nepregătite şi inactive, după ce dronele turceşti le-au urmărit o lungă perioadă de timp.
Siria şi Libia, cu recruţi slabi instruiţi, nu dispun de capacităţile operaţionale ale unor armate profesioniste, chiar dacă echipamentele lor de luptă sunt unele performante.
Un istoric al performanţelor Panţîr S1 arată că primele înfrângeri s-au produs în aprilie 2018, în Siria şi apoi în ianuarie 2019, după atacurile israeliene asupra unor obiective iraniene. În ambele cazuri, armata israeliană a publicat imagini cu distrugerea sistemelor de apărare aeriană, punând Moscova în poziţia inconfortabilă de a explica pierderile.
Aytech Bizhev, fostul comandant adjunct al forţelor aeriene ruse, a oferit două astfel de explicaţii: epuizarea muniţiei şi faptul că sistemul nu era operaţional şi pregătit pentru luptă.
„Când sistemul e pregătit de luptă, operează monitorizări constante ale aeronavelor inamice şi are o reacţie extrem de rapidă. Ar fi doborât acele rachete de croazieră fie cu tunurile, fie cu propriile rachete”, a spus acesta.
Bizhev a mai spus că avioanele israeliene au avut un avantaj geografic în faptul că au tras rachetele „fără a intra în spaţiul aerian de apărare sirian”, după ce s-au apropiat la altitudine mică şi au lansat un atac din spatele Înălţimilor Golan. Sistemul Panţîr 1 devine operaţional între 3 şi 5 minute, a mai declarat Bizhev, explicând că este epuizant pentru echipaj să ţină sistemul activ în mod continuu.
Alarma asupra eficienţei operaţionale a sistemului a fost ridicată încă din noiembrie 2018, deşi sursele şi validitatea lor, nu au putut fi confirmate, după un atac coordonat cu drone asupra celei mai importante baze miliare ruse din Siria, Khmeimim din Latakia.
Potrivit unei surse citate de Viktor Murakhovsky, un autor al publicaţiei ruse Arsenal of the Fatherland, în Siria „s-a dovedit că Panţîr a fost practic incapabil să detecteze ţinte de mici dimensiuni, care se deplasează la viteze mici, inclusiv UAV-uri militare. Totodată, complexul înregistrează constant obiective false - păsări mari zburând în jurul bazei - stârnind confuzia operatorilor”.
Armata siriană a primit primele 40 de sisteme Panţîr în 2007 şi Rusia l-a folosit pentru apărarea propriei baze din Siria. Producătorul a spus că a doborât rachete şi numeroase drone operate de SUA, Turcia şi rebeli sirieni.
Încă din 2019 Moscova a înţeles necesitatea unui upgrade al sistemului de bază după experienţa din Siria la un sistem S1M care să combată toate tipurile de drone.
Altan A. Ozler scrie în Real Clear Defense că dovezile s-au tot înmulţit cu privire la capacităţile limitate ale sistemului în misiuni SHORAD şi credibilităţii scăzute de apărare faţă de operaţiuni cu drone la scară mare.Totuşi armata rusă are în vedere planuri pe termen lung pentru noi designuri ale sistemului şi ale tehnologei sale şi cu siguranţă va examina şi performanţa miliţiilor în operarea lor.
La un preţ accesibil de circa 15 milioane de dolari, Moscova a promovat Panţîr în ultimele două decenii şi l-a exportat cu succes în cel puţin 11 ţări - între care Irak, Siria, Algeria, Etiopia - folosindu-l pentru a ajunge pe pieţe cu semnificaţie strategică acută precum Emiratele Arabe Unite şi mai recent Serbia.