Consilierii pentru securitate pregătesc întâlnirea Biden-Putin. Liderul de la Kremlin vrea o nouă Ialta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin
Preşedintele SUA, Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a avut, luni, o convorbire telefonică cu omologul său american Jake Sullivan, privind pregătirea întâlnirii liderilor celor două ţări, Vladimir Putin şi Joe Biden, a anunţat serviciul de presă al Consiliului de Securitate al Rusiei, după încheierea discuţiei, care a fost iniţiată de partea americană. Analisrtul rus Andrei Piontkovski spune că Putin urmăreşte o nouă Ialta.

„Nikolai Patruşev şi Jake Sullivan au discutat despre pregătirea întâlnirii la nivel înalt, precum şi despre posibilele direcţii de dezvoltare a cooperării ruso-americane” – se afirmă în comunicat. Nikolai Patruşev a subliniat în discuţia cu Jake Sullivan inadmisibilitatea amestecului SUA în treburile interne ale Rusiei şi ale aliaţilor săi. 

„Partea rusă a subliniat inadmisibilitatea amestecului SUA în afacerile interne ale Federaţiei Ruse şi ale aliaţilor săi, precum şi lipsa temeiurilor şi dovezilor acuzaţiilor la adresa Rusiei, pe baza cărora Casa Albă a introdus un pachet de sancţiuni ruseşti” – se afirmă în mesaj.

Pe fondul tensiunilor ridicate dintre Statele Unite şi Rusia, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, şi secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, au discutat despre „problemele regionale şi globale” care privesc cele două părţi şi despre perspectiva unui „summit prezidenţial”.

Cei doi au căzut de acord, în timpul unei convorbiri telefonice desfăşurate luni să „păstreze legătura”, a precizat laconic purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al SUA, Emily Horne.

Anterior, Kremlinul anunţase că preşedintele Vladimir Putin plănuieşte să ia cuvântul la o reuniune online pe tema schimbărilor climatice organizată de Statele Unite.

Preşedintele Biden a formulat anterior o propunere de întâlnire cu Vladimir Putin, pentru a discuta direct chestiuni bilaterale, dar acesta nu a indicat că ar accepta invitaţia. Luna trecută, preşedintele SUA l-a invitat pe Vladimir Putin, alături de alţi lideri mondiali, la summit-ul online despre schimbările climatice programat pentru 22 şi 23 aprilie.

De atunci, relaţiile dintre Washington şi Moscova au devenit însă şi mai tensionate date fiind sancţiunile impuse Rusiei de SUA pentru: atacuri cibernetice, intervenţie în procesul electoral din statele Unite şi pentru ameninţări ale Rusiei la adresa militarilor SUA din Afganistan.

La acestea s-a adăugat situaţia adversarului lui Putin, Alexei Navalnîi, a cărui stare de sănătate, în detenţie, este din ce în ce mai proastă, dar şi mobilizarea militară a Rusiei la graniţa cu Ucraina şi acuzaţiile cu privire la implicarea Rusiei în explozia din 2014 a unui depozit de muniţie din Republica Cehă.

La summit-ul pe tema schimbărilor climatice din această săptămână, Putin va „prezenta abordările Rusiei în contextul dezvoltării unei largi cooperări internaţionale menite să depăşească efectele negative ale schimbărilor climatice", arată o declaraţie a Kremlinului.

Prima zi a summit-ului, 22 aprilie coincide cu Ziua Pământului. Potrivit Casei Albe, aceasta va fi dedicată sublinierii urgenţei şi a beneficiilor economice ale unor acţiuni categorice în domeniul schimbărilor climatice.

La reuniune a fost invitat şi preşedintele Chinei, Xi Jinping, care nu a confirmat încă participarea.

Reuniunea e menită să sublinieze angajamentul reînnoit al SUA pentru limitarea schimbărilor climatice şi să pregătească Conferinţa Naţiunilor Unite pe această temă programată în noiembrie la Glasgow, în Scoţia.

Preşedintele Biden a semnat revenirea Statelor Unite în cadrul Acordului de la Paris din 2015 în prima zi a mandatului său, anulând retragerea din acordul climatic decisă de preşedintele Donald Trump.

Putin vrea o nouă Ialta

Mulţi analişti tind să creadă că decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a desfăşura noi forţe militare la graniţa cu Ucraina este un fel de şantaj conceput să oblige Kievul şi Washingtonul să facă concesii, spune analistul rus Andrei Piontkovski. Dar, ceea ce vrea Putin de la Ucraina şi Statele Unite sunt lucruri pe care cele două nu vor fi dispuse să le ofere, astfel încât liderul de la Kremlin ar putea fi determinat să intre în război.

Piontkovski, citat de agenţia ucraineană EuromaidanPress.com, precizează că Putin nu vrea doar un pic mai mult teritoriu în Ucraina, ci vrea să controleze toată Ucraina, iar ucrainenii vor lupta pentru a preveni ca acest lucru să se întâmple.

De asemenea, analistul rus a atras atenţia ca liderul de la Kremlin nu vrea doar un mic acord cu Washingtonul, ci o nouă Ialta, cu care preşedintele Joe Biden nu va fi niciodată de acord.

Potrivit lui Piontkovski, dacă Rusia recurge la o agresiune militară, ucrainenii vor rezista, iar SUA nu mai are de ales decât să reziste şi ea pentru că dacă ar da înapoi acum, asta ar deschide calea către „dezmembrarea completă a sistemului de securitate din Europa” şi „Putin ar putea face orice vrea el pe acest continent ”, inclusiv să recurgă la o mişcare pentru a cuceri ţările baltice.

Dacă Putin invadează în mod deschis Ucraina, ceea ce va urma nu vor fi nişte sancţiuni economice, ’’ci un război economic total’’, spune Piontkovski. Rusia va pierde accesul la SWIFT (codul unic de identificare al fiecărei bănci sau instituţii financiare în întreaga lume) şi se va confrunta cu un embargo asupra petrolului.

Aceste mişcări vor afecta atât de mult ’’elita rusă’’, încât acesta nu va mai fi dispusă să-l urmeze orbeşte pe Putin. Liderul de la Kremlin poate crede că deţine controlul, dar aceste presiuni îi vor demonstra lui că nu este aşa.

Chiar înainte de a trage un foc, economia rusă se clatină, continuă analistul. Cursul de schimb al rublei se prăbuşeşte. Dar dacă Occidentul duce un război economic împotriva Rusiei, ţara respectivă se va confrunta cu „o catastrofă economică, regimul nu va supravieţui”. Cei intoxicaţi cu imperialismul rus pot gândi altfel, dar greşesc.

Puţin a făcut aproape sigur încă un alt calcul greşit care îl va duce la dezastru.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite