Cele trei cercuri de prieteni ai lui Putin. Care va prelua puterea după războiul din Ucraina?
0Între cele trei cercuri apropiate președintelui Vladimir Putin se duce o luptă acerbă pentru preluarea puterii după războiul din Ucraina.
Dacă invazia lui Putin în Ucraina se încheie cu o înfrângere, va exista o schimbare de regim în Rusia. În schimb, dacă rușii vor câștiga, putem anticipa o întărire a acestuia. În orice caz, status quo-ul este exclus, scrie Slate.fr.
Istoria regimurilor rusești este istoria războaielor lor. Victorioșii devin mai agresivi; învinșii se clatină sau se prăbușesc. Astfel, Războiul Crimeei a dus la o slăbire de durată a Imperiului rus; înfrângerea în fața Japoniei a dus la revolte pe nava de luptă Potemkin; Primul Război Mondial la revoluție și război civil, intervenția din Afganistan a dus la căderea Uniunii Sovietice, iar cel de-al doilea război din Cecenia a permis consolidarea puterii actualului președinte rus.
În Rusia toată lumea se poziționează deja pentru perioada postbelică. Conflictul a devenit câmpul de luptă între siloviki, oligarhi și ultrași. Evoluțiile din anul 2023 ar putea decide nu numai rezultatul „operațiunii militare speciale”, ci și direcția Kremlinului pentru următorii zece ani.
Siloviki sau primul cerc
În primul rând, este Nikolai Patrușev, șeful Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Fost ofițer KGB-ului din Sankt Petersburg, îl cunoaște pe președinte încă din anii 1970. Numit recent de Daily Telegraph drept „diavolul de pe umărul lui Putin” și potențialul său succesor este aparatcikul tipic.
Urmează apoi Serghei Narîșkin, șeful SVR (serviciile de informații externe), un alt prieten apropiat al lui Putin din Sankt-Petersburgului și, de asemenea, fost membru KGB. Mai este apoi Aleksander Bortnikov, tot de la KGB-ul din Sankt Petersburg, actual director al FSB, responsabil cu securitatea internă a Federației dar și a fostelor republici sovietice. Apoi mai este Serghei Șoigu, ministrul Apărării, un prieten apropiat al lui Putin (merg împreună la pescuit), mai mult un tehnocrat decât un silovik. În cele din urmă, este Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei ruse, un renumit teoretician militar.
Oligarhii sau al doilea cerc
Urmează apoi cercul „neoficial” al oligarhilor care s-au îmbogățit datorită lui Putin și sunt depozitarii averii sale personale. Decăderea lor în favoarea fostului KGB este un alt indicator al militarizării în creștere a regimului în ultimii zece ani. Primul dintre oligarhi este Igor Secin, șeful companiei petroliere de stat Rosneft. Tot din Sankt Petersburg, a deținut posturi cheie în guvernele anterioare. Ar mai fi Serghei Ivanov, reprezentant special al președintelui, Dmitri Rogozin, directorul Roscosmos, agenția spațială, și Viatceslav Volodin, președintele Dumei. Presa occidentală menționează și intelectuali susceptibili de a influența viziunea lui Putin, precum ideologul fascist Aleksander Doughin sau clerici precum patriarhul Kiril, dar influența lor este mult supraestimată.
Ultrașii sau „lagărul de război”
Un grup pestriț de autocrați, gangsteri și politicieni eșuați, folosesc mass-media pentru a-i critica pe siloviki și pentru a-l impresiona pe Putin, pentru a avansa în cariera și a se îmbogăți.
Să începem cu „veriga slabă”, Dmitri Medvedev. Dacă Putin l-a ales pentru a-l înlocui între 2008 și 2012, a fost pentru că l-a considerat prea slab pentru a încerca să-l înlăture de la putere. Condamnat la uitare, fostul președinte, care reușise să convingă Occidentul naiv că reprezintă tabăra liberalilor, s-a transformat încă de la începutul războiului în ultras. Medvedev își aduce legitimitatea de fost președinte în tabăra șoimilor și încearcă să se poziționeze pentru perioada postbelică. Întrucât istoria și literatura rusă sunt inseparabile, el amintește destul de mult de personajul lui Gogol din „Mantaua“ , funcționarul Akaki Akakievici Bașmacikin , și poate avea aceeași soartă. Medvedev nu are putere, dar își joacă noul rol la perfecțiune.
Serghei Surovikin nu este un comunicator, este un distrugător. El are la îndemână toate stocurile de rachete balistice, rachete de croazieră și milioane de obuze ale Forțelor Armate ale Federației Ruse. Șeful de stat major al armatei Ucrainei l-a comparat pe Surovikin cu un derjimorda , comandant obișnuit petrovit din vremea lui Petru cel Mare, (un funcționar brutal ca în „Revizorul“ lui Gogol).
Ramzan Kadîrov, liderul cecen, este cunoscut că face „treaba murdară“ a liderului de la Kremlin. Și, în sfârșit, îl găsim pe Evgheni Prigojin, „bucătarul lui Putin” și fondatorul și finanțatorul Grupului de mercenari Wagner. La fel ca și Kadîrov și Medvedev, Prigojin are și o platformă: Internet Research Agency, o firmă de troli acuzată că a intervenit în alegerile din SUA din 2016, care îi permite să-și atace inamicii cu deplină impunitate. De câteva luni, o folosește împotriva lui Șoigu și Gherasimov.
Wagnerizarea războiului
Istoria Rusiei este plină de grupuri „paramilitare”, distincte de armata tradițională, care au jucat un rol în conflicte (astfel cazacii au fost în fruntea cuceririi Siberiei de la sfârșitul secolului al XVI- lea ). În 2014, mercenarii Wagner și-au făcut apariția oficială în Donbas. Mercenarii Wagner sunt adesea foști soldați, angajați în conflicte recente (Donbas, Siria, Libia). Bine echipați, experimentați, îi oferă lui Putin un mijloc de presiune asupra structurii sale militare.
După luni de lupte furioase în Bakhmout și Soledar, trupele Wagner au câștigat prima „victorie” rusă în câteva luni. Valoarea sa simbolică nu trebuie subestimată; noua axă Prigojin-Surovikin, înclinată să răstoarne instituția militară reprezentată de Gherasimov și Șoigu, este în plină ascensiune (Prigojin are de reglat niște polițe cu Șoigu: în 2014, ministrul Apărării a reziliat contractul cu firma „bucătarului lui Putin“ ,Concord, forțându-l astfel să caute alte surse de venit prin Wagner.
Dar dacă Putin dă frâu liber lui Prigojin, Kadîrov și aliaților lor pentru a stăpâni ambițiile silovikilor, el știe și că trebuie să-și păstreze rolul de arbitru între părți. Astfel, a doua zi după cucerirea orașului Soledar, l-a numit pe Gherasimov, șeful statului major al armatei în fruntea forței de invazie. Prin aceasta, urmărește un triplu obiectiv: să redea inițiativa unui strateg convențional în vederea ofensivei de la sfârșitul lunii februarie; controlul ego-ului și ambițiilor lui Prigojin (care apare ca un lord războinic în fața camerelor de filmat); și forțând cele două părți, tradiționalii și ultrașii, să lucreze împreună. În mod clar, acest act de echilibru între facțiunile ostile este cel mai bun mod al lui Putin de a rămâne la putere, conchide Slate.fr.
Se încarcă comentariile...
