Analiză: Imaginea lui Vladimir Putin în presa occidentală este „un mit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citind presa occidentală din ultima perioadă, publicul larg ar putea avea impresia că în fotoliul de lider de la Kremlin se află un gigant, un maestru păpuşar care, printr-un simplu gest, îşi poate activa armata de hackeri şi să submineze astfel democraţiile occidentale, scrie Susan Glasser, într-o analiză pentru publicaţia Politico.

În opinia jurnalistei americane, această imagine este mai degrabă un mit, o imagine contrazisă de comentatorii ruşi şi occidentali, cu experienţă în evoluţia politică a Rusiei. Majoritatea acestora „se tem, în realitate, că prin hiperbolizarea imaginii lui Vladimir Putin, americanii pe care acesta îi dispreţuieşte i-au oferit liderului rus exact reputaţia geopolitică înfricoşătoare pe care şi-o doreşte”.

Eroarea constă în faptul că, acolo unde presa occidentală tinde să vadă în Putin un mare strateg ce reuşeşte să-i surclaseze pe liderii occidentali cu fiecare ocazie, „majoritatea observatorilor apropiaţi de Kremlin tind să-l descrie pe Putin diferit. Deşi Putin tinde să apeleze des la metodele pe care le-a învăţat în KGB, preşedintele rus şi cei din jurul său au o poziţie mult mai slabă decât au avut vreodată liderii fostei Uniuni Sovietice. Cel mai adesea strategiile acestora sunt mai degrabă defensive decât ofensive, ce privesc în principal problemele interne ale Rusiei, acţionând dintr-o poziţie falsă de putere tocmai pentru a elimina ameninţările la adresa regimului”, a detaliat autoarea americană.

O imagine similară este conturată şi de către Mikhail Khodorkovsky, fortul oligarh rus exilat la Londra de unde finanţează o opoziţie faţă de puterea exercitată de Putin. 

„Aici, în Vest, impresia generală este că Putin conduce întreaga ţară. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa. În mod cert nu conduce Rusia aflată dincolo de cercurile de putere din Moscova. Înţelegerile pe care le are cu cei ce conduc diversele regiuni aflate dincolo de controlul său sunt foarte simple: Voi îmi oferiţi nivelul de voturi de care am nevoie, iar eu vă las să faceţi ce vreţi în regiunile voastre. Aşa funcţionează lucrurile acum, şi aşa vor funcţiona în alegerile viitoare”, a declarat Khodorkovsky.

Anne Applebaum, jurnalistă şi autoarea mai multor cărţi cu privire la istoria recentă a Rusiei, consideră relevant modul în care Washington-ul a reacţionat la implicarea Rusiei în alegerile din 2016. În opinia acesteia, actuala reacţie reprezintă o exagerare, ce izvorăşte din imaginea a tot-puternică a liderului rus - Rusia nu a creat diviziunile adânci din societatea americană, politica extremistă a diverselor grupări etc.. A vedea în Vladimir Putin o explicaţie pentru Donald Trump, susţine aceasta, nu reprezintă o ignorare voită a problemelor Americii, dar şi o încredere exagerată în capacitatea şi puterea liderului de la Kremlin.

Deşi jurnalista americană nu analizează motivele pentru care această imagine a preşedintelui rus persistă în presa din Statele Unite, şi dacă acest fapt nu serveşte anumitor interese, în ceea ce-l priveşte pe Vladimir Putin, acesta este sigur să profite în viitoarele alegeri pentru preşedenţia Rusiei.

„Putin are o problemă evidentă. Economia ţării stagnează. El are nevoie să arate constant cine este de vină pentru acest fapt. America este de vină. El are nevoie să arate aceste fronturile în care înfrânge America. În Siria, de exemplu, el înfrânge America, nu ISIS. În Ucraina, el nu înfrânge ucrainienii, ci americanii din Ucraina”, afirmă şi Khodorkovsky.

Angela Stent, fost oficial al comunităţii de informaţii, responsabilă cu Rusia în timpul administraţiei W. Bush, a subliniat că, în cadrul ultimului interviu acordat experţilor străini în Sochi, acesta a refuzat să răspundă oricărei întrebări cu privire la planurile sale de revitalizare a economiei Rusiei, concentrându-se în schimb asupra rolului său de lider global ce ţine piept Statelor Unite.

„A fost un discurs foarte anti-american, cu un nou element alarmist: iminenţa unui război nuclear”, a subliniat fostul oficial american.

Întrebată dacă este de acord că imaginea liderului rus din presa occidentală este exagerată, Angela Stent a afirmat că este o opinie împărtăşită de majoritatea contactelor sale din Rusia. „Toţi mi-au spus acelaşi lucru: 'Ce s-a întâmplat cu voi americanii? Aţi creat imaginea unei persoane cu puteri supranaturale'. Şi există o oarecare dreptate în această opinie. Kremlinul apare deosebit de puternic, fapt ce face Statele Unite să pară extrem de slabe”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite