Un exemplu de curaj, optimism şi dăruire

În pofida problemelor de vedere, Xenia Siminciuc (29 de ani) demonstrează zi de zi că e o învingătoare. A învăţat la o şcoală obişnuită, a făcut trei facultăţi, activează într-un ONG şi cântă jazz pentru caritate.

Când vorbeşti cu ea, înţelegi că totul e posibil, că nu există limite pentru autoperfecţionare şi că nimic nu te poate opri să-i ajuţi pe cei din jur. A moştenit această forţă de nestăvilit de la părinţii săi, care i-au insuflat de mică ideea că poate face orice, în pofida dizabilităţii vizuale de care suferă din naştere. Mama fetei a avut gripă în timpul sarcinii, tratamentul a fost îndelungat şi boala a dat complicaţii.

„Primii medici care m-au văzut au fost foarte duri cu părinţii mei. Chiar au strigat la ei: «Sunteţi nebuni? De ce n-aţi dat-o la casa de copii? Puteţi să mergeţi măcar la capătul lumii cu ea. În cel mai bun caz, va vedea doar siluete»“, povesteşte Xenia. Aşa au şi făcut, fără să-şi piardă însă speranţa. „Practic toată copilăria mi-am petrecut-o în avioane şi trenuri. Numai unde nu am fost. Au încercat toate metodele, m-au dus la toţi medicii, au dat toţi banii pe tratamente“, îşi aminteşte tânăra.

La Institutul Filatov din Odesa au aflat că există şanse să-şi dezvolte văzul dacă îşi va antrena nervul optic prin jocuri şi va citi cât mai mult. Datorită acestor exerciţii, vederea s-a îmbunătăţit de la 2-3% la 8-9%, iar acum ea desluşeşte obiectele din jur, lucrează la computer şi  citeşte reviste, dacă lumina este bună, şi nu încetează să-şi stimuleze ochii.

FOTO: Xenia are o fiică de 3 ani, pe nume Chira. „E comoara mea, pentru care vreau să trăiesc“, spune tânăra mămică

„ARUNCATĂ ÎN APĂ“

Tot părinţii au insistat ca fata să urmeze o şcoală obişnuită din oraşul natal, Căuşeni, în ciuda multor vorbe că ar trebui să frecventeze o instituţie specializată. 

„Am fost aruncată în apă, laolaltă cu oameni de diferite feluri, cu diferite abilităţi, inclusiv foarte deştepţi, care mi-au servit drept stimul. Asta ajută. Când vezi că ceilalţi se cred mai buni decât tine, vrei să le demonstrezi că n-au dreptate“, este crezul Xeniei. 

Anii de şcoală au fost foarte grei. „Copiii sunt foarte brutali. M-au insultat de multe ori că sunt oarbă, că nu trebuie să învăţ alături de ei. Veneam acasă şi plângeam, mama însă nu mă jelea niciodată. Credeam că e prea dură. Îmi spunea că trebuie să-mi rezolv singură problemele şi să nu depind de nimeni. Am înţeles cu timpul că avea dreptate“, rememorează tânăra.

În paralel, a făcut şcoala muzicală. „Visam din copilărie să cânt la pian. Am găsit şi o profesoară care a fost de acord să facă lecţii cu mine. Era complicat. Nu vedeam notele de pe pupitru. Îmi dădea abstract un paragraf de note, mă duceam acasă, le învăţam pe de rost şi după aceea improvizam“, spune artista. La festivitatea de absolvire a cântat „Sonata lunii“, iar spectatorii au plâns impresionaţi că a reuşit să îmblânzească pianul. „Am înţeles că, pe lângă alte activităţi, muzica va fi întotdeauna pasiunea mea, în care îmi găsesc refugiul atunci când îmi este greu. Pianul este un instrument viu. Când ai ceva pe suflet, te eliberează. E suficient să cânţi 10-15 minute ca să te simţi de parcă te-ai scăldat într-o apă nemuritoare“, susţine cântăreaţa. 

PROBA PRIMEI SESIUNI

A venit apoi la Chişinău, unde a făcut mai întâi Engleza şi Germana la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă“. Prima lună de facultate a fost un coşmar. În fiecare seară o suna pe mama şi spunea că se întoarce acasă. Profesorii dictau repede, nu vedea la tablă, lua notiţele de la colegi şi făcea mii de xeroxuri, mărind imaginile, dar nu reuşea să descifreze întotdeauna scrisul de mână.

La examene a fost pusă în condiţii egale cu ceilalţi studenţi şi a obţinut cu greu o notă de trecere la disciplina de specialitate. După prima sesiune, a vorbit cu fiecare profesor în parte, le-a explicat situaţia şi a promis că va munci şi ea mai mult. În scurt timp, profesorii i-au devenit prieteni. „Trebuie să ai tărie de caracter, pentru că disperarea te poate aduce oriunde. Spui: «Dacă asta nu-mi iese, mă duc în altă parte». Aşa nu merge. Trebuie să depui toate eforturile ca să reuşeşti“, explică activista.

A urmat apoi Facultatea de Economie şi Management la Academia de Administrare Publică „pentru dezvoltarea personală“ şi Şcoala de Sudii Avansate în Jurnalism – „pentru suflet“. De atunci a făcut de toate: a lucrat ca translator, a scris pentru Societatea Orbilor, a colaborat cu câteva reviste şi ziare, a făcut meditaţii la engleză cu elevi şi chiar masaj, iar acum este coordonator relaţii publice la Centrul de susţinere în business pentru nevăzători „Proability“. „Comunicarea cu persoanele cu dizabilităţi necesită anumite abilităţi. Nu e suficient să le cunoşti, e foarte important să le înţelegi şi să le încurajezi“, precizează tânăra.

Asociaţia a fost printre cei şapte finalişti din Moldova ai Premiului Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială 2013, iar în cadrul ceremoniei de la Viena Xenia a încântat publicul cu câteva piese de jaz.

ÎN DUET CU GETA BURLACU

Recent, şi-a lansat propriul proiect - „Jazzy charity“. Ideea să cânte pentru caritate a venit la o petrecere, unde a ţinut un toast muzical. A găsit şi o cauză nobilă: „O prietenă foarte bună care lucrează la casa de copii de tip familial Small Group Homes mi-a spus că o doare inima că cei 20 de micuţi cu nevoi speciale de acolo nu au un teren de joacă“.

Pe 30 mai, Xenia a susţinut un concert împreună cu Geta Burlacu şi un band profesionist într-un local din Capitală, însă a reuşit să adune doar 7.000 de lei, de zece ori mai puţin decât preţul unui teren adaptat. Nu se opreşte însă aici, negociază o reducere cu o companie de construcţii, a dus o cutie cu donaţii la diferite organizaţii şi planifică să organizeze şi alte concerte. „Am un vis: să am puterea şi pârghiile de a ajuta cât mai multe persoane cu nevoi speciale, care nu au parte de sprijinul pe care mi l-au oferit părinţii mei“, mărturiseşte Xenia Siminciuc.