Un bărbat, reţinut de CNA într-un dosar de trafic de influenţă. Acesta ar fi extorcat 50.000 de euro pentru a muşamaliza un dosar penal
0
Un intermediar, care ar face parte dintr-un grup de persoane, a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de către Procuratura Anticorupţie şi CNA într-o cauză penală de trafic de influenţă. Acesta este bănuit că, împreună cu alţi complici, ar fi extorcat de la un locuitor al raionului Nisporeni 50 000 de euro pentru a rezolva un dosar penal, pornit pe trafic de fiinţe umane şi în care erau vizaţi mai mulţi figuranţi.
În procesul documentării cazului, au fost constatate acţiunile ilegale de pretindere, acceptare şi primire a mijloacelor băneşti, în sumă de 47.100 de euro şi 50.000 de lei - sume care ar fi urmat să ajungă la persoane publice din Procuratură şi Poliţie. Cel puţin acest lucru l-ar fi susţinut persoana care a pretins mijloacele financiare şi care ar fi promis că poate soluţiona încetarea dosarului, având influenţă asupra procurorilor şi poliţiştilor care gestionează cazul.
Astfel, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au descins astăzi cu percheziţii la domiciliile mai multor persoane şi au reţinut intermediarul, cel care ar fi primit personal banii. Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani de puşcărie.
În prezent sunt întreprinse şi alte acţiuni care vizează cauza penală, gestionată de procurori.